Veve's Blog

Anunţ important!

2010-01-16T22:52:00.003+02:00

Din pricina facilităţilor pe care domnii de la Blogger (nu) mi le oferă în momentul de faţă, mi-am făcut bagajele şi m-am mutat cu tot cu blog AICI.

Ţărănimea a descoperit cinema-ul

2010-01-11T07:34:00.007+02:00

Din seria aventurilor la mall, vin astăzi cu o întâmplare petrecută ieri seară în AFI Palace (mall-ul din Cotroceni, mai pe înţelesul tuturor).
Aşadar, mersei ieri să văd filmul "Case 39" la cinema-ul din AFI, cu gândul că un film horror văzut pe laptop nu se compară deloc cu unul văzut pe un ecran de cateva zeci-sute de ori mai mare. Şi cum trăim în România aka Ţărania Land, bineînţeles că incidentele neplăcute nu au intrat în concediu. Mai exact, de data aceasta mi-a stat de câteva ori sucul în gât din cauza unor primitivi care şi-au zis ei că ar fi momentul să iasă din grotă şi să încerce să se integreze în societate. Şi ca să îmi fie norocul şi mai mare, evident că aceştia s-au aşezat fix în rândurile din spatele şi din faţa mea. Şi deja e cazul să trec la prezentări:

Cel din spatele meu a stat el cuminte în primele douăzeci de minute ale filmului, până i s-au trezit limbricii din fund din comă şi a început să îmi bată cu picioarele în scaun. Cum am presupus că este tare greu şi deranjant să ai limbrici în fund, am stat şi am suportat "masajul" fără să mă enervez (cine zicea ca zen-ul meu nu e bun de nimic să îşi retragă cuvintele chiar acum, înainte să închid paranteza.......). Dar cum omul nu avea limbrici numai în fund, ci avea şi în creier, s-a gândit el că nu este absolut nicio problemă în a scoate telefonul şi a se apuca să vorbească la el, lăudându-se că e în Bucureşti, la film (de unde am presupus faptul că este un ţăran cu acte în regulă care a venit în Capitală, fără să ştie cum merge treaba în încăperile astea imense, numite săli de cinema). Asta a fost prima convorbire. A doua convorbire nu a mai avut loc, deoarece interlocutorul s-a răzgândit şi nu i-a mai răspuns la telefon. Dar ţăranul, ca să fie ţăran până la capăt, ce şi-a zis: dacă nu vorbeşte cu mine, vorbesc eu singur. Şi a început el să îşi bage organul reproductiv în interlocutorul care nu a mai fost interlocutor, pentru că, deh, omul a venit la film horror şi tot testosteronul din organ i s-a mutat în cap. După respectivul incident, a mai pus el în aplicare nişte scheme cu piciorul în scaunul meu, dar pe urmă s-a potolit.

Persoanele din faţa mea: nişte prieteni de-ai Madonnei (aka reprezentanţi ai minorităţii noastre mult iubite) care s-au hotărât să nu mai butoneze Taraf TV-ul şi să facă ceva mai constructiv pentru intelectul lor. Şi au poposit în sala de cinema cred că patru astfel de persoane, una dintre ele o damă de proporţii colosale, o balenă eşuată din ocean fix în sala de cinema, şi care şi-a revărsat balonul supraîncărcat cu aer, cunoscut şi sub numele de "fund", peste trei scaune în partea stângă şi alte două în dreapta. Şi am avut de-a face, în acest fel, cu nişte personaje ale căror singure ieşiri în lume au fost, probabil, bairamele cu Guţă în prim-plan, motiv pentru care şi comportamentul lor a fost de aceeaşi natură. Aşa se face că atunci când ţi-era lumea mai dragă şi sufletul mai împăcat auzeai un muget de vacă (ce în limbajul uman corespunde râsului), care avea forţa şi decibelii să te zdruncine din cel mai adânc somn de veci. Şi asta în momentele în care personajele din film îşi mai băgau o furculiţă în ochi sau îşi mai rupeau un gât acolo. Slavă Domnului că nu am nimerit cu ei la o comedie, pentru că aş fi rămas cu siguranţă traumatizată pe viaţă. Să auzi, un muget, două, hai trei mai înţeleg. Dar când acestea se multiplică simţitor până ajung la douăzeci, treizeci, hai patruzeci, deja începe să devină o problemă pentru nervii tăi.

Bineînţeles că personalul cinema-ului nu a avut nicio reacţie în faţa acestei desfăşurări de nesimţiri, ceea ce este destul de frustrant pentru o persoană care, în loc să facă download ilegal la respectivul film, a venit, a plătit 26 de lei pentru bilet şi nu a auzit decat "Să-mi bag....." şi "HAAAA!!!!!HAAAA!!!!!HAAAAA!!!!! Ce mişto şi-a tras ală un glonţ în cap!!!!!"
Dar suntem români, ne comportam ca atare, iar asta nu ne-o poate lua nimeni (nici nu cred că cineva, în toate facultăţile sale mentale, ar vrea să ne ia aşa ceva). Încep să cred că până şi Omul de Neanderthal era, la vremea lui, ceva mai evoluat decât civilizaţia noastră.

"Mangleală" online

2010-01-10T17:13:00.009+02:00

Nu ştiu câte dintre domniile voastre sunt familiarizate cu site-ul deviantART, dar pentru a evita orice fel de neînţelegere, voi explica pe scurt care e treaba cu el. Site-ul acesta este un loc unde toate persoanele cu mai mult sau mai puţin simţ artistic se adună şi îşi postează creaţiile (pentru informaţii suplimentare intraţi direct pe site). Acum că am făcut şi această mică introducere, să trecem mai departe. Întâmplarea face să am o prietenă cu cont pe respectivul site, care mi-a adus la cunoştinţă faptul că o şnapană din Marea Britanie a ajuns peste noapte cea mai mediatizată tută de pe respectivul site. Cauza? S-a scărpinat ea puţin în cap în cursul zilei de ieri şi şi-a zis "Ia să caut eu o pe net poză mai artistică, să o pun pe site şi să văd ce iese din asta". Buuun. A găsit fătuca o poză cu cel mai mic câine din lume şi a pus-o pe site, lăudându-se că potaia din imagine îi aparţine (adică asta) . Lumea, neconştientizând infracţiunea ce a fost comisă a început să se întreacă în comentarii care mai de care mai siropoase, la adresa patrupedului, până când s-a trezit cineva să urle pe site "Bă, boilor, poza e ciordită". Şi comentariile respective s-au succedat în felul acesta, până când fătuca a ajuns să aibă în doar 24 de ore de la postarea ciordelii mai bine de patru sute de pagini de comentarii (moment unic în întreaga istorie a deviantArt-ului, probabil)
Iar acum câte ceva despre drepturile de autor şi măsurile anti-plagiat/furat. În mod normal, administratorii şi moderatorii acestui site, văzând dovada furtului şi tirul de comentarii contra don'şoarei pseudo-artistă, ar fi trebuie să reacţioneze imediat scoţând respectiva poză şi, eventual, trăgându-i şi vreo două, trei, zece înjurături hoaţei. În schimb, poza există şi acum pe site, iar individa adună acum cred că vreo zece comentarii pe minut.
Aceasta s-a dorit probabil a fi o învăţătură de minte pentru toţii utilizatorii de deviantART care asudă manipulând poze în Photoshop, ori stând câte zece ore cu aparatul în mână, căutând unghiul şi lumina potrivită pentru o poză ca lumea. De asemenea, tot o învăţătură de minte pentru luzării pe care nu îi bagă lumea în seamă. Învăţătura este: dacă suferiţi de mania popularităţii (fie ea şi negativă), nu aveţi nimic altceva de făcut decât să căutaţi pe Gugăl o poză care vă place vouă, să o publicaţi şi să vă însuşiţi drepturile de autor pentru ea.
Şi ca să îmi crească şi mie traficul pe blog, vă prezint acum, în premieră mondială, animalul meu de companie:

Eu îi spun Yeti, trăieşte la mine în balcon, am avut grijă de el de când era pui, i-am băgat singură supozitoare în fund când a fost turbat şi l-am ascuns în spatele WC-ului atunci când OTV-ul a venit să îl caute
Ia să vedem acum câte comentarii primesc. Sar şi eu de trei de data asta? (pentru a evita orice conflict şi pentru a nu mă trezi cu Poliţia la uşă, poza e luată de pe Google, de la adresa aceasta).

În loc de încheiere, dacă tot am promovat o infractoare, hai să fac reclamă şi unui artist adevărat, mai exact persoanei datorită căreia scrierea acestui post a fost posibilă: my best friend, Cristina/Cricket. Da, dom'le. O artistă adevărată, nu o lepră care îşi face reclamă pe spinarea unui nano-câine.

Ospitalitate dă McDonald's

2010-01-09T17:24:00.002+02:00

Ieri seară, suferindă fiind de Sindromul Plictiselii Acute, mi-am luat sora de mână şi am mers cu ea în Plazza. După o raită prin şi pe lângă magazinele de ţoale, de unde am plecat ulterior cu vreo două bluze şi o curea (da, dom'le, ne-am luat ţoale de firmă. Că nu ne îmbrăcăm noi din bazar sau din piaţă), am poposit şi la unul dintre cei mai mari distribuitori de mâncare sănătoasă din lume: McDonald's. Ţin să menţionez faptul că, din pricina unor mici probleme de sănătate, mâncarea de tip fast-food îmi provoacă o imensă repulsie, motiv pentru care nu mi se întâmplă să mă hrănesc cu ea decât o dată la câteva luni. Aşadar, am ajuns la locul faptei, soră-mea să mănânce, eu să îmi potolesc o sete care mă luase de când am ieşit de la cumpărat ţoale (cred că de la preţuri mă luaseră toate căldurile acelea). La casă, o don'şoară de vreo douăzeci şi ceva de ani căreia chiar îi plăcea job-ul ei, după câte am observat. Sora mea face comanda: un sendviş, un shake nu ştiu de care şi o Cola. De aici până la un tir de întrebări nu o fost decât un singur pas.

"Shake-ul să fie mic? Mediu? Mare?"
"Ce suc doriţi?" (A, da? Mi-aţi zis deja? Să mă scuzaţi că sunt aşa bătută în cap)
"Cola să fie mică? Medie? Mare?" (eu ii răspund "mică", ea nu prea înţelege)
"Să fie la 0.25? La 0.5? La 1 litru?" (puţin mai lipsea până să zică: "Să fie un pahar? Două? O cisternă? Să vă răstorn toate sucurile din stoc peste dumneavoastră?????")
"Dar dacă tot aţi comandat un cheesburger şi un suc, nu vreţi şi nişte cartofi, să vă fac un meniu?" (chiar mă întrebam când va ajunge la partea când ne va băga mâncare pe gât...)
"La cartofi ce sos doriţi?" (îi zic să îmi dea dulce, ea tot nu înţelege)
"Ketchup? Muştar? Alt sos?" (?????)
"Vreţi şi bacon la cheesburger?" (Nu, vrem să taci şi să ne dai comanda aia odată)

Cam cinci minute a durat minunata discuţie, timp în care mai aveam puţin şi îi făceam şi profilul psihologic al comenzii. Din fericire nu s-a ajuns şi la întrebări de genul: "Doriţi ca paiul să fie în dungi? Cu buline? Cu sclipici?", "Dar paharul de suc să fie din carton? Din plastic? Din inox? Să iasă paiete din el? Să fie cu umbreluţă?", "Sendvişul să vi-l împachetez în staniol? În hârtie? În plastic? În cârpă?", "Dar cu mine ce doriţi să faceţi? Să mă plesniţi? Să mă daţi cu capul de casa de marcat? Să mă băgaţi cu fundul în cuva unde prăjim cartofii??"

(Abia acum am înţeles reţeta supravieţuirii magazinelor de tip fast-food la noi în ţară: stresează clientul cu cincizeci de mii de întrebări, pentru ca acesta să stea cât mai mult în faţa casei, pentru ca astfel să i se facă şi mai multă foame/sete şi să ajungă să comande eventual tot ce se găseşte în pseudo-bucătăria aceea.)

Dar asta nu este tot. Lângă domnişoara "Nu plecaţi de aici până nu luaţi şi o porţie de cartofi prăjiţi", şedea o colegă a ei, trecută de patruzeci de ani, care servea un domn. Nu am fost atentă la întreaga discuţie dintre cei doi, preocupată fiind să dau mai repede comanda, însă atunci când fătuca stresantă a plecat un moment de la casă, am prins următorul monolog: "O plăcintă doriţi? De care să fie plăcinta? De (enumeră nişte sortimente pe acolo)? De care doriţi??;;)". Încep să cred că atunci când oamenii de acolo bagă cartofii la prăjit, din uleiul lor este eliberat aproape instantaneu un virus care pune pe stăpânire pe creierii tuturor angajaţilor, scurtcircuitându-le sinapsele şi îmbolnăvindu-i cu un zâmbet tălâmb şi o amabilitate înfricoşătoare.

Data viitoare când voi mai face o comandă la ei, voi veni cu un teanc de grafice: sendvişul să conţină x% caşcaval expirat, y% carne alterată, z% alte bălării, să aibă un unghi de rotaţie pe tavă de pi/2 radiani, cartofii să stea în carton înclinaţi la un unghi teta prim de 40.3 grade în partea stângă şi la un unghi teta secund de 41.7 grade în partea dreaptă, iar sosul să curgă cu o viteză constantă şi egală cu valoarea vitezei luminii în vid, simplificată cu fix 5826402742. A, da. Să nu uit. Tavă să fie neapărat confecţionată dintr-un metal care să aibă proprietatea de absorbţie selectivă a luminii.

Să fie....întuneric!

2010-01-04T16:32:00.000+02:00

Continuu cu povestirea legată de aventurile din cabina morţii, cunoscută şi sub numele de lift, de data aceasta cu un incident petrecut în primele zile ale a noului an.

01.01.2010: Dimineaţa, pe la ora opt jumate, mă întorc cu paşi voioşi şi împleticiţi către reşedinţa mea. Intru în scară, liftul, amabil ca întotdeauna, mă aştepta la etajul nouă. Îl chem, dânsul vine, mă urc. Înăuntru...beznă! Deschid uşa, scot capul din cabină, verific blocul, mă asigur că nu se dărmase între timp, mă conving că era încă "în picioare" şi urc înapoi. Beznă! Pipăi pereţii liftului, verificând astfel că mă aflam într-adevăr în el şi nu undeva dedesubtul lui şi mă apuc să număr butoanele, ca să ajung la cel corespunzător etajului meu. După câteva secunde bune, găsesc şi butonul mult dorit (fiind sub influenţa a două beri şi o ciupercă am reluat de trei sau patru ori numărătoarea). Ajung la etajul meu, cobor din lift, apoi mă întorc să îi arunc o ultimă privire. Încă beznă!

02.01.2010: Aproape de prânz, telefonul fix sună. La capătul celălalt, o prietenă a mamei. După ce m-am chinuit în două convorbiri telefonice primite în doar cinci minute să îi explic faptul că mama NU era acasă, ci la buticul din spatele blocului, care NU se afla în Patagonia, drept urmare NU se întorcea de Anul Nou chinezesc, ci în maxim zece minute, mă pune să cobor să ridic un pachet de la odrasla ei. În vederea ridicării acestui pachet cât mai rapid cu putinţă, până nu trimitea trupele speciale după mine, folosesc liftul. Lift care, bineînţeles, era încă lipsit de orice sursă de lumină. Dacă la drumul etajul şase-parter m-am descurcat exemplar, la drumul parter-etajul şase lucrurile nu au mai stat atât de bine. Am ridicat sacoşa trimisă de curierul de serviciu al prietenei mamei şi am transportat-o până în apartament în cel mai violent mod cu putinţă. Mai exact, când m-am urcat, din pricina unei aprecieri eronate a spaţiului, am izbit sacoşa de peretele din faţă al liftului. A fost momentul în care am aflat că în sacoşa erau nişte borcane şi castroane. Am aşezat sacoşa într-o poziţie pe care eu o consideram sigură, apoi mă întorc spre peretele cu butoane, lovind cu piciorul un borcan...sau un castron...sau pe amândouă simultan. Ajung la etajul meu, deschid uşa, uşa se loveşte de un borcan...sau de un castron...sau de amândouă simultan. Din fericire toate recipientele au ajuns în bucătăria mamei în întregime.

03.01.2010: Niciun incident consemnat în această zi, dar liftul încă era în epoca de piatră.

04.01.2010: Prima zi de facultate după vacanţă. Urale, confetti, şampanie. Început în forţă: colocviu de laborator la fizică la ora opt dimineaţa. În fine, nu acest lucru este relevant acum, ci faptul că în lift, la ora aceea a dimineţii, era agitaţie mare. Toate circuitele şi cablurile ce intrau în alcătuirea lui cântau "Veşnica pomenire" şi îi făceau parastasul de trei zile becului. Este prima zi în care am nimerit butonul corect fără să mai fiu nevoită să pipăi peretele. La ora la care scriu aceste rânduri, situaţia din lift este încă întunecată.

Încep să mă gândesc că becul, ca şi locuitorii blocului, nu a mai suportat parfumul Christian DiHor care zace din când în când în lift, şi-a dat obştescul sfârşit şi nici un alt bec de pe această lume nu se simte suficient de pregătit încât să îi ia locul.
Cred că mâine, dacă situaţia nu se va soluţiona, voi cumpăra nişe led-uri şi le voi atârna în lift. Lumea va putea atunci distinge pereţii, uşile şi butoanele, iar pensionarii vor fi cei mai fericiţi, deoarece vor afla şi ei în sfârşit cum funcţionează luminile într-o discotecă.

Odorizantele din lift

2009-12-30T01:03:00.005+02:00

Locuieşti la bloc, la un etaj superior. Blocul tău posedă un lift, iar tu nu eşti atât de masochist încât să te chinui să urci toate scările până la apartament, aşadari îl foloseşti. Dacă îndeplineşti aceste condiţii, atunci în mod sigur ai experimentat cel puţin una din situaţiile ce vor fi expuse mai jos.

Să zicem că te întorci într-o zi de oriunde ai avut tu treabă. Intrii în bloc şi aştepţi liftul. Acesta vine, iar atunci când deschizi uşa...

1. ...te întâmpină o vecină trecută de mult de cea de-a zecea tinereţe a sa. Tu, copil de treabă, o saluţi. Ea, cu cea mai evidentă scârbă din lume, îţi trânteşte un salut, parcă scos cu un patent din proteza ei. Îi doreşti în gândul tău o călduroasă reîntoarcere la sacrele ei origini, apoi urci în lift. Şi tocmai când credeai că ai scăpat de orice ţine de prezenţa sa, o duhoare te izbeşte direct în cele două nări. Ce să fie? O încântătoare combinaţie de iz de naftalină cu parfum vechi de pe vremea Inchiziţiei. Îţi aduci aminte de urarea aceea călduroasă de acum cinci secunde şi mai adaugi câteva. Mai departe, nu ai altceva de făcut decât să îţi ţii respiraţia pe toată durata călătoriei. După ce scapi, îţi juri că niciodată nu vei mai urca într-un lift din care iese orice persoană trecută de 60 de ani şi îţi rogi părinţii să îţi cumpere de ziua ta un detector de babe, să ştii să fugi pe scări când este vreuna în zonă.

2. ...îţi apare în faţă o persoană de sex masculin deosebit de dubioasă. Din fericire nu este niciun violator/tâlhar/criminal în serie/psihopat, este doar vecinul tău, de mână cu amanta sa, sticla de rachiu. Eviţi să interacţionezi cu el, de teama unei reacţii necontrolate a acestuia. Urci în lift. Dar vai de mine? Ce este asta? Să fie oare cel mai îngrozitor miros cu care nasul tău a fost blestemat să se întâlnească? De unde să începi cu descrierea miresmei? De la mirosul de ţigări Snagov? De la rachiu? De la apa de colonie "Au trecut cinci ani de când m-am spălat ultima dată"? Ţi se face milă de bietul vecin bochetar. Te gândeşti că poate e grav bolnav şi intră în şoc anafilactic la cel mai mic contact cu un săpun/şampon/detergent. Încerci să îţi ţii respiraţia ca să scapi de miros, însă până şi ochii tăi simt parfumul de sconcs decedat din lift şi încep să îţi lăcrimeze, rugându-te să îi cruţi de această tortură care pare că se întinde la infinit. Ajungi la etajul tău şi ieşi fugind din lift, intrii în casă, te duci la mama ta şi îţi ceri în genunchi iertare că în repsectiva dimineaţă ai râs de ea şi ai zis că fixativul ei miroase a spray contra gandacilor, promiţând că din acea zi înainte nu vei mai subestima niciodată puterea unei duhori.

3. ...nu apare niciun vecin, întrucât tu ai chemat liftul. Cu toate acestea, cineva este în acel lift. Mai precis, ceva este în acel lift: mirosul de ghenă. După ce te lămureşti că nu ai încurcat uşile şi că eşti într-adevăr în lift, te gândeşti dacă nu cumva ghena din blocul tău a prins picioare şi s-a fâţâit toată ziua cu liftul, lăsându-şi amprenta în el pentru ca toată lumea să ştie că ea a fost acolo. Bineînţeles, acest lucru aparţine domeniului fantasticului şi nu este nimic altceva decât o reacţie dată de amalgamul de parfumuri care s-au instalat în interiorul liftului pe durata întregii zile şi care au dus la naşterea senzaţiei mai sus menţionate. Preventiv, vei refuza să duci gunoiul în următoarele trei luni, pentru a evita întâlnirea cu distinsa ghenă.

Dacă ai fost pus într-una din situaţiile de mai sus, probabil te-ai întrebat la un moment dat şi ce măsuri de precauţie să iei împotriva atacului duhorii ucigaşe. Iată câteva sugestii: mască de gaze, parfum la purtător, petiţie pentru înfiinţarea unui azil special pentru cei ce emană astfel de esenţe, o altă petiţie pentru că toţi vecinii tăi ce se încadrează în categoria anterior menţionată să fie trimişi de urgenţă în respectivul azil, cerere adresată administratorului blocului pentru montarea în lift a douăzeci de odorizante din acelea în formă de brăduţ. Şi să nu uităm de mult celebrele afişe cu "Stimaţi locatari, vă rugăm să nu mai lăsaţi uşa de la ghenă deschisă. Unii locatari s-au plâns de mirosuri neplăcute", cu câteva modificări: "Stimaţi locatari, vă rugăm să nu mai lăsaţi uşa de la ghenă deschisă, iar dacă sunteţi printre persoanele care nu se spală şi /sau abuzează de efectele imediate ale parfumului, vă rugăm imperios să staţi naibii în casă. Unii locatari, precum şi câinii din preajma blocului au leşinat deja din această cauză."

Cotletul piroman

2009-12-26T17:58:00.005+02:00

Sursă: Libertatea

Acum, după ce am reuşit să mă opresc din râs, să revin şi asupra comentariilor.

Varianta 1: Redacţia ziarului a fost prea afectată de implantul cu cârnaţi, piftie şi sarmale, astfel că au încurcat cuvântul "colet" cu cuvântul "cotlet". O singură literă greşită, ce-i drept, dar iată ce minune a rezultat.

Varianta 2: Este vorba într-adevăr de un cotlet exploziv, şi nu de un colet. Probabil avem de-a face cu o mână criminală. Cel mai probabil sunt mâinile/ghearele rudelor porcului sacrificat, care nu au suportat gândul unui asemenea gest sadic, motiv pentru care au hotărât amplasarea unei dinamite în rămăşiţele respectivului grohăitor, în scop vindicativ.

Varianta 3: "Libertatea" a vrut să îmi demonstreze, ca un răspuns la post-ul meu anterior, că ei sunt capabili de a scrie articole ce produc lacrimi de râs, şi nu de plâns.

Crăciun (ne)fericit!

2009-12-25T18:56:00.011+02:00

Direct la subiect. Iată principalele ştiri ale zilei de astăzi, aşa cum ne sunt furnizate de către principalele site-uri de specialitate.

Un restaurant a luat foc în centrul Capitalei (sursa: Realitatea)
Crăciun cu inundaţii. 150 de familii din judeţul Neamţ au fost evacuate (sursa: Realitatea)
În perioada Sărbătorilor de iarnă există un risc mai mare de îmbolnăvire cu trichineloză (sursa: Mediafax)
O bunica s-a sinucis, dupa ce i-a dat nepoţelului un biscuit cu marijuana (ştire internaţională oferită de PRO TV)
Copil de 3 ani omorât în chinuri de tatăl său, pentru că a udat patul (acelaşi PRO TV. Şi nu, ştirea nu provine de la ora 5, ci de la ora 7)
Bărbat de 55 de ani, ucis de un ţurţure de aproape un metru (PRO TV la putere)
Un bărbat s-a sinucis în noaptea de Crăciun, din cauza singurătăţii (idem ca mai sus)

Şi...gata până nu transform blogul în site de pompe funebre.
Aşadar, acesta este modul prin care mass-media românească urează tuturor românilor un Crăciun fericit, plin de bucurii, linişte şi chestii roz şi pufoase. Fail!
Aproape că anticipez ştirile care vor apărea în noaptea de Revelion: "I-a luat părul foc după ce o petardă i s-a înfipt în părul proaspăt făcut permanent" sau "Sute de maidanezi din ţară au avut nevoie de asistenţă psihologică după ce au fost torturaţi de zgomotele artificiilor din parcuri" sau "Nicolae Guţă s-a prăbuşit de pe scena pe care susţinea un spectacol de zile mari, rupându-şi dinţii din diamant şlefuit pe care abia şi-i pusese".
Anunţ de pe acum Poliţia, Jandarmeria, trupele antitero, SRI-ul, SWAT-ul şi Guvernul României că nu îmi asum responsabilitatea în eventualitatea în care evenimentele anterior inventate se vor transforma în ştiri reale. Îmi cer scuze dacă minorii şi cardiacii ce vor citi acest post vor fi traumatizaţi de ştirile macabre pe care le-am selectat, cu menţiunea că şi globii mei oculari au fost traumatizaţi la citirea lor.

Iar acum, în loc de încheiere şi cu scuzele de rigoare pentru întârziere: Sărbători fericite!

Rătăciţi în hipermarket

2009-12-23T20:12:00.001+02:00

De aproximativ trei săptămâni s-a dat startul uneia dintre cele mai spectaculoase şi mai încrâncenate competitii de supravieţuire: "Rătăciţi în hipermarket". Aproximativ un milion de oameni au fost exilaţi la începutul lunii decembrie în toate hipermarket-urile din oraş cu scopul de a găsi calea către supravieţuire şi de a câştiga titlul suprem de "Unic Cumpărător" şi premiul pus in joc, în valoare de un rât de porc pentru piftia de Crăciun. Lupta pentru premiul cel mare este una pe viaţă şi pe moarte. Concurenţii trebuie să deprindă arta nesimţirii pentru a fi siguri de continuitatea lor în acest joc.
Înainte de a fi aruncaţi printre raioanele şi interminabilele cozi de pe terenul de joc, participanţii au fost împărţiţi în două triburi, alese nu în mod aleatoriu, după cum urmează: "Pensionarii" şi "Restul". Iată cum s-a desfăşurat concursul:
Primele trei zile au fost lipsite de violenţă fizică şi verbală, acest lucru şi datorită faptului că această perioadă a fost una de familiarizare a concurenţilor cu spaţiul de joc, raioanele şi rafturile secrete, precum şi găsirea celor mai eficiente tehnici de obţinere a produselor râvnite. Abia începând cu cea de-a patra zi cele două triburi au simţit ameninţarea foamei şi a riscului de a rămâne fără provizii, aşadar au început, la propriu, competiţia. Concurenţilor le-a fost foarte greu să îşi impună autoritatea, dat fiind faptul că nu au fost lăsaţi înăuntru decât cu coşurile şi cărucioarele din dotarea magazinelor şi cu genţile din dotarea proprie. De altfel, una dintre concurente, membră a tribului "Pensionarii" a fost descalificată întrucât a fost surprinsă de camerele de supraveghere încercând să se infiltreze împreună cu o forfecuţă de unghii, încălcând regula numărul unu a concursului: "Fără arme de foc şi obiecte contondente".
Pentru a întrerupe monotonia competiţiei şi a ajunge cât mai repede la punctul culminant al întrecerii, înjurături, pălmuieli şi păruiri, organizatorii s-au gândit să angreneze participanţii la mici probe de rezistenţă, viteză, îndemânare etc. Dintre acestea enumerăm: proba "Găsiţi mirodeniile pentru cârnaţi, ascunse undeva la mama naibii în fundul unui raft", proba "Stresează vânzătoarea de la raionul de carne" (primii cinci câştigători au fost răsplătiţi cu câte o pulpă de porc...peste ochi), proba "Ghiceşte termenul de expirare a produselor cu termen de expirare şters", proba "Prinde şobolanii ascunşi pe după rafturi", proba "O sută de metri viteză, cu obstacole (reprezentate de cărucioarele lăsate de izbelişte în mijlocul drumului)" şi, vedeta competiţiei, testul de rezistenţă psihică "Statul la coadă la casă". În acest ultim caz, pentru a spori dramatismul, au fost plasate în mod strategic casiere cu slabe cunoştinţe de algebră elementară.
Din păcate, unii concurenţi nu au fost capabili să ducă la capăt concursul, dar am primit veşti de la spitalele de urgenţă şi de neuropsihiatrie că toţi concurenţii care au abandonat se află pe drumul cel bun de recuperare.

Competiţia se va încheia curând. Cine va avea forţa să reziste? Cine va fi aplicat cele mai ingenioase strategii de supravieţuire? Cine va câştiga titlul de "Unic Cumpărător" şi râtul pus în joc? Vom afla totul după sărbători.

"Veve şi loteria". Episodul 2

2009-11-29T17:06:00.013+02:00

Nu cred că există un sentiment de mândrie mai mare pentru un om decât acela care apare în momentul în care află că două guverne ale acestei lumi vor să îi dea bani aşa, din senin. Şi nu o dată, ci de vreo trei ori. Vai! Dacă aţi putea vedea cu toţii bucuria care tronează pe faţa mea în acest moment, pungile de rafie de sub ochii mei, apărute ca urmare a nopţilor nedormite din pricina acestor e-mail-uri....cred că v-ar bufni râsul mai rău decât ma bufneşte pe mine.
Dar iată că în timp ce România schimbă guvernele mai des decât cade conexiunea la internet de la RDS, alte ţări îşi bagă picioarele şi alte părţi componente ale corpului în ea de recesiune, inventează loterii peste noapte şi premiază nişte potenţiali fraieri (remarcaţi îngroşarea cuvântului "potenţiali") cu sume pe care nici cei mai mari spălători de bani din lume nu ar fi în stare să le producă.

Dragă guvern canadian, dragă guvern britanic, vă sunt profund îndatorată pentru premiu. Dacă le-aţi putea trimite pe Celine Dion şi pe Regina Elisabeta I să îmi înmâneze premiul m-aţi face cea mai fericită fiinţă umană din lume. Mulţumesc frumos anticipat.

P.S.: Primul episod din seria "Veve şi loteria" îl găsiţi, sub un alt titlu, aici

Ştirile de la ora 5

2009-11-29T17:00:00.005+02:00

Bună ziua, dragi internauţi, şi bine v-am regăsit la o nouă ediţie a ştirilor de la ora 5, principalele ştiri ale zilei. Iată cele mai recente întâmplări care s-au petrecut astăzi în România:

Florica, pensionară în vârstă de 62 de ani din oraşul Târgu-Jiu, a fost găsită ieri după-amiază contorsionată, alături de cuvertura sa preferată, în faţa blocului în care locuieşte de o viaţă, după ce a căzut în gol de la balconul apartamentului său, situat la etajul al treilea. Din fericire, ea nu s-a ales decât cu câteva răni uşoare. Întrebată cum Dumnezeului a ajuns în această poziţie, ea a declarat că nu făcea altceva decât să îşi scuture cuvertura, când deodată a simţit o mâna criminală făcându-i uşor vânt peste balcon. Unul dintre martorii acestui incident, tanti Gherghina, vecina de la etajul doi şi partenera Floricăi de canastă, a declarat că îşi uda liniştită florile când a văzut-o pe Florica plonjând prin faţa balconului său, urmată la nici trei nanosecunde de cuvertura sa. Poliţiştii au arestat deja suspectul principal în acest caz, pisica Floricăi, care a fost zărită de martori pe pervazul balconului de unde Florica a fost aruncată, la scurt timp după incident. Patrupeda va fi cercetată pentru tentativă de omucidere.

Scandal monstru între doi tineri căsătoriţi din judeţul Botoşani. Din motive numai de ei ştiute, cei doi au început să se certe şi să se înjure ca birjarii. Cuvintele grele aruncate unul altuia au fost urmate de scene de violenţa fizică. Mai întâi, femeia a apucat o tigaie şi l-a pocnit pe bărbat în cap. Acesta nu s-a lăsat mai prejos şi a luat un serviciu de ceai, cu care a aruncat după soţia sa. După aproximativ jumătate de oră scena a luat sfârşit din două motive. Primul: cei doi deja epuizaseră toate obiectele casabile din apartament. Al doilea: vecinii, alarmaţi de urletele animalice ale celor doi, care au pătruns în apartamentul groazei chiar în momentul în care tinerii se pregăteau să treacă la aruncatul scaunelor şi a picioarelor de la pat.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din judeţul Mureş a trecut prin clipe de coşmar după ce a fost sechestrat şi violat de două octogenare, cărora acesta venise să le aducă pensia. Bărbatul a declarat anchetatorilor că a fost momit de cele două bătrâne cu prăjituri de vişine, în care se pare că puseseră şi droguri, menite să adoarmă victima. Poliţiştii şi medicii psihologi anchetează în prezent dacă cele două pensionare au avut discernământ atunci când au gătit şi au săvârşit infracţiunea. Chiar dacă vor fi găsite bolnave pisihic, cele două vor fi puse sub acuzaţia de trafic de droguri, după ce poliţiştii au găsit în grădina din faţa casei lor o cultură mică de canabis.

Autorităţile române au intrat în alertă maximă, după ce porumbei din mai multe oraşe ale ţării au dispărut în mod suspect. Zoologii au declarat că o migraţie a acestora este exclusă, motiv pentru care poliţiştii iau în calcul posibilitatea ca porumbeii să fi fost răpiţi de o bandă de criminali. Cum probabilitatea ca păsările dispărute să fie folosite în scopuri teroriste este foarte mare, autorităţile roagă populaţia să fie vigilentă şi să ofere orice informaţie care ar putea ajuta la prinderea infractorilor şi a răpiţilor. Poze cu cei aproape cinci mii de porumbei dispăruţi vor fi date publicităţii cât de curând, pentru a ajuta la finalizarea cât mai rapidă a cazului.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, acestea au fost cele mai importante ştiri ale zilei. Nu uitaţi: dacă aţi fost martorii unor evenimente deosebit de violente şi/sau suspecte, nu ezitaţi să ni le faceţi cunoscute.

P.S.: Personaje fictive, locaţii alese la întâmplare, evenimente tot fictive. Evident, un pamflet, etţetera, etţetera...

Fuck the rules!

2009-11-25T18:51:00.001+02:00

Dragi concetăţeni, iată ce aveţi de făcut atunci când mergeţi pe stradă/în pădure/pe câmp şi vedeţi o tablă ataşată unui băţ înfipt în pământ şi pe care este măzgălită o interdicţie:

Daţi-l încolo de "Interzis/ă", simţiţi-vă liberi, fiţi anarhişti, fiţi nesimţiţi, fiţi....ROMÂNI! Este singurul mod în care puteţi demonstra că îndobitocirea populaţiei nu a intrat încă în impas. Unii dintre voi aţi asasinat lebede în parcul Cişmigiu cu pufuleţi, într-un context asemănător. De aici şi până la distrugerea mediuliui şi autoexterminarea iminentă nu mai este decât un pas. Fiţi proşti în continuare. Suntem cu toţii mândrii de voi.

La sfârşitul acestui scurt moment sarcastic, întrucât sunt o persoană foarte corectă, care respectă drepturile de autor şi legea dezvăluirii surselor, doresc să îi mulţumesc Dianei (sau, mai exact, mamei Dianei), pentru amabilitatea de a îmi furniza poza şi pentru spiritul civic de care a dat dovadă insistând să o public pe blog.

Pensionară, serioasă....nu prea ştiu ce caut...

2009-11-16T17:51:00.000+02:00

Astăzi, la una din gurile de metrou de la Piaţa Gorjului, mi-a fost înmânat un ziar din seria acelora pe care le primeşti moca, în prag de alegeri. Un ziar pro Bă*****u şi anti Ge***ă, dar acest lucru este irelevant în momentul de faţă. Şi ca orice publicaţie care se respectă, bineînţeles că din paginile ei nu lipseşte celebra rubrică de anunţuri matrimoniale. Îmi amintesc că prin şcoala generală şi pe la începutul liceului, când mă aflam la apogeul subdezvoltării mele intelectuale, eram absolut fascinată de aceste rubrici. Cu timpul, ele au început să mă scârbească. Astăzi, însă, o curiozitate venită ea ştie de unde m-a împins să îmi arunc ochii peste matrimonialele din acest ziar electoral. Trecând peste anunţurile cu "bla..bla..bla..bărbat serios..bla..bla..relaţie serioasă...trimite neapărat poze" (să ştie şi omul cu cine va face casă, să nu se trezească cu muma pădurii în dormitor), ajung şi la următorul anunţ de senzaţie (cu excepţia numărului de telefon cenzurat, totul este scris întocmai cum apare el în ziar):

"FĂRĂ LOCUINŢĂ, văduvă, 68 ani, pensionară, cardiacă, f.f. serioasă. Rog seriozitate. 07**.***.***, între 12-17."

Iar acum, mă poate lămuri cineva, oricine, ce vrea mai exact distinsa doamnă? De fapt, staţi. Nu răspundeţi. Haideţi mai bine să analizăm toate datele, pe rând: Este un anunţ matrimonial (rezultă aceasta din eticheta "f.f. serioasă" pe care şi-o aplică şi din "Rog seriozitate"). Bun. Dar nu are locuinţă. Aici pică totul. Dacă ar fi pus acolo "Posesoare a cinci vile în Pipera/Snagov" telefonul cu siguranţă ar fi explodat de la atâtea apeluri. Mai departe: "pensionară". Iar nu prea merge. De preferat: "pensionară, însă proaspăt moştenitoare a unei averi de cinci miliarde de euro". Această informaţie ar fi mers foarte frumos de mânuţă cu "cardiacă". "f.f. serioasă. Rog seriozitate." Peste acest aspect se poate sări. Cine mai caută seriozitate în zilele astea? Sper doar ca "12-17" din finalul anunţului să fie orele la care poate fi contactată telefonic şi nu vârsta pe care doreşte să o aibă posibilii ei peţitori. În concluzie, deşi am pornit de la ipoteza că este sigur un anunţ matrimonial, modul în care acesta a fost scris pune nişte semne de întrebare. Nici după această analiză nu mi-am putut răspunde la întrebare. Poate mă înşel şi de fapt caută o casă, o pensie mai mare şi un bypass pentru inimă. Aştept alte sugestii.

Apocalipsă, fugi!!!!

2009-11-15T11:38:00.006+02:00

Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Acest lucru se potriveşte mănuşă cu postul de televiziune numărul unu în lume, OTV. Investiţii de sute de milioane de euro, studio nou, emisiuni care îţi dau case din care eşti evacuat dupa câteva săptămâni, Oana Zăvoranu în echipă (mare câştig. BBC-ul şi CNN-ul îşi smulg părul din cap că au ratat-o). Acestea sunt marile noutăţi cu care televiziunea poporului vrea să umilească rating-urile. Din păcate însă, nu s-au descotorosit încă de prostul obicei de a invita oameni care de care mai dezaxaţi. Mai jos, aveţi un scurt material video cu cel ce va salva umanitatea de Apocalipsă. Fiţi liberi să tăvăliţi pe jos de râs. După filmuleţ, tragem şi concluziile.

Concluzii:

Energia s-a teleportat şi a dat buzna peste el, deghizată în Britney Spears, şi....I-A VORBIT!!!
Omul vorbeşte cu Universul, cuarcii, bosonii şi toate particulele elementare care au stat la baza naşterii Universului.
S-a luptat de unul singur cu Biblia şi Atlantida.
Muzica de pe MTV este transmiţătoare de energie (sâc! Pe asta nu o ştiaţi!)
Cel mai important: El, împreună cu Maica Tereza epocii contemporane, Britney Spears, vor salva lumea de la pieire (săraca de ea, cred că habar nu are cât de importantă şi indispensabilă omenirii este)
Săracul de el, nu ştie de ce i se întâmplă lui toate acestea. Noi ştim: iarbă. Foarte multă iarbă. Şi de ce? De ce??? De ce crede toată lumea că e nebun?? Ştim şi asta: Invidia. Sâc, din nou!

Deci putem dormi liniştiţi la noapte. Nu vom muri deoarece Lois şi Clark aceştia ne vor salva pe toţi, cu ajutorul Triunghiului Bermudelor şi a piramidelor din Atlantic. Sunt sigură că Sfârşitul Lumii se prăbuşeşte chiar acum pe jos de râs, împreună cu noi.

Coliva digitală

2009-11-14T20:03:00.005+02:00

Românul s-a născut mare afacerist, acest lucru se ştie deja. Astăzi, citind ştirile ce au scăpat ochiului meu săptămâna aceasta, am dat peste o afacere prin care creştinii români îşi pot comanda online...colivă. Acest lucru poate fi făcut graţie site-ului intitulat sugestiv www.coliva.ro. Până să daţi buzna pe acest site, daţi-mi voie să vă lămuresc puţin cu privire la conţinutul acestuia. Pentru început, aviz ateilor şi sataniştilor curioşi. De îndată ce veţi intra pe site, veţi fi întâmpinaţi, tot în mod sugestiv, de o melodie cântată de un cor bisericesc. Înainte de a face o criză şi a izbi monitorul de toţi pereţii, vă avertizez că acesta nu are nicio vină si că cel mai indicat este să opriţi boxele. Bun. Acum că am lămurit şi acest mic aspect, să trecem mai departe. Ce puteţi găsi pe acest site? În afară de formularul de comandă a colivei, colacilor şi covrigilor şi, bineînţeles, a pachetului promoţional de pomană (că doar e afacere serioasă, ce naiba!) indispensabili bunului decurs al înmormântării, vă sunt oferite şi lămuriri referitoare la cele mai importante tradiţii ale îngropăciunii. De exemplu: de ce se trag clopotele când trece mortul? Sau de ce se pune mortul în coşciug şi nu se aruncă pur şi simplu în groapă?
Bineînţeles, site-ul conţine şi o mică pagină de prezentare a afacerii, unde este dată publicităţii o hartă prin satelit cu locaţia firmei şi o listă cu toate firmele cu care aceasta colaborează.
În viitor, ne aşteptăm la o extindere a afacerii şi la apariţia posibilităţii ca cel ce comandă coliva să aleagă şi sortimentul acesteia.
Apropo, mi-am adus aminte că faza asta cu ştiinţa şi tehnologia nu prea e pe placul religiei şi creştinilor cu înaltă frică de Dumnezeu. Adică, vorbim totuşi de nişte unelte ale diavolului. Dar Internetul nu este şi el o unealtă a diavolului? Acelaşi lucru şi cu povestea cu Papa pe Twitter, Facebook, Youtube, ba chiar şi pe aplicaţiile de pe iPod. Cum se împacă oare toate acestea cu concepţia referitoare la contribuţia progresului tehnologic la Apocalipsă?

La final, pentru a evita eventualele neînţelegeri referitoare la orientarea mea religioasă, declar următoarele: nu sunt nici atee, nici satanistă. Doar puţin agnostică. Puţin mai mult....Folosiţi Internetul apocaliptic dacă doriţi mai multe informaţii despre acest termen.

Back to future

2009-11-12T21:02:00.027+02:00

Anul 2025. În ciuda previziunilor sumbre ale populaţiilor indigene de pe teritoriul Atlantidei dispărute, care spuneau că ţara noastră va fi exterminată de o bombă nucleară ce va fi lansată imediat după alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, din buncărul opoziţiei politice, România încă mai există. Ne-am fi aşteptat ca trecerea anilor să îşi fi pus amprenta în mod pozitiv asupra evoluţiei ţării, însă lucrurile nu au stat deloc aşa. România se confruntă cu cea mai severă cădere economică din întreaga sa istorie, fiind singura ţară care nu a reuşit nici până acum să scape de criza economică ce a izbucnit în întreaga lume în urmă cu mai bine de 17 ani. Prima consecinţă a acestei crize a reprezentat-o modificarea radicală a modului în care se realizează schimburile comerciale. Astfel, de aproximativ zece ani, acestea nu se mai realizează prin intermediul banilor, ci s-a revenit la schimburile bazate pe troc: jumătate de kilogram de roşii pentru un litru de ţuică, trei creioane şi o gumă roasă pentru o pâine, cinci scobitori pentru trei felii de brânză ş.a.m.d. Apogeul crizei economice a fost atins ieri după-amiază, când, din pricina inflaţiei, o femeie în vârstă de 57 de ani a fost nevoită să îşi vândă apartamentul luxos din Cartierul Primăverii din Bucureşti pe două pungi de mazăre.
Nici din punct de vedere politic situaţia nu este mai bună. În noiembrie 2009, propunerea preşedintelui de atunci al României de a scădea numărul de parlamentari la 300 şi a forma un Parlament unicameral a fost acceptată. Odată cu noua schimbare în structura Parlamentului s-a schimbat şi modul în care activitatea aleşilor avea să se desfăşoare de atunci încolo. Astfel, noii parlamentari au adoptat modelul colegilor coreeni, al bătătăilor dinaintea, după şi între şedinţele şi voturile importante. Din această cauză, ei nu mai sunt numiţi în prezent "cei 300 de parlamentari ai României", ci "cei 300 de spartani ai României". Altfel, în acest moment Parlamentul analizează dacă va valida sau nu cel de-al 75394832-lea Guvern propus din anul 2009 şi până în prezent. După ce funcţia de Prim Ministru al României a trecut pe la toţi membrii ale tuturor partidelor politice din ţară, inclusiv pe la femeile de serviciu şi alpiniştii utilitari însărcinaţi cu lipirea afişelor electorale, aceasta este ocupată acum de Nea Gogu, cel care anterior a deţinut funcţia de şef peste cazanele şi boilerele din subsolul Palatului Cotroceni. Iată care este componenţa celui care ar putea fi noul Guvern al României, format exlcusiv din tehnocraţi:

Ministerul Muncii - Dorel: Om cu o mare experienţă în acest domeniu. Ultima funcţie, înaintea numirii sale ca ministru, a fost aceea de liber profesionist. Anterior el a mai lucrat ca: zidar, faianţar, zugrav, şomer, expert în macarale şi analist cârciumar.
Ministerul Justiţiei - Gicu: Proaspăt eliberat pentru bună purtare din Penitenciarul de maximă securitate Jilava, după 30 de ani de stat în carceră. Cunoaşte tot ce mişcă în închisorile şi penitenciarele din ţară şi a păstrat bune relaţii cu toţi paznicii şi deţinuţii din toate locurile unde a fost închis. Are 70 de ani.
Ministerul Sănătăţii - Tanti Lenuţa: Fostă femeie de serviciu şi angajată REBU, are o vastă experienţă în dezinsecţie, deratizare, deparazitare. A publicat lucrări ce au făcut înconjurul lumii precum: "Boli cauzate de convieţuirea cu pisici (experienţă proprie)", "Tehnici moderne de stârpire a gândacilor", "Mutaţii ale naftalinei, împotriva moliilor hibride". Deţine, de asemenea, şi portofoliul Ministerului Mediului.
Ministerul Educaţiei - Nea Pandele: De opt ori repetent al claselor I-VIII, este singurul care a promovat examenul de bacalaureat fără să fii urmat în prealabil cursurile unui liceu, şcoli profesionale, grup şcolar sau SAM. Susţine că a urmat cursuri virtuale, pe Internet, iar de ieri este absolvent al Universitatii "S**** H****", secţia Învăţământ la Cât Mai Mare Distanţă Posibilă.
Ministerul Economiei şi al Finanţelor - Jean Barosan: Fost membru al Clanului Cămătarilor. A început ca simplu vânzător de covrigi în incinta Gării de Mijloc din Bucureşti, ajungând în numai doi ani unul dintre cei mai respectaţi oameni de afaceri din cartierele Ferentari şi Pantelimon. A încheiat numeroase contracte cu reputaţi oameni de afaceri din Sicilia, Cuba şi Amsterdam, transformând România în cel mai mare importator de droguri uşoare, injectabile din lume. Este, de asemenea, principalul finanţator al programului "Prima Cocioabă".
Ministerul Afacerilor Externe - Saddam Salam Uga Chaga Humuhumunukunukuapua. Unicul fiu al unei familii de canibali ai unei insule tropicale din zona Caraibelor, este cunoscut în întreaga lume pentru mâna şi gura de fier cu care îşi conduce afacerile şi relaţiile cu investitorii străini. A emigrat în România în urmă cu zece ani, iar prima sa funcţie importantă în ţară a fost aceea de Ambasador al Tribului Chaka Paka în România.
Ministerul Agriculturii - Pădurar Vasile: Recent achitat într-un dosar în care a fost acuzat de violarea a nu mai puţin de zece fetiţe cu scufiţe roşii, este deţinătorul celui mai mare teren cultivabil cu canabis din Europa. A moştenit de la bunica sa, Tamara, trei păduri tropicale, pe care a declarat că le va defrişa şi transforma în uriaşe parcuri de distracţii, numite "Jungle Land 1, 2, 3", acestea făcând parte din noul program de dezvoltare rurală şi urbană.
Ministerul Culturii - Ionică Praştie: Cântăreţ la acordeon în metrou în copilărie şi de patru ori câştigător al Festivalului "Ţambalul de Haur". Până la funcţia de Ministru al Culturii a fost lăutar la nunţi, botezuri şi înmormântări.

Preşedintele României (care, de altfel, deţine această funcţie din noimebrie 2009 şi se pregăteşte acum de cel de-al cincelea şi ultimul mandat, conform noii Constituţii adoptate în ianuarie 2010) a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că dacă Guvernul Gogu nu va fi validat astăzi de către Parlamentul Spartan, va da o Ordonanţă de Urgenţă prin care noul Prim Ministru şi noul Guvern vor fi aleşi şi validaţi automat, prin tragere la sorţi, în cadrul unei tombole ce va fi organizată în seara de Crăciun.
Altfel, în cadrul unui sondaj, românii s-au declarat impasibili faţă de situaţia economică, politică şi socială a României prezente, majoritatea declarând că este oricum dispusă să plece la muncă în savanele din Africa, la cules de baobabi. Alţii au declarat că s-au alăturat deja campaniei "O nouă şansă la viaţă: navetă spaţială către Pluto", primii o sută dintre aceştia urmând să se îmbarce chiar mâine dimineaţă.
Experţii afirmă faptul că situaţia actuală a României va continua în următorii cincizeci de ani şi că, în acest ritm, ţări precum Etiopia şi Somalia vor fi cu mult înaintea ţării noastre. De altfel, se discută în prezent ca aceste două ţări să fie acceptate în G8, grupul celor mai importante şi mai dezvoltate ţări din lume.

P.S.: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Scenariu fictiv... bla...bla...bla...nu îmi asum responsabilitatea...bla...bla...bla...Înţelegeţi voi.

Lecţie de bun simţ

2009-11-09T17:49:00.011+02:00

Nu îmi stă în fire să mă apuc să le fac educaţie celor din jur (parcă şi aud nişte voci piţigăiate de octogenari spunând: "Ce ştii tu despre viaţă, pramatie nesimţită, la cei 19 ani jumate ai tăi?"), dar atunci când o fac mă doare fix, dar fix SUB coccis de părerea celor din jur.
Bun, să trecem la subiect acum. Precum ştim cu toţii, de câteva săptămâni circulă cu viteza luminii ştiri legate despre gripa porcină. Deschizi televizorul, Andreea EsCA COntabilizează numărul de îmbolnăviţi din ziua respectivă (cacofonie neintenţionată). Eşti în pauză la facultate şi vrei să deschizi radioul de la telefon să mai asculţi o emisiune sau o muzică, încep ştirile cu invitata specială a zilei, săptămânii, lunii, doamna Porcină Gripa. În metrou şi în RATB vezi oameni ori cu măşti, ori cu fulare trase până la ochi (Raiul pe Pământ pentru hoţii de buzunare, deoarece nimeni nu va mai face acum diferenţa între un delincvent mascat şi un om care se protejează de viruşi). Tot despre gripa porcină este legată şi lecţia de bun simţ pe care vreau să o ţin astăzi. Aşadar, este epidemie, pandemie, ce mama mă-sii o fi că nici ea nu cred că mai ştie cum să se caracterizeze. Asta înseamnă că lumea este paranoică şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a se proteja şi a nu se molipsi. Ce este de făcut? Măsurile de protecţie care ne tot sunt băgate pe gât la televizor şi nu numai spun următoarele: puneţi mâna sau un şerveţel la gură când tuşiţi şi strănutaţi. Ştergeţi-vă pe mâini dacă vă lăsaţi pe ele flegmele şi mucozităţile, că să nu ajungă şi pe la alţii. Dacă sunteţi pe stradă, nu tuşiţi şi apoi flegmaţi pe trotuar, lângă altcineva (am asistat şi la o asemenea reprezentaţie). Ce trebuie să înţelegi voi, oamenii, din asta? Ei bine, nici mai mult, nici mai puţin decât ceea ce spun ele. Nu le luaţi ca pe nişte măsuri anti-îmbolnăvire, ci ca pe nişte reacţii dictate de o chestie puţin cam rară în ţara asta, numită Bun Simţ. Recunoaşteţi construcţia lexicală? Bun. Atunci putem trece mai departe. De ce trebuie să ţineţi cont de toate acestea? În primul rând demonstraţi celor din jur că încă mai există ceea ce se cheamă "şapte ani de acasă" (sau mai mulţi). În al doilea rând evitaţi să fiţi pocniţi de persoane izbite puternic în faţă de paranoia scroafei de gripă. Şi ca să vă dau şi un exemplu, în New York o nefericită chiar s-a trezit cu un pumn în gură şi a fost târâtă de păr pentru că a tuşit fără să pună mâna la gură. Dacă în SUA, care se doreşte a fi cea mai şmecheră şi mai civilizată ţară din lume s-a întâmplat aşa ceva, de ce nu ne-am aştepta la o reacţie identică, sau chiar mai rea, din partea primitivilor din ţara noastră?
Prin urmare, dacă nu vreţi să ajungeţi la stomatologie, oftalmoglogie şi tomografie, înainte de a ajunge acasă sau la Institutul de Boli Infecţioase, după caz, respectaţi sfaturile enumerate mai sus.

P.S.1: Acest post este dedicat tuturor nesimţiţilor peste care am dat săptămânile trecute, cu următorul mesaj: Mulţumim că ne demonstraţi zi de zi că puteţi fi mai porci decât gripa porcină.

P.S.2: Tuturor celorlalţi care citesc blogul: Sănătate şi virtute!

30 de ani de Metrorex

2009-11-08T19:10:00.015+02:00

Se pare că anul acesta este plin de motive de petrecere. Astfel, pe lângă deja cunoscutele sărbători naţionale, religioase şi împrumutate de la străini, din lipsă de creativitate, avem de-a face şi cu câteva sărbători ale oraşului. După ce toţi locuitorii oraşului am sărbătorit cu mai mult sau mai puţin fast o sută de ani de la înfiinţarea RATB-ului (să ne trăiţi, încă o dată), pe data de 19 noiembrie avem ocazia să îl celebrăm şi pe colegul de breaslă, Metrorexul. Cei ce îl utilizează frecvent nu au putut să nu remarce faptul că pe geamul din faţă al fiecărui metrou stă lipit numărul 30. Şi nu, acesta nu este numărul de sinucigaşi care s-au aruncat în faţa metroului această lună, ci este chiar vârsta pe care Metrorexul o împlineşte în acest an. Aşadar, de 30 de ani el ne oferă soluţia salvatoare la aglomeraţia, duhoarea, nesimţirea, hoţii de buzunare, specimenele umane şi ambuteiajele, toate cauzatoare de crize de nervi, traume irecuperabile, limbaj trivial, din mijloacele de transport de suprafaţă. De 30 de ani el ne oferă facilităţi la care celelalte popoare ale lumii doar visează. Iată şi care sunt acestea:

Cerşetorii

Poate cei mai fideli călători, deşi sunt din ce în ce mai puţini din pricina înlocuirii fiarelor pe roţi cu nişte trenuri mai arătoase, aceştia îşi câştigă pe drept statutul de "ambasadori ai metrourilor". De la oameni în toată firea, până la copii, cu miei în braţe, câini sau alţi copii, şi femei în călduri (umbla în trecut una pe Magistrala 3, Griviţa-1 Mai), aceştia îşi desfăşoară activitatea de dimineaţa şi până seara, întreţinând atmosfera cu spectacole tragi-comice, având ca temă comuna "Nu am mamă, nu am tată, nu am bani, dar am şapte fraţi, cinci surori şi înca doi hermafrodiţi". Ocazional, trupa este spartă de apariţia unor artişti, cum ar fi jongleri cu mingiuţe şi săbii, cântăreţi la acordeon, chitară acustică, vioară, tobă sau afoni. Biletele la aceste spectacole se pot achiziţiona de la casele de bilete din incinta staţiilor de metrou. Ele sunt mai mult cunoscute sub numele de "cartele de călătorie".

Sistemul de succedare a trenurilor

Beneficiarii acestuia sunt bugetarii, elevii şi studenţii care învaţă dimineaţa, persoanele care vor sa plece din oraş cu trenul, la sfârşitul săptămânii, şi aleg să meargă până la gară cu metroul. Cum se desfăşoară acest sistem. Din fericire călătorii nu contribuie prea mult. Este suficientă o simplă lipsă de organizare şi, uneori, un pic de nesimţire din partea mecanicilor pentru a se ajunge de la un interval de succedare de zece minute în timpul săptămânii şi un sfert de oră în weekend la douăzeci de minute în timpul săptămânii şi vreo douăzeci şi cinci în weekend. Implicit, această mică eroare de sistem cauzează şi "mici" înghesuieli în interiorul metroului, astfel că uneori ajungi să stai şi câte o oră în staţie, în aşteptarea unui metrou în care să poţi încăpea cât de cât.

Sinucigaşii

În rândul persoanelor supărate pe viaţă a devenit o modă să te omori aruncându-te în faţa metroului. În general, acestea sunt persoane atât de supărate pe viaţă şi pe societate, încât se hotărăsc şi ele să supere viaţa şi societatea prin îmbrăţişarea şinelor de tren şi blocarea circulaţiei câteva zeci de minute bune, dacă nu cumva şi ore. Supăratul moare, responsabilii cu recoltatul mortului şi repornirea circulaţiei sunt prea marcaţi pentru a-şi face treaba, călătorii se enervează.

Deraiaierile şi opririle ÎNTRE staţii

Când îţi este lumea mai dragă, altfel spus, când eşti în întârziere şi te grăbeşti să ajungi cât de repede se poate la destinaţie, se întamplă ca metroul ori să se emoţioneze şi să se impiedice, ajungând pe şinele vecine, ori să se ruşineze să mai intre în staţie. Cazurile în care metroul deraiază sunt rare, însă cele în care rămâne între staţii sunt zilnice. În funcţie de norocul fiecăruia, acesta staţionează de la zece secunde până la cinci minute, în fiecare staţie sau o dată la cinci staţii şi fără anunţuri de genul: "Stimaţi călători fraieri, vă vorbeşte mecanicul de tren. Azi nu am chef de muncă. Ia staţi voi puţin între staţii până îmi revine cheful" sau "Din pricina unor probleme de organizare pentru care, evident, nu ne asumăm răspunderea, suntem obligaţi să ne (mai) luăm o pauză de cafea".

Televizoarele

Precum am zis mai sus, cerşetorii sunt din ce în ce mai puţini, astfel că Metrorexul s-a văzut obligat să găsească noi metode de destindere a călătorilor: LCD-uri în fiecare staţie. Călătorii au astfel ocazia să urmărească de la ştiri şi bârfe până la scurte articole de cultură generală. Şi cum orice minune nu ţine prea mult, se întâmplă ca de foarte multe ori în loc de ştiri referitoare la greve şi gripă porcină sau bârfe despre Angelina Jolie şi Brad Pitt să apară texte de genul "Windows is shutting down" sau ceva probleme cu IP-ul.

Grevă

Pentru că angajaţii Metrorex îşi suprasolicită glandele sudoripare oferindu-ne condiţiile de lux mai sus descrise şi pentru că nesimţiţii din Guvern nu le răsplătesc eforturile aşa cum consideră că merită, s-au hotărât să intre şi ei în grevă. Iniţial în mod sigur de la 1 noiembrie, ulterior s-au răzgândit şi au rămas la "probabil cândva în luna noiembrie". Cei 650 000 de fericiţi care circulă zilnic cu metroul nu vor avea altceva de făcut decât să se orienteze către RATB-ul morţii sau către mersul pe jos. Şi să nu ne aşteptăm ca RATB-ul să suplimenteze numărul de utilaje cu această ocazie, deoarece acesta este probabil ultimul lucru pe care îl vor avea în vedere.

În concluzie, să nu îndrăznim să ne mai plângem de orice aparţine sferei Metrorexului, deoarece la capitolul "condiţii de călătorie" nici metroul din Paris nu are tupeu să se compare cu cel din Bucureşti.

Jaf la drumul mare

2009-10-09T16:47:00.010+03:00

Prietenii mei de la R.A.D.E.T. au iniţiat o campanie împotriva ciorditorilor de contoare din subsolurile blocurilor. Aceasta campanie se desfăşoară în prezent prin lipirea afişelor în holurile blocurilor, urmând ca pe viitor, probabil, să se treacă şi la fapte. Un prim afiş l-am văzut prin intermediul unei prietene, al doilea l-am remarcat aici, iar al treilea, adică cel de mai jos, l-am pozat chiar eu în blocul în care locuiesc.

Ce pot spune în faţa unei astfel de situaţii? Felicitări R.A.D.E.T. pentru incredibila desfăşurare de forţe şi îi urez succes în prinderea infractorilor. O mică întrebare aş mai avea, totuşi: dacă acum avertizaţi poporul plătitor de taxe asupra furtului de contoare, când veţi iniţia şi o campanie împotriva "furtului" de apă caldă pe care îl mai săvârşiţi voi din când în când pe la casele oamenilor sau căminele studenţeşti sub pretextul "efectuăm lucrări de înlocuire a conductelor"? Sau voi nu sunteţi hoţi, ci asociaţi ai statului la rezolvarea crizei prin limitarea ocazională a accesului la principala modalitate de încălzire a omului?
În cazul în care vă răzgândiţi, vă dau o idee de afiş: triunghiul în cele trei culori patriotice îl puteţi păstra. E foarte drăguţ. În interiorul său, însă, înlocuiţi mesajul deja existent cu următorul: "Atenţie! Luna asta vă furăm din apa caldă trei dimineţi şi două după-amiezi pe săptămână! Nu mai permiteţi locatarilor să plătească şi căldura la cotele de întreţinere! Oricum o fac degeaba!"
În speranţa că ideile mele vă vor fi de folos, vă urez o zi bună şi cât mai puţine blesteme primite.

P.S.: Ca fapt divers, recent mi-am schimbat contorul de apă caldă şi instalaţia din baie şi bucătărie. În cazul în care instalaţia veche era de vină pentru problemele de distribuţie a apei calde, atunci înseamnă că acum totul se va rezolva. Dacă nu, nicio problemă. Mereu îmi găsesc puţin timp liber să vă dau în cap pe blog sau pe oriunde apuc.

Impresii de "boboacă"

2009-10-08T14:55:00.008+03:00

Cu chiu, cu vai am reuşit să îmi fac şi eu puţin timp să povestesc despre primele mele reacţii după contactul cu straturile atmosferice ale facultăţii. Pentru cei ce nu ştiu încă şi nu au avut curiozitatea să îşi arunce un ochi în stânga paginii, unde scrie "Despre mine", sunt studentă în anul I la Politehnică, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (pe scurt, ETTI). Fiind abia în prima săptămână (excluzând cursurile de vinerea trecută), încă nu am simţit pe pielea mea durerea produsă de titulatura "student(ă) la Politehnică", însă după patru ani cu siguranţă voi avea ce povesti. Până atunci, mă limitez strict la ceea ce am putut observa şi auzi până acum.

Cursurile. Acele două sau trei ore alocate fiecărei materii din programă, în care profesorul vine şi predă vreo zece table, în timp ce studentul scrie, în medie, zece pagini/curs.
Trec peste importanţa acestora în formarea intelectuală a proaspătului student şi ajung la cel care este cu adevărat un aspect important al fiecărui curs: aşezarea studenţilor în bănci. În general, locurile bune sunt ocupate cu o jumătate de oră înaintea apariţiei profesorului în sală şi pornesc de la rândul patru în sus, în timp ce studenţii conştiincioşi şi cei care au ratat prima repartiţie se mulţumesc cu primele trei rânduri. Cei mai fericiţi sunt, evident, cei care stau în primul rând. La cursul de fizică, de exemplu, dacă nu se oferă nimeni să iasă la tablă (şi chiar nu se oferă nimeni), profesoara merge pe sistemul "Ia ieşi tu la tablă şi fă/continuă problema, pentru că poţi să sari mai uşor peste bancă". Pentru cei din rândurile superioare aceste cuvinte sună ca o invitaţie la somn.
Un caz particular al acestui sistem de organizare îl constituie amfiteatrul A05 din ETTI. Teoriei primelor trei rânduri i se adaugă şi cea a rândului patru, considerat şi el de mare risc. Mai exact, pe principiul "cauză-efect", oricine din rândul cinci vrea să se fâţâie puţin pe scaun, dărâmă automat şi jumătate din rândul patru.
Un alt aspect important îl reprezintă testul de rezistenţă a studentului. Aici voi expune situaţia într-un mod mai ştiinţific: Se dau două mărimi fizice, temperatura aerului din afara facultăţii şi temperatura din interiorul facultăţii. Se ştie faptul că studenţii sunt îmbrăcaţi de primăvară şi cele două mărimi fizice sunt invers proporţionale, în sensul că dacă prima creşte de n ori, cea de-a doua scade tot de n ori. Invers, s-a demonstrat deja că procesul este imposibil. Cunoscând aceste date, se cere să se calculeze frecvenţa cu care studentul tremură pe scaun, măsurată nu în Hz, ci în dârdâieli/secundă. Pe hârtie, rezolvarea problemei este mai complicată şi depinde de anumite valori variabile în timp. Experimental însă (adică la faţa locului), ea este ceva mai simplă, iar rezultatele sunt uluitoare. În fine, s-a hotărât ca studentului cu cea mai mare frecvenţă de tremurat ce depăşeşte 300 dârdâieli/secundă să îi fie acordat imediat Premiul Parkinson, ca o recunoaştere a activităţii sale intense în cadrul cursului.

Laboratoarele (de fizică şi chimie). Prilejul cu care studenţii au ocazia de a se cunoaşte mai bine între ei şi de a colabora, întrucât toate experimentele din laborator se efectuează în subgrupe de câte trei. Ocazional, asistenta/asistentul care ţine orele de laborator trece pe la fiecare masă de lucru, pentru a da indicaţii şi a se asigura că prin experimentele realizate nicio subgrupă nu va arunca facultatea în aer. Este bine de ştiut faptul că, în cazul experimentelor de la chimie, contrar metodologiei din liceu se lucrează şi cu acid sufluric nedistilat. Asta înseamnă că unui student neîndemânatic nu îi va fi greu să plece din laborator la următorul curs/seminar cu o mână şi jumătate dizolvată. În ceea ce priveşte distrugerea materialului didactic, este iarăşi bine de ştiut faptul că nu este nicio problemă dacă, din neatenţie, se sparge vreo eprubetă. Problemele apar abia în momentul în care dialogul sună asemănător cu următorul:

Student(ă): Am spart o eprubetă....
Asistent(ă): A, nu-i nimic...
Student(ă): ...cu nitroglicerină...

În acest caz, dialogul nu se va mai purta în laborator, ci undeva în zona Purgatoriului.

Seminariile. Locul unde teoria primelor trei rânduri, expusă mai sus, nu mai este valabilă. Cursurile le fac în comun toate grupele dintr-o serie (asta însemnând în jur de 80 de studenţi), în timp ce seminariile le face fiecare grupă, deci 20 şi ceva de studenţi. În aceste condiţii, poţi să stai ascuns şi sub banca din ultimul rând, deoarece profesorul de la seminar tot te va vedea şi te va scoate la tablă. Soluţia ar fi să nu vii la seminar, dar decât să aplici metoda, iar ulterior să aprofundezi materia în toamnă deoarece profesorul în mod sigur nu te va recunoaşte la examen, mai bine strângi din dinţi şi suporţi, mergând pe principiul "Ce nu te omoară, te întăreşte".

Dincolo de toate acestea, am auzit totuşi că viaţa de student(ă) e frumoasă Am auzit şi teorii de genul "Acum eşti la facultate, te-ai maturizat, atingi un nou nivel intelectual, răspunzi direct pentru faptele tale, mai ales pentru cele penale, înveţi în sfârşit ce este aceea VIAŢĂ etc.". Patru ani voi avea timp să şi demonstrez experimental aceste teoreme
Voi reveni curând cu noi impresii, pe măsură ce voi aprofunda subiectele "Seminar", "Parţial", "Colocviu", "Examen final".

P.S.: Tovarăşii de la Politehnică, şi nu numai, sunt rugaţi să îşi exprime şi ei impresiile. Cele mai bune comentarii vor fi premiate. Nu ştiu în prezent cum anume, dar ele vor fi premiate.

Matrimoniale pe stradă

2009-10-03T17:41:00.011+03:00

Joi, undeva pe lângă Cişmigiu, în timp ce mă îndreptam către facultate, primesc de la un individ următorul bileţel (îmi cer scuze pentru calitatea slabă a pozei):

Ok. Se vede că omul e intelectual, din moment ce nu a găsit o altă metodă de "agăţat". Nu tu mers în cluburi, nu tu stat pe chat şi site-uri de cuplări. Bravo lui. Băiat serios. Tocmai de aceea m-am gândit să fac o faptă bună şi să îl ajut pe bietul disperat publicând bileţelul cu tot cu număr de telefon şi ID. Aşadar, fetelor singure sau dornice de bigamie, la atac. Dar repede, pentru că habar nu aveţi ce pierdeţi. Cine ştie ce mare diplomat va ajunge şi vă va ţine în puf până la sfârşitul vieţii sau până va mai scoate un nou rând de bileţele. Omul stă şi într-un cartier exclusivist, e tânăr, potent, bine făcut, deschis oricărei propuneri din partea voastră. Ce vreţi mai mult de atât? Vă dau şi un sfat: invitaţi-l la Constanţa pe Don Juan acesta, plimbaţi-vă împreună pe faleză, iar când este prea ocupat explicându-vă ce a simţit Munch atunci când a pictat "Ţipătul", definind filozofia hedonistă sau recitându-vă versuri din Eminescu, aruncaţi-l pur şi simplu în mare. Va fi fericit, pentru că a cunoscut fericirea supremă alături de voi şi pentru că va avea în sfârşit ocazia să afle mai multe informaţii despre viaţa de după moarte, chiar de la faţa locului.

P.S.: Domnu' (h)intelectual, câteva mici precizări. După "tu" din rândul "sau ce propui tu" se putea pune şi o virgulă. Apoi, unde ai scris matale P.S., vezi că după "Dacă nu vrei" iar se putea pune o virgulă, în timp ce după "biletul" era frumos şi un punct, urmat de o nouă propoziţie, scrisă cu majusculă, evident. În fine, nu se scrie "dăi la o altă fată". Mai corect ar fi "dă-l unei alte fete". De înlănţuirea frazelor nici nu mai vorbesc.
Îţi cam strici firma cu aceste mici greşeli. Nici eu nu scriu 100% corect în limba română, dar eu măcar nu mă laud că aş fi intelectuală. Fără resentimente.

Părinţii perfecţi

2009-10-03T09:36:00.009+03:00

Într-o seară mă duceam spre Gara de Nord, cu metroul. Urc de la Lujerului. După mine, un tip, o tipă şi un cărucior cu un copil de un an si ceva. La scurt timp dupa instalarea în vagon, mama ia un şerveţel umed şi îşi şterge copilul pe mânuţe. "Frumos", îmi zic, "uite o mamă care chiar are grijă să îşi ferească odrasla de microbi". După câteva secunde, ea îi dă copilului şerveţelul, să se joace cu el şi să nu mai plângă (am uitat să menţionez faptul ca el plângea. Un plâns din acela enervant, care are capacitatea de a străbate toate vagoanele metroului şi de a ajunge până la următoarea staţie). Copilului nu îi place, aşa că aruncă şerveţelul pe jos. Mama, pe care eu o lăudam în gândul meu, dă însă dovadă că suferă şi ea de sindromul "Mamelor Bătute În Cap": culege şerveţelul de pe jos, plin de praf, microbi, bacterii şi ce mai vreţi, apoi îl dă înapoi copilului. Părea că nu avea nicio problemă cu asta. Până la urmă, copilul său este supranatural, nu este sensibil de la o vârstă atât de fragedă şi nu va fi predispus unor boli. Era liberă să şi calce în picioare şerveţelul acela şi abia apoi să îl înapoieze copilului său.
Odrasla pune şerveţelul la gură, se arată nemulţumită şi îl aruncă din nou (o fi ştiut, bietul de el, ce o fi ştiut). Mama inconştientă nu se lasă învinsă: iar îl ia, iar îl dă. Scena se repetă de vreo trei ori. Tatăl privea impasibil întreaga desfăşurare a acţiunii, de parcă rolul său în acea familie ar fi fost doar decorativ. Nu intervenea nici măcar pentru a-şi pocni peste gură soţia cu neuronii intraţi în grevă. Mama schimbă foaia: ia un lego şi i-l dă copilului. Acelaşi scenariu ca şi acela cu şerveţelul. Acestuia i se adauga în continuare plânsul copilului, care părea că se intensifica pe măsura ce metroul înainta.
Slavă Domnului, la a doua staţie a trebuit să cobor pentru a schimba magistrala, lăsând părinţii inconştienţi să îşi îmbolnăvească odrasla în linişte. Mă tot gândesc dacă nu cumva cei doi colaborează cu vreo organizaţie teroristă a pensionarilor ce urmăresc stârpirea tineretului denaturat încă din primii ani ai vieţii.

Sinaia. Episodul 3/3 - "Ghidul pentru turişti"

2009-10-02T17:39:00.004+03:00

Cu o mică întârziere din pricina începutului anului universitar, revin astăzi cu ultimul episod al (ne)îndrăgitului vostru serial, "Sinaia". Aşa cum am promis la sfârşitul postului anterior, mă voi concentra acum asupra câtorva îndrumări pentru cei ce îşi doresc o vacanţă perfectă la munte, la mare etc. Aşadar, să încep:

1. Găsirea locului şi a cazării: Sinaia este un loc foarte frumos şi foarte liniştit pentru cei care vor să scape pentru câteva zile de aerul infect din Bucureşti sau din orice alt oraş. Dacă nu vreţi Sinaia şi vreţi alt loc, sub nicio formă nu alegeţi Buşteniul. Nu aveţi ce vedea şi s-ar putea să aveţi câteva surprize la cazare. De exemplu, dacă alegeţi să vă căutaţi cazare prin Internet, mare atenţie la ce vă răspunde proprietarul. Dacă acesta vă zice ceva de genul "Să vedem ce putem face", atunci puteţi fi siguri că vă va lăsa cu ochii în soare. În cel mai fericit caz vă va caza la un vecin descreierat şi beţiv care va intra de trei ori peste voi în cameră seara, spunând de trei ori aceeaşi chestie şi uitând de precedentele sale vizite. O spun din experienţă proprie.

2. Drumul cu trenul: Dacă circulaţi cu un tren accelerat, asiguraţi-vă că v-aţi uşurat înainte de a urca în el şi că nu veţi fi nevoiţi să utilizaţi wc-ul din dotare. Noi fiind în anul 2009 d.Hr, budele dintr-un tren accelerat sunt foarte puţin diferite de cele din 2009 î.Hr. Dacă totuşi sunteţi nevoiţi să le folosiţi, vă dau câteva sfaturi:
2.1. Pentru a localiza wc-ul, luaţi-vă după duhoare. Aceasta nu se va abţine de la a dărâma uşa care desparte zona wc-ului de restul vagonului şi de la a se instala pe tot culoarul de trecere şi, eventual, în compartimente.
2.2. Nu încuiaţi uşa. S-ar putea să se blocheze şi să nu mai ieşiţi prea curând, iar respiraţia nu vi-o puteţi ţine până îşi va da cineva seama că sunteţi blocaţi acolo. Luaţi pe cineva să vă ţină de şase sau, dacă sunteţi pe cont propriu, atârnaţi de usa o hârtie pe care să scrie "Ocupat".
2.3. Nu încercaţi să trageţi apa. Nu veţi reuşi. Există un buton acolo pe care ar trebui să îl folosiţi în acest scop, însă credeţi-mă că el nu funcţionează. Eu am apăsat de trei ori pe el şi pentru un moment m-am gândit că acela ar putea fi de fapt vreun semnal de alarmă şi că în următoarea secundă ceata de controlori din tren va năvăli peste mine.

3. Drumeţiile: Vreţi să porniţi într-o plimbare mai lungă în grup. Să zicem...pe şoseaua dintre Sinaia şi Buşteni sau de la Gara din Sinaia până la Hotel Riviera. Dacă nu sunteţi siguri că vă îndreptaţi în direcţia bună, nu ezitaţi să întrebaţi pe cineva. Dacă auziţi pe cineva din grup spunând "Cred că pe aici trebuie să o luăm." sau "Parcă pe aici am luat-o şi ultima dată.", atunci puteţi fi siguri că direcţia corectă este cea opusă celei indicate de persoana respectivă.

4. Restaurantele:
4.1. Când intraţi într-un restaurant să mâncaţi, aveţi grijă unde şi pe ce călcaţi. Eu am călcat o dată pe un rest dintr-o murătură.
4.2. Cum recunoaşteţi un chelner bun? Pentru a răspunde la întrebare, vă redau, din memorie, următorul dialog:

Chelner: Bună seara. Ce comandaţi?
Eu (după ce soră-mea zice ce vrea):...Şi eu vreau o ciocolată caldă cu rom şi frişcă.
Chelner: Şi...ciocolata caldă o doriţi...acum?
Eu (în gândul meu): Nu, o vreau mâine seară, înainte să urc în tren şi să plec acasă. (cu voce tare): Da. ACUM!

Un chelner bun nu ar mai fi pus o asemenea întrebare. Ca să nu mai vorbim de faptul că ciocolata caldă cu rom numai gust de ciocolată caldă cu rom nu avea.

5. Magazine: Nu vă speriaţi dacă vedeţi nişte magazine ciudate în staţiune. Scopul lor este tocmai acela de a atrage clienţii prin cele mai neobişnuite moduri cu putinţă. Să vă dau un exemplu. În Sinaia am trecut pe lângă un magazin care se prezenta în felul următor: la geam erau postate nişte gratii de care erau atârnate, pe un rând, cinci mărci diferite de bere, iar fix deasupra lor, trei pantofi. Am vrut să intru să intreb dacă pantofii se servesc la halbă sau la sticlă PET, dar nu ştiu din ce motive nu am mai făcut-o.

6. Telegondolă/Telecabină: Dacă sunteţi claustrofobi şi/sau aveţi rău de înălţime, nu vă urcaţi în telegondolă sau în telecabină. Dacă totuşi nu aveţi de ales, pe toată durata urcuşului încercaţi să vă căutaţi activităţi care să vă distragă atenţia de la un eventual atac de panică. Faceţi poze interiorului, discutaţi cu cine mai e cu voi, închideţi ochii şi imaginaţi-vă pe o insulă tropicală etc. Nu staţi încremeniţi înăuntru, nu spuneţi fraze de genul: "Aoleu Doamne! Aoleu Doamne! Aoleu Doamne! Dacă se rupe cablul? Dacă expolodează cabina? Dacă se blochează? Dacă....?" Poate veţi supravieţui "călătoriei", însă nu veţi scăpa de traumele de după coborâre. A doua şi a treia oară însă, va fi cu mult mai bine şi vă veţi urca mult mai optimişti. Credeţi-mă pe cuvânt. Aveţi în faţa o paranoică ce a reuşit să îşi vindece groaza de aceste mijloace de transport în comun în doar o singură după-amiază.

Acestea sunt principalele sfaturi pe care trebuie să le reţineţi şi să încercaţi să le puneţi în aplicare.
Acestea fiind spuse, închei aici trilogia. Mulţumesc pentru atenţie şi vă doresc o vacanţă viitoare cât mai reuşită.

Sinaia. Episodul 2/3 - "Afaceri, reclame, anunţuri"

2009-09-30T18:58:00.024+03:00

În cel de-al doilea episod al serialului "Sinaia" veţi studia una din principalele forme de a face profit ale oraşului. Şi cum o poză face cât o mie de cuvinte, mai jos puteţi admira toate afişele, panourile publicitare şi tăbliţele peste care am dat.

Pozele 1 şi 2 - "Afacerea din boscheţi"

Aceste două poze au fost realizate în drum spre telegondolă. Acum să analizăm. Deci omul nostru vrea să vândă un teren. Acest teren probabil nu este în pădurea pe care o vedem cu toţii în poze. Dacă este, atunci Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii trebuie sesizate. Dacă nu este, atunci eu mă întreb: care ar fi rostul unui astfel de anunţ într-un loc atât de retras? A doua poză este făcută efectiv ÎN pădure. Mai exista şi un al treilea anunţ, mult mai ÎN pădure, pe care nu îl puteai vedea decât cu un telescop de înaltă performanţă, de aceea nici nu l-am putut fotografia. Ar fi frumos de ştiut câte persoane s-au arătat interesate de afacere. Doar aşa, de chestie, nu pentru vreo statistică pentru Guvern.

Poza 3 - "Chiriaşi pentru bude"

În condiţiile în care România se pregăteşte să intre într-o perioadă de rahat (sau, dacă vreţi, să se adâncească mai mult în rahatul în care se încăpăţânează să stagneze de câţiva ani buni încoace), consider că afacerile cu toalete ecologice sunt printre cele mai profitabile la ora actuală. Multe de spus nu ar fi. Cum am zis şi mai sus, o poză face cât o mie de cuvinte, iar imaginea tipei cu chiloţii în vine, surprinsă probabil de un descreierat sau un obsedat sexual al Departamentului de Publicitate al firmei, spune totul. În concluzie, felicitări firmei Toi Toi pentru idee (bine că nu au pus un nume de genul Piu Piu sau Chow Chow sau Bau Bau...)

Poza 4 - "Uite cerbul, nu e cerbul"

Vă place cerbul din imagine? Cum adică unde e cerbul? Acolo, în poză. Sau nu...
Ce înţeleg eu din imaginea de mai sus:
Varianta 1: Este vorba despre un proiect al unei organizaţii de protajare a animalelor pe cale de dispariţie. Oamenii de acolo nu s-au grăbit suficient, aşa că cerbul a dispărut cu mult înaintea amplasării afişului.
Varianta 2: Cerbul era plecat la un mic şi la o bere, ţinând cont că mai încolo era în toi festivalul "Sinaia Forever", şi urma să se intoarcă la locul său în câteva minute.
Varianta 3: Chinezii din staţiune l-au confundat cu un câine gigant, iar atunci se afla în bucătăria lor, într-o tigaie, oală, castron, farfurie, platou.

Poza 5 - "Afacerea morţilor (ei)"

Celor cărora le este teamă că vor muri de frig, de foame, de somn, de râs, de plictiseală, în fine, de orice, nicio grijă. Sinaia, în parteneriat cu Buşteni se pare, oferă servicii funerare de primă clasă tuturor celor care îşi vor da obştescul sfârşit în vacanţă. Clienţii fideli: turiştii cazaţi la câţiva zeci de metri de curtea în care este amplasată reclama, adică la Hotel Riviera, şi care probabil nu vor rezista sportului extrem numit "mâncarea de la restaurant şi chelnerii ce lucrează acolo". Această reclamă se află lângă o şosea, deci şoferii ce nu se pot abţine de la accidente rutiere mortale sunt rugaţi să le facă aici, la unul din sediile lui Doamne-Doamne.

Aici se încheie cel de-al doilea episod al serialului "Sinaia". În ultimul episod, câteva sfaturi pentru cei care vor să (re)vină în vacanţă aici, sau în orice altă staţiune montană sau de orice tip.

Sinaia. Episodul 1/3 - "Crescătoria de chinezi"

2009-09-30T11:05:00.010+03:00

Vacanţele care îmi plac mie cel mai mult sunt acelea care îţi oferă destule subiecte de conversaţie la întoarcere, aşa cum este şi cazul celor patru zile petrecute de mine în Sinaia. Am structurat pălăvrăgeala despre peripeţiile mele în orăşelul prahovean în trei episoade, independent unul de altul ca subiect. Primul, aşa cum reiese şi din titlu va fi despre o "micuţă" comunitate de chinezi peste care am tot dat pe durata şederii mele în Sinaia (şi nu numai atunci).

Totul a început într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă, 26.09. Mă scol cu noaptea în cap la ora şase, hotărâtă să prind trenul de la ora şapte jumate. Trec rapid peste scenele duşului, târâtului bagajelor prin casă (eu plecam pentru patru zile, dar parcă o făceam pentru patru ani), ţăranii din tramvaiul 41 şi întârzierea de un sfert de oră a metroului, care mai avea puţin şi mă făcea să pierd trenul, şi ajung la scena din Gara de Nord. Aşadar, iată-mă în Gara de Nord. Prima ţintă: biroul de informaţii, pentru a afla la ce linie şedea trenul (eu ştiam, din experienţa anterioară, de linia zece, numai că o piţigăiată de la CFR abera ea prin staţie ceva legat de linia şase). Pe drumul către biroul de informaţii zăresc un chinez. Nicio problemă, omul poate pleca şi el în vacanţă pe undeva. Câteva secunde mai tarziu, zăresc un alt chinez. Bine, poate cei doi sunt rude sau prieteni şi pleacă împreună. Termin treaba la informaţii şi mă îndrept către peron (într-adevăr, era linia zece). Când colo, ce să vezi? Cinci chinezi, puţini mai înalţi decât nivelul unei clanţe pe o uşă. În fine, să zicem că erau în gaşcă, turişti veniţi de departe. Dar când ajung pe peron, mai observ încă vreo cinci. Ceva începea să devină foarte suspect, iar în gând îmi năvăleau numai gânduri sumbre. Irelevant de menţionat faptul că vocile lor, reunite, sunau mai strident decât zece greve simultane. Încerc să urc în tren. Nu prea reuşesc, deoarece Măriile Lor aveau chef de conversaţii chiar pe scară. Până la urmă dau din coate şi îmi fac loc. Pe culoarul vagonului, surpriză: Alţi chinezi! Lucrurile chiar începeau să se complice. Încerc să trec de ei, însă unul din ei mă obstrucţionează. Adică eu am trecut, domnul cu ochi haioşi, de un metru şi un dop înălţime şedea confortabil cu spatele sprijinit de braţul meu stâng, în timp ce rucsacul meu era blocat, în mâna mea, dar în spatele meu...şi al chinezului nesimţit. Cu mici eforturi şi "excuse me"-uri am reuşit să mă eliberez şi ajung în sfârşit în faţa compartimentului unde aveam loc. Şi tocmai când credeam că mai rău nu se poate, în compartiment mai erau trei chinezi, care stateau pe locul meu. Bun. Aici începe distracţia. Încearcă să le explici lor că tu ai loc în acel compartiment şi că ei nu numai că au greşit compartimentul, dar au greşit şi vagonul. Încerc în engleză. Nimic. Încerc prin semne. Nimic. Îmi doream, în acele momente, să am o cratiţă la mine, să o izbesc cu putere de pereţii vagonului şi astfel să înţeleagă şi ei "limba". Cu ajutorul unui domn amabil din vagon, au înţeles şi s-au mutat, îngrămădindu-se toţi douăzeci, câţi erau, într-un singur compartiment (ce-i drept, ei sunt obişnuiţi cu aglomeraţia. La ei în ţară sunt inghesuiţi mai mult de un miliard). Trenul porneşte, iar două ore şi un pic de călătorie le-am petrecut mulţumind Domnului că am scăpat de ei. Ajung în Sinaia, eu cobor şi ei rămân în tren. "Uraaaa!!!!", îmi ziceam în gând, "se duc mai departe decât mine. Am scăpat.". Mă cazez, iar apoi ies în oraş să văd care era treaba cu festivalul "Sinaia Forever". Şi în timp ce mă plimbam, peste ce naţionalitate venită în vacanţă în România credeţi că am dat? Nervii mei începeau să lovească cu pumnii şi picioarele în cutia mea craniană. Următoarele patru zile am văzut numai chinezi. Azi trei, mâine doi, poimâine alţi trei. Şi niciodată nu erau aceeaşi...Începusem să cred că prin zonă era vreo fabrică de chinezi sau ceva în genul. Ori că s-au amplasat automate de chinezi prin toate oraşele ţării. Adică bagi moneda, tragi de manetă sau apeşi pe buton şi, opa, iese chinezul.
Pe drumul de întoarcere nu am mai avut parte de astfel de peisaje, însă m-am confruntat cu alte probleme: întârzierea de o oră a trenului, mersul de Personal, deşi el era Accelerat, gânduri de asasinare a mecanicilor etc.

După această dureroasă experienţă, plănuiesc să îmi petrec următoarea vacanţă în China. Sunt sigură că acolo voi găsi mult mai puţini ochi oblici. De ce? Pentru că se pare că, din motive demografice probabil, toţi s-au mutat în România.

And the winner is.....ROMANIA!!!!!

2009-09-24T19:47:00.005+03:00

După ce frumoasa noastră ţară ne-a făcut mândrii prin apariţia ei în topurile: cele mai corupte ţări, ţara cu cei mai incapabili oameni politici, ţara de unde provin cele mai multe spam-uri, ţara al cărei popor are cele mai multe porniri sexuale etc., iată că ea îşi face din nou intrarea într-un alt clasament, chiar pe primul loc: Ţara cu cei mai proşti şoferi.
Suntem fericiţi şi onoraţi de această zdrobitoare victorie şi noi, românii de pretutindeni, vrem să mulţumim tuturor celor care au muncit din greu la acest succes extraordinar. Aceştia sunt:

Şoferii care fac salturi simple, duble, triple sau quadruple, Axel, Touloop sau Lutz, cu şurub sau fără şurub, în iazurile, lacurile, râurile, fluviile din ţară.
Şoferii cărora le paralizează piciorul pe pedala de acceleraţie şi care, din cauza andrenalinei, uită de existenţa unei pedale de frână la câţiva centimetri distanţă de cea de acceleraţie, provocând mici accidente soldate doar cu câţiva morţi.
Şoferii care încurcă sticla de apă plată cu cea de vodcă, iar apoi valsează pe străzile, şoselele, autostrăzile din ţară.
Şoferii care omoară pe cine apucă pe trecerile de pietoni, apoi se plâng de traume psihice post-crimă. Să luăm următorul exemplu: nişte oameni şi-au pierdut un copil. Să vedem acum cine este mai traumatizat: tu, idioata care îl omori şi pleci de la faţa locului sau ei? (acesta a fost un caz particular real)
Şoferii care se cred în Anglia şi conduc ca atare (pe scurt, contrasens). Dacă nu vine o altă maşină din sens opus, perfect. Dacă da, hai cu SMURD-ul la înaintare.
Şoferii kamikaze care consideră avertismentele din preajma căilor ferate ca fiind de înaltă inutilitate.

Iar acum, din experienţă proprie, enumăr următoarele situaţii în care am fost implicată eu, ca martoră sau victimă, şi nişte şoferi proşti:

Pe trecerea de pietoni din preajma fostului meu liceu, un taximetrist chior era să calce o fată. Eu, într-o imensă pornire civică, îl felicit şi îi ridic la rang de "Bou". El lasă geamul jos şi îmi trage câteva înjurături. Deci eu sunt de vină...
În drum spre acelaşi fost liceu al meu sunt lovită de către o Dacie 1310, condusă de un şofer ieşit de mult la pensie pe caz de ramolire şi care a crezut că trotuarul a fost construit special pentru ca el să se plimbe cu rabla lui. O vânătaie care a tronat pe genunchiul meu timp de o săptămână şi un val de blesteme şi înjurături au fost rezultatele ciocnirii.
În zona Pieţei Unirii, un şofer de maşină aparţinând celor de la REBU încearcă o schemă de şmecher când virează pe o străduţă şi este la un pas de a mă agăţa când mai aveam doar câţiva centimetri până a termina de traversat. Mirosul m-a împiedicat să mă întorc şi să mă adresez Prostiei Sale.

Acestea fiind spuse, distinşi şoferi, aţi muncit mult până să ajungeţi pe primul loc, dar acum va trebui să munciţi mult mai mult pentru a vă menţine acolo. Noi, pietonii români de pe lumea asta şi cei de pe lumea cealaltă avem încredere în voi. Nu ne dezamăgiţi.

Ghid pentru "nerolleri"

2009-09-23T20:41:00.016+03:00

Cine a avut astăzi drum prin Parcul Herăstrău în intervalul orar 15:00-18:00 a putut admira o idioată învăţând să meargă pe role. Acea idioată era nimeni alta decât eu. Nu, nu zic că toată lumea care vrea să înveţe să meargă pe role e idioată, doar că eu am fost astfel, din moment ce aveam trei persoane lângă mine şi tot am reuşit să cad şi să îmi învineţesc zona coccisului. Pentru cei ce doresc să evite astfel de accidente, am întocmit un mic training.

Condiţii necesare:

1. Să fii posesor de role.
2. Să fii posesor de role, dar să nu ştii să mergi pe ele.
3. Să fii posesor de role, să nu ştii să mergi pe ele, dar să fii dornic de a învăţa.
4. Să ai prieteni care să le aibă cu roţile.
5. Să cunoşti un parc suficient de mare, pentru a avea unde învăţa.

Paşi de urmat:

1. Dacă aveţi persoane în jurul vostru pregătite să vă ajute, folosiţi-le. Dacă ele vă spun să îndoiţi genunchii şi să vă lăsaţi pe spate, atunci îndoiţi-vă genunchii şi lăsaţi-vă în faţă. Ştiu ele ce zic.
2. Presupunem că nu puneţi în aplicare primul pas. Nicio problemă. E greu la început. Bineînţeles, în mod inevitabil, veţi cădea, persoana de lângă nu se va aştepta la acest lucru şi îi va fi greu să vă ţină. Când veţi cădea şi vedeţi/sunteţi conştienţi de faptul că persoana/persoanele de lângă nu vă poate/pot ţine, atunci nu vă agăţaţi de ea/ele. S-ar putea să rezulte un accident multiplu cu fracturi deschise.
3. Învăţaţi să vă ţineţi pe propriile picioare. Este deja un semn bun. Reuşiţi să vă deplasaţi singuri. Fiind la început, este foarte probabil ca acest miracol să nu ţină decat câteva zeci de secunde. Adică iar veţi cădea. Persoanele de lângă sunt entuziasmate să vă vadă descurcându-vă, aşa că rămân doi metri mai în spate. Din nou, nimeni nu vă poate ţine. Sfat: când simţiţi că vă dezechilibraţi, căutaţi ceva fix de care să vă agăţaţi: un stâlp, o bancă, o toaletă ecologică, o matahală. Dacă nu, aruncaţi-vă pur şi simplu în genunchi, cu coatele în faţă (presupunem că aveţi genunhciere şi cotiere). Sub nicio formă, dar SUB NICIO FORMĂ nu vă agăţaţi de crengi. Nu sunt rezistente şi nu vor ezita să vă trimită la pământ în următoarea secundă.
4. Aveti role cu frână la una din ele (nu va speriaţi, nu sunt defecte, aşa sunt construite cam toate). Nu vă sfătuiesc să le folosiţi la început. S-ar putea să reuşiti să opriţi una din role, dar a doua să tindă spre infinitul dinainte. Rezultatul este acelaşi ca la punctul 3. Frână recomandată: zbieraţi "OPRIŢI-MĂĂĂĂĂ!!!!!!!!!!!!". Persoana cea mai apropiată va face tot ce va sta în putinţă să vă oprească. Dacă nu, aplicaţi punctul 3.

Sfaturile de mai sus au fost întocmite în urma muncii de cercetare din cursul zilei de astăzi. Bilanţul: două căzături de senzaţie, de unde au rezultat două lovituri în fund şi una la cap. Coccis nefracturat, posibile hemoragii interne la cap. Momentan îmi este greu să stau la masă să manânc, în pat la laptop şi pe WC. Gândirea nu mi-a fost însă afectată de impact. Gleznele şi genunchii, deşi au fost greu încercaţi, funcţionează la parametrii normali.

Alex, Diana, Cătălina, apreciez toate încercările voastre de a mă ţine pe picioare. Sunt sigură că o persoană mai receptivă la sfaturile voastre v-ar fi dat mai puţine bătăi de cap. Nu am ce să vă reproşez.

Concurs interactiv

2009-09-22T11:32:00.013+03:00

Piesă în un act, un tablou, o scenă

Personaje:

Maricica, prezentatoare de concurs
Tanti Gherghina, pensionară
Petrică, informaţii încă necunoscute
Marcel Ciumpalac, şmecher fără viaţă socială

UNICUL ACT

UNICUL TABLOU

Încăpere de 3 pe 3 metri, vopsită în culorile curcubeului, un telefon digital. Maricica, sumar îmbrăcată, cu ochi bulbucaţi şi păr ciufulit, stă în partea dreaptă a decorului.

UNICA SCENĂ

Maricica (privind fix în camera de filmat şi uneori plimbându-se prin tot decorul): Bună ziua, dragii mei telespectatori, şi bine v-am regăsit la o nouă ediţie a concursului nostru interactiv, concursul interactiv care vă dă premii pe care nici măcar nu îndrăzniţi să le visaţi noaptea. Astăzi m-am hotărât să vă ofer o sumă de neimaginat, o sumă surpriză pe care o voi anunţa abia la finalul concursului, ca să vă ţin în suspans. Dar să nu mai vorbesc aiurea şi să dăm drumul concursului. Echipă tehnică, vă rog să afişaţi cuvântul de astăzi. Echipă tehnică? Echipă teeeeehniiiiicăăăăă? ECHIPĂ TEHNICĂ!!!!!!! Fir-ar mama voastră de obsedaţi şi degeneraţi! Lăsaţi revistele alea porno şi apăsaţi nenorocitul ăla de buton că ne scade ratingul din cauza voastră!

Echipa tehnică se conformează într-o secundă

Maricica (ceva mai calmă): Mulţumesc, echipei tehnice. Acum, dragi telespectatori, pe ecran a apărut cuvântul concursului de astăzi...

V_CĂ

Maricica: Tot ce aveţi de făcut este să apelaţi ACUM numărul de telefon afişat pe ecranele televizoarelor dumneavoastră, 89 89 989, pentru a intra în legătură directă cu MINE! Grăbiţi-vă, sau nu veţi afla suma surpriză, fabuloasa sumă pe care eu, Maricica, gazda dumneavoastră, sunt gata să vi-o ofer. Aşa....să sune telefonul. SĂ SUNE TELEFONUL!!! ACUUUUUUUUM!!!!! VREAU SĂ SUNE TELEFONUL!!!!!!!!!! DE CE NU SUNĂ TELEFOOOOOOONUUUUUUL??????????

Geamurile nu mai rezistă presiunii. Se sparg. Maricica aruncă cu telefonul în echipa tehnică. Echipa tehnică îi aduce un alt telefon, luat de la second-hand. Maricicăi îi sunt administrate calmante. După un sfert de oră....

Maricica: Am revenit în emisie, stimaţii mei. Şi....da...DA! Avem un telefon! Chiar avem un telefon? Se pare că da, avem un telefon. Alo, bună ziua!

Tanti Gherghina: Alo, bună Maricica!

Maricica: Bună ziua, doamnă! Cum vă numiţi şi de unde ne sunaţi?

Tanti Gherghina: Sunt tanti Gherghina, de la parter. Am sunat să îţi spun să nu mai urlii ca o posedată, că îmi sperii câinii şi pisicile.

Maricica (galbenă la faţă): ........

Tanti Gherghina: Aaaa...şi dacă tot am sunat....vezi că iar ai uitat să plăteşti întreţinerea, nesimţito care eşti! Unde te crezi aici, în parc, să stai cât vrei tu şi pe gratis? Şi vezi că băieţii ăia pe care i-ai băgat ieri în bloc au băgat groază în prietenele mele de canastă. Ce? Ţi se pare că blocul ăsta e bordel, iar tu eşti matroana? Obraznico.....

Maricica: Îmi cer scuze pentru acest moment, dragi telespectatori. Sunaţi, spuneţi cuvântul corect şi câştigaţi suma pusă în joc numai astăzi la concursul dumneavoastră preferat. Ce? Ce spui echipă tehnică? Scoate parizerul din gură şi vorbeşte mai tare! Mai avem un telefon? Serios?? Dar unde i-aţi găsit pe toţi într-o zi? Alo, bună ziua, dragă domnule sau dragă doamnă!

Petrică: Ăăăăă.....bună ziua....

Maricica: Cine sunteţi şi de unde sunaţi?

Petrică: Eu sunt Petrică.

Maricica: Petrică...de unde ne sunaţi dumneavoastră, Petrică?

Petrică: De acasă vă sun.

Maricica: Şi unde se află mai exact casa asta a dumneavoastră, domnule Petrică?

Petrică: Gherla....

Maricica: Gherla...Bine, Petrică din Gherla. Care este cuvântul corect?

Petrică: Care cuvânt?

Maricica: Cuvântul care apare pe ecran.

Petrică: Care ecran?

Maricica (exasperată): Ecranul televizorului dumneavoastră!!!!

Petrică: Care televizor? Eu nu am niciun televizor acasă. Doar la cârciumă, dar acolo mă duc numai lunea, marţea, miercurea, joia, vinerea şi sâmbăta.

Maricica: Şi atunci de ce aţi sunat, domnule Petrică din Gherla care nu aveţi televizor decât la cârciumă?

Petrică: Am auzit la vecinul o isterică acum jumătate de oră dictând numărul de telefon şi am crezut că sunteţi de la masaje erotice. Şi vroiam şi eu.....(convorbire întreruptă)

Maricica: Frumos. Foarte frumos, echipă tehnică. Puneţi-mi obsedaţi la telefon. Că de mai mult nu sunteţi în stare. Care din voi a sunat? Care? CARE?????

Pauză publicitară. În timpul acesteia, Maricica este plesnită de echipa tehnică şi producători şi ameninţată cu concedierea. După zece minute, emisiunea este reluată.

Maricica: Iubiţii mei telespectatori, din motive ce nu depind de mine, anunţ cu tristeţe că astăzi nu vom mai lua decât un telefon, apoi vom întrerupe concursul, chiar dacă vom risca să nu dăm suma surpriză de astăzi. Ultimul telefon, vă rog.

Marcel Ciumpalac: Alo! Care eşti acolo, mă??

Maricica: Bună ziua, domnule! Maricica mă numesc....

Marcel Ciumpalac: Care Maricica? De la bar?

Maricica: Nu...

Marcel Ciumpalac: Maricica de la bordel?

Maricica: Da..adică..nu. NU!!! Maricica de la concursul interactiv sunt.

Marcel Ciumpalac: Aaa...concursul....Şi ce vrei?

Maricica: Cum vă numiţi, de unde sunteţi şi răspunsul, vă rog.

Marcel Ciumpalac: Marcel Ciumpalac sunt. Din Ferentari. Nu ştiu răspunsul.

Maricica: Ferentari? Unde este acest Ferentari mai exact?

Marcel Ciumpalac: FERENTARI!!!! Cartierul Ferentari!!!! Bucureşti, măi, vacă!

Maricica: VAAAAACĂĂĂĂĂĂ!!!!!!!! Acesta este cuvântul corect, domnule Marcel!

Marcel Ciumpalac: Marcel CIUMPALAC!!!

Maricica: Bine, Marcel Ciumpalac. Felicitări. Sunteţi singurul câştigător al sumei fabuloase de astăzi.

Marcel Ciumpalac: Şi ce am câştigat?

Maricica: Aţi câştigat cea mai mare sumă pusă vreodată în joc de acest concurs: salariul unui bugetar în cele zece zile de concediu forţat. Vă felicităm. Aici se incheie concursul nostru de astăzi. Vă aşteptăm şi mâine, la aceeaşi oră, pe acelaşi post. La revedere!!!

Generic, apoi reclame.

FINAL

P.S.: Numele personajelor sunt fictive, scenariul adaptat, iar asemănările cu realitatea slab intenţionate.

Ion Creangă sau mostra de sadism oferită copiilor în şcoli

2009-09-21T15:11:00.010+03:00

Pentru a veni în sprijinul dezvoltării învăţământului preuniversitar românesc, mai exact al celui primar, mi-am propus să fac în rândurile de mai jos o scurtă analiză a unor opere aparţinând marelui nostru clasic, Ion Creangă. Pentru a nu plictisi cititorul care cu siguranţă nu va avea chef să îmi citească lucrări de doctorat voi restrânge analiza la un singur subiect, şi anume: scenele cu profund caracter sadic şi conţinând violenţă fizică excesivă ale poveştilor şi povestirilor ce se doresc a servi elevilor drept material educaţional. Am ales, în acest sens, următoarele poveşti şi povestiri memorabile: "Capra cu trei iezi", "Punguţa cu doi bani", "Fata babei şi fata moşneagului", "Soacra cu trei nurori", patru opere inocente în aparenţă, adevărate lecţii de morală pe care micul şcolar trebuie să le înveţe şi să le pună în aplicare. Dar oare să fie numai atât? Să le luam pe rând.

"Capra cu trei iezi"

Subiectul: O capră îşi lasă cei trei iezi minori singuri în casă, în timp ce ea se duce în supermarketul din pădure să caute de mâncare (un prim indiciu al amoralităţii poveştii: capra nu se duce să CUMPERE de mâncare, ci să CAUTE de mâncare, fapt ce ne-ar putea duce cu gândul la faptul că doamna capră este fie o hoaţă de alimente, fie o căutătoare de alimente prin gunoi/boscheţi). Înainte să plece, mama grijulie sfătuieşte iezii să nu deschidă uşa nimănui în afară de ea. Două din pramatii încalcă sfatul şi deschid uşa lupului, care le era de altfel şi naş. Acesta din urmă omoară cei doi iezi, le taie capetele, le expune la fereastră, mânjeşte pereţii cu sânge şi pleacă. Întoarsă acasă, capra vede isprava şi, ca simbol al dreptăţii ce doreşte a fi, îl omoară pe lup în chinuri.
Analiză şi morală: Aş dori şi eu să ştiu ce mamă întreagă la cap s-ar înrudi vreodată în viaţa ei cu un lup? (considerând lupul ca fiind reprezentarea în zilele noastre a gangster-ului de la colţ, traficantului de droguri dintre blocuri, criminalului în serie de la "Ştirile de la ora 5" etc.) Dar în fine, să presupunem că în momentul naşterii era prea ameţită ca să îşi mai dea seama ce face.
Ce învaţă copii din această poveste? După ce citesc pasajele cu violenţă explicită, aceştia ajung la concluzia că nu trebuie să deschidă uşa străinilor, altfel vor ajunge exponate în propriul balcon. Şi dacă totuşi acest lucru se întâmplă, trebuie reţinut faptul că o crimă sângeroasă trebuie să fie neapărat urmată de o alta, apoi de o alta, de o alta, de o alta....tot aşa până este exterminată toată populaţia globului.

"Punguţa cu doi bani"

Personaje şi subiect: Un moş cu un cocoş şi o babă cu o găină. Găina face ouă, cocoşul nu. Cocoşul este alungat din casă şi după mai multe peripeţii se întoarce în ogradă cu cirezi de vite şi râuri de bani. Babă, într-o uriaşă criză de invidie, bate găina incapabilă de a atinge performanţele cocoşului până o omoară. La propriu.
Morală: 1. Elevii învaţă să preţuiască mai mult bogăţiile decât valorile morale.
2. Elevii învaţă să îşi scoată animalele de companie la produs şi să abuzeze de ele până la extrem dacă se intorc cu buzunarele goale. Protecţia Animalelor nu s-a autosesizat încă în această problemă.

"Fata babei şi moşneagului"

Subiect: Asemeni poveştii "Punguţa cu doi bani", avem de-a face cu un moş şi o babă. Numai că, în acest caz, cei doi posedă fiecare câte o fată în loc de un cocoş şi o găină. Scenariu asemănător: moşul îşi dă odrasla afară din casă, iar aceasta se întoarce cu aceleaşi daruri ca şi cocoşul. Babă, la fel de invidioasă ca sor-sa de mai sus, îşi trimite şi ea pramatia să repete ispraza. Aceasta evident nu reuşeşte şi, mai mult decât atât, se întoarce acasă cu câteva degete lipsă, care se aflau în acel moment în posesia gurii unui câine din pădure, pe care mândra refuzase să îl ajute.
Morală: Dragi elevi, să nu care cumva să mergeţi prin pădure fără sa ajutaţi câinii sau orice alt animal pe care îl găsiţi pe acolo, pentru că altfel riscaţi să rămâneţi fără un deget, o mână, un picior, un ficat...Hingheri în pădure nu există, pădurarul este "mână în mână" cu animalele de acolo, aşadar aveţi grijă.

"Soacra cu trei nurori"

Subiect: Trei don'şoare devenite ulterior doamne au de înfruntat cel mai aprig duşman posibil: o soacră. Desfăşurarea acţiunii prezintă o relaţie între personaje deosebit de tensionată, care culminează cu următoarea scenă: cele trei, sătule de ifosele mamei-soacră, se hotărăsc să îi aplice acesteia o corecţie fizică de toată frumuseţea. Mai întâi o trag de păr şi o dau cu capu de pereţi, apoi o trântesc la pământ şi o bat, aşa căzută şi neajutorată cum se afla, pentru ca la final să îi înţepe limba cu un ac. Urmarea: cum mama-soacră nu era Femeia Fantastică, evident că a dat colţul.
Analiză şi morală: Tinerele eleve vor privi această poveste ca o adevărată Biblie, întrucât ea conţine secretele supravieţuirii post-nuntă. De cealaltă parte, băieţii vor reţine faptul că înainte de însurătoare nu trebuie să uite de controlul psihiatric pentru posibila viitoare nevastă.

La finalul analizei tragem şi concluziile: Copii din ziua de astăzi sunt pregătiţi încă de pe băncile şcolii să devină asasini profesionişti. Pentru a evita totuşi acest lucru, rugăm, dacă se poate, cenzurarea pasajelor ce ar putea fi văzute de către elevii labili psihic ca idei de torturare a colegilor inamici.

Ce au fost şi ce au ajuns

2009-09-20T16:12:00.022+03:00

Astăzi, plimbându-mă prin curtea Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, am avut ocazia să admir următorul monument al dreptăţii şi al democraţiei:

Statuia de mai sus ni-l înfăţişează pe nimeni altul decât Lenin, ajuns în poate cea mai degradantă postură din întreaga sa existenţă şi inexistenţă, iar asta după ce în "epoca de glorie" a României (mai exact între anii 1960 şi 1990) monumentul stătea mândru în zona Pieţei Presei Libere. Astăzi, precum se poate lesne observa, Lenin zace la pământ, crăpat şi în prag de "descompunere", fiind victima abuzurilor fizice şi psihice ale vizitatorilor.

Aproximativ doi metri mai încolo o altă statuie căzută la datorie poate fi admirată de trecători:

Nu ştiu când s-a transformat Palatul de la Mogoşoaia în depozit pentru statui ruginite, dar să presupunem că cele două de mai sus reprezintă puncte de atracţie turistică. Pe cel de-al doilea personaj nu am reuşit să îl identific, însă poate îşi dă cineva seama din poza de mai jos:

Cine poate oferi informaţii referitoare la identitatea personajului de mai sus este rugat să se adreseze Poliţiei Comunitare, Departamentul "Statui Dispărute Şi Găsite Ruginind În Palatele Din România". Dacă este Lenin, să îi transmită cineva că mai este deja în aceeaşi zonă şi că ocupă cam mult spaţiu verde. Dacă nu este el, atunci să dispară, căci Lenin de lângă el s-ar putea simţi eclipsat.

Un secol de RATB

2009-09-19T09:53:00.017+03:00

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de când toţi bucureştenii care nu posedă autovehicule personale sau de împrumut folosesc mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa oriunde îi duce gândul. Cu această ocazie, îi felicit pe toţi cei care au muncit din greu la dezvoltarea Regiei şi pe toţi cei care lucrează zi de zi la RATB. Aşadar, la mulţi ani, şoferi demenţi care daţi călătorii cu capetele de toate barele şi geamurile din mijloacele de transport din cauza frânelor voastre tâmpite. La mulţi ani, babe şi moşi care ne informaţi zilnic cu privire la înaltul stadiu de depravare la care a ajuns tineretul din ziua de azi. La mulţi ani, cocalari şi piţipoance care le oferiţi celor anterior menţionaţi suficiente materiale informative şi scoateţi din sărite restul călătorilor prin simpla voastră prezenţă. La mulţi ani, voi cei care nu aţi auzit în viaţa voastră de duş înainte de plecare sau deodorante. La mulţi ani, hoţi de buzunare şi alţi Robin Hoozi urbani care ne scăpaţi de toate obiectele inutile cu care circulăm. La mulţi ani, cerşetori care ne oferiţi în fiecare zi scurte momente de divertisment. La mulţi ani, vânzători amubulanţi de evantaie, umbrele, şerveţele parfumate şi "lecoplaste cu rivalon". Cu voi chiar nu am nimic pentru că sunteţi utili economiei ţării, în felul vostru. La mulţi ani, controlori, monumente ale corectitudinii, care amendaţi elevii şi studenţii şi lăsaţi persoanele de etnie să circule "ilegal", cum spuneţi voi.
Dar de ajuns cu urările. Să trecem la alte chestiuni.
Sistemul de transport în comun a cunoscut, de-a lungul celor o sută de ani ai săi de existenţă, câteva modificări. Astfel, de la tramvaiele trase de cai de la începutul anilor 1900 s-a ajuns astăzi la maşinile acelea mari, albe şi frumoase, dotate cu aer condiţionat (cică...), GPS şi camere de supraveghere. Însă nu putem privi aceasta ca o mare diferenţă decât dacă ne referim la design şi dotări. De altfel, şi în ziua de astăzi tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele sunt conduse şi folosite într-un anumit procentaj de către animale.
Tot ca urmare a trecerii anilor şi a inevitabilei dezvoltări tehnologice, Omul de Neanderthal din Bucureşti a început să prindă gustul maşinilor pe patru roţi, fapt ce a dus la o altă modificare a sistemului de transport în comun. Un exemplu: în trecut, deşi astăzi pare greu de crezut, în zona rondului din Piaţa Universităţii circulau tramvaie. Invazia de autovehicule ce a avut loc în anii ce au urmat a avut drept consecinţă smulgerea liniilor de tramvai. O decizie oarecum înţeleaptă. Dacă în prezent tramvaiele ar fi circulat cot la cot cu troleibuzele, autobuzele şi maşinile, probabil că acestora din urmă le-ar fi luat cel puţin trei sferturi de oră pentru a ajunge de la TNB până în zona anticariatelor (luând în calcul aici organizarea generală de invidiat a oraşului şi teribilismul şoferilor din ziua de astăzi). Alte zone ale oraşului au trecut printr-o transformare asemănătoare.

Anii vor mai trece, iar peste alţi o sută de ani ne aşteptăm la un nou val de modernizări: mijloacele de transport să nu mai fie conduse de cineva, ci să meargă pe pilot automat, la detectarea ambuteiajelor să facă nişte scheme şi să zboare asemeni calului lui Harap-Alb, iar călătorii să fie selectaţi în funcţie de bun simţ, cei şase-şapte ani de acasă, grad de (in)cultură etc. Până atunci însă, trăiască mersul pe jos, Metrorexul şi cine l-a înfiinţat.

Pentru cei interesaţi de istoria RATB-ului de la origini şi până astăzi, aveţi un articol aici.

După "marele cutremur"

2009-09-13T21:22:00.003+03:00

Oferim pentru prima dată informaţii legate de cutremurul devastator ce s-a produs undeva în România, cândva în cursul zilei de astăzi. Menţionam faptul că acesta a fost prezis încă de acum câteva zile de numeroşi ingineri dezaxaţi şi demenţi cu puteri supranaturale.

În urma seismului, un grup de douăzeci de deputaţi şi senatori au căzut de pe scaunele pe care dormeau, impactul cu solul fiind suficient de puternic pentru a-i trezi pe aceştia din somn. Şefii celor două Camere ale Parlamentului au fost atât de încântaţi de efect încât au hotărât achiziţionarea şi montarea de urgenţă pe toţi pereţii clădirii a unor sisteme performante de producere artificală a cutremurelor.
Invitaţii speciali ai emisiunii "Dan Diaconescu în direct", Omul-Magnet şi Femeia-Prenandez, s-au luat la ceartă în exclusivitate din cauza următoarelor previziuni necomune: magnitudinea cutremurului, numărul de replici ale acestuia, numărul de victime, ora producerii şi durata acestuia în nanosecunde. Parapsihologul de serviciu al emisiunii a declarat că seismul a avut loc chiar în momentul în care activitatea cerebrală a celor doi a atins nivelul maxim. Simplă coincidenţă?
În Bucureşti, magnitudinea ridicată a cutremurului a scos la suprafaţa oraşului toţi aurolacii ce locuiau în canale. Alartaţi de numărul mare al acestora, oamenii aflaţi în acele momente pe străzi au apelat de urgenţă Serviciul 112. Aceştia însă nu au apărut, motivând faptul că seismul le-ar fi inghiţit toate maşinile de intervenţie, iar că abonamentele RATB şi Metrorex le-au expirat. De cealaltă parte, odată cu ieşirea la suprafaţă, aurolacii au început să se plângă de condiţiile mizere de viaţă oferite de canale. Aceştia au înaintat o plângere Primăriei Capitalei, iar problema se află chiar acum în discuţie pe biroul primarului.
O vedetă internaţională, apărătoare a drepturilor rromilor şi al cărui nume ne-a rugat să nu îl facem public, a sosit astăzi în România pentru a-şi lua în primire Diploma de Onoare din aur promisă de Regele Cioabă. Seismul s-a produs chiar în momentul emoţionantei ceremonii, iar diva, speriată că "micile" trepidaţii ar fi putut fi provocate de un val de paparazzi demenţi ce se îndreaptă spre ea, s-a întors de urgenţă în America fără cadoul după care venise.
Într-o comună din judeţul Ilfov cutremurul a produs şi o victimă. Este vorba despre nea Gigicu, clopotarul bisericii, care s-a dezechilibrat şi a căzut din clopotniţă odată cu izbucnirea cutremurului. Din fericire, căderea acestuia a fost amortizată de popa Damian şi maica Elefteria, care se plimbau întâmplător prin zona respectivă.
Cei care au ales să se plimbe în zona Lispcani din Bucureşti după seism au avut ocazia de a admira un peisaj unic. Gropile şi "siturile arheologice" formate ca urmare a lucrărilor ce se execută în zonă au fost umplute cu excavatoarele şi muncitorii ce lucrau în preajma acestora. Intervievat, Dorel a declarat că nu este prima dată când el şi colegii săi trăiesc o asemenea experienţă. Conform informaţiilor oferite de acesta, astfel de "incidente" se produc zilnic după ora zece dimineaţa, adică după pauza de o oră pentru ţuică şi pălincă a acestora. Dorel a fost bătut şi concediat la scurt timp după aceste declaraţii.

Din bilanţul cutremurului mai enumerăm următoarele modificări ale cadrului natural şi antropic românesc:

Marea Neagră s-a retras de frică peste Turcia şi alte ţări din Asia, până în Oceanul Indian, de unde a declarat că se va întoarce după revenirea la Codul Verde de alertă pentru cutremure.
Babele de pe Munţii Bucegi au hotărât să se pensioneze pe caz de boală psihică, indusă de seism. Sfinxul a fugit acasă, în Egipt.
Porţile de Fier I par acum mai mult Porţile de Carton şi Hârtie. Porţile de Fier II au dispărut brusc şi sunt căutate în prezent prin satelit. Zvonurile spun că acestea au căzut victime comercianţilor de fier vechi.
După ştergerea de pe harta României o zonei Ardealului, Traian Băsescu a hotărât în sfârşit să o cedeze minorităţii maghiare.

Altfel, românii se străduiesc din greu să îşi revină din marele şoc. Ei sunt cu atât mai panicaţi cu cât aceeaşi prezicători au mai anunţat alte patruzeci de cutremure fatale pentru săptămâna ce va veni.

P.S.: Dezastrele de mai sus sunt pur fictive. În eventualitatea în care acestea se vor transforma în realitate, blogul de faţă şi autoarea acestuia nu îşi asumă responsabilitatea şi nici nu vor invoca drepturi de prezicători.

Bucureştiul miroase a grajd

2009-09-11T19:55:00.015+03:00

Astăzi după-amiază am trăit una dintre cele mai împuţite experienţe din viaţa mea. La propriu. Mai exact, ieşind de la metrou, zona Izvor, mă trezesc brusc că nervii mei olfactivi sunt izbiţi fără milă de un miros de...balegă. Da, aţi citit bine: BALEGĂ! Dar un miros din acela, puternic, să îţi bagi unghia în gât că te-ai dat cu o tonă de parfum, pentru că oricum nu îl simţi nici tu, nici cel/cei din preajma ta (cocina de porci pe care o aveau bunicii meu odinioară sigur ar fi murit de ciudă dacă ar fi simţit şi ea) Mireasma m-a purtat de la metrou, până la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", apoi în sus până la una din intrările din Cişmigiu. Prima oară am crezut că poate, schimbând metroul la Eroilor, de pe acoperişul său a căzut pe mine vreun rest de la un aurolac. Dar nu, am rugat-o pe persoana cu care aveam întâlnire în parc să mă cerceteze cu atenţie pe spate şi pe cap şi verdictul a fost clar: niciun obiect străin pe mine. În parc, mirosul a dispărut, iar noi ne-am continuat plimbarea în tihnă, iar la întoarcerea către casă am evitat acel drum.
În urmă cu puţin timp ajung acasă şi aflu o informaţie de ultimă oră, primită de la o prietenă a mamei. Se pare că zona umblată de mine nu era singura în această situaţie, ci că duhoarea putea fi simţită şi, atenţie, în preajma Guvernului. Păi bine, stimaţi miniştri şi subalterni ai acestora, ce s-a întâmplat? V-aţi scăpat pe voi de frică atunci când aţi auzit de greva bugetarilor? La vârsta şi experienţa voastră? Dar de ce nu aţi dat un comunicat de presă? Om fi noi români, dar ne-am fi solidarizat şi am fi făcut o chetă să vă cumpărăm scutece. Păi se poate? Şi dumneavoastră, domnule primar, de ce nu puneţi o vorbă bună pentru angajaţii de la salubrizare, să le mărească salariile şi să cureţe oraşul mai cu spor? Noi înţelegem că Bucureştiul este capitala unei ţări de rahat, dar hai să fim doar cu numele şi organizarea, nu şi cu mireasma. Sper că dacă veţi candida la preşedenţie şi veţi câştiga nu se va extinde problema şi în restul ţării. Şi eventual să ştim şi noi cauza exactă a acestei poluări. Sau este secret de stat şi o vom afla peste cincizeci de ani?

Cum a mai dat norocul peste mine

2009-09-10T19:57:00.021+03:00

În ultima vreme am început să primesc tot felul de e-mail-uri suspecte. Primul m-a anunţat că am câştigat un milion de lire sterline la loteria britanică. Asta ar însemna aproape 4 900 000 RON, deci 49 000 000 000 în lei vechi (sper că am calculat bine) A doua zi, surpriză! Un alt e-mail prin care eram informată că am câştigat, din nou, dar la o altă extragere şi tot la loteria britanică, aceeaşi sumă. În cei nouăsprezece ani ai mei de existenţă mărturisesc că mi-am încercat de câteva ori norocul la loteria noastră, fără a câştiga, iar acum, peste noapte, fără să particip, câştig la loteria din altă ţară. Frumos...
Lovitura de graţie a venit însă astăzi. Un nene din Burkina Faso mă contactează, tot pe e-mail, propunându-mi să îl ajut cu o tranzacţie bancară, căci bietul de el nu o poate face din ţara lui bananieră. Mă roagă, deci, să îi trimit toate datele contului meu, care, fireşte, vor fi utilizate strict în scop "profesional". Dar bineînţeles, domnule al cărui nume nu m-am obosit să vi-l reţin, vă trimit toate datele pe care mi le cereţi. Nu am cont în bancă, dar fiţi fără grijă, mâine la prima oră îl deschid şi vă trimit tot ceea ce vreţi. Aveţi vreo preferinţă la ce bancă să fie? Auziţi, dar mi-a venit o idee acum, pe moment: nu vreţi să vă trimit şi cardul cu codul PIN ataşast, contractul de la casă, cheile? La fel şi dumneavoastră, reprezentanţi suspect de generoşi ai loteriei britanice. Dacă tot mergem pe încredere, să mergem până la capăt. Ce se va alege de lumea aceasta dacă nu avem încredere în fraţii noştri din alte ţări şi chiar de pe alte continente?
Aşadar, oamenilor cinstiţi li se deschid în sfârşit alte orizonturi, posibilităţi de îmbogăţire şi....sau staţi! Sigur că da! Dar de ce nu m-am gândit la asta până acum? Mi-a picat fisa: sunt la camera web ascunsă. Asta trebuie să fie. Acum dezasamblez monitorul să o caut, să văd pe unde au băgat-o şmecherii aştia. Să fac cu mâna? "Bună, mama, sunt la TV!" sau ceva în genul? Dacă tot e aşa, măcar să apar şi eu la televizor, pe net, pe Youtube...
În orice caz, aştept zilele acestea e-mail de la Donald Trump, cu propunerea promisă referitoare la investiţia mea în compania sa/companiile sale şi postul de vicepreşedinte care mi s-a garantat. Dacă am noroc, să am până la capăt. Oameni de afaceri, directori de bănci, preşedinţi de companii, poftiţi vă rog la mine să vă învăţ cum se iese de criză. Vă ajut pe toţi cu dragă inimă.

"Ştoarfa lu' tata"

2009-09-10T14:20:00.011+03:00

Ieri seară m-a omorât şi pe mine o curiozitate: să mă uit la una dintre cele mai populare şi educative emisiuni care se difuzează la noi, şi anume, "Fata lui tata". (pentru o mai bună informare a opiniei publice: "Fata lui tata" este acea emisiune în care taţii disperaţi pun televiziunea pe urmele loazelor minore, cu scopul de afla cu ce activităţi culturale îşi ocupă ele timpul liber) Slavă Domnului, nu am prins-o pe toată, ci abia de pe la mijloc şi doar până la următoarea pauză, adică zece minute, însă mi-a fost de ajuns cât pentru trei filme.
Cum a început totul: mama, admiratoare a acestui gen de emisiuni, a avut grijă să mărească sonorul la televizor chiar în punctul culminant al acesteia, adică în acel moment când se nasc toate urletele animalice şi bip-urile de rigoare. Sursa zgomotelor: prezentatorul emisiunii îi oferea tatălui imagini în premieră din timpul spionajului. Acesta din urmă suferă un şoc imens atunci când îşi vede pe camera pramatia, cocoţată pe un hăndrălău, gata de acţiune. Suferă un şoc şi mai mare atunci când află că scenele se petreceau chiar în momentul în care el urla şi sărea de pe canapea, gata de un preinfarct. A urmat apoi întalnirea de gradul 007. O delegaţie în frunte cu tatăl, prezentatorul însetat de rating, în spatele său, şi mama albită la faţă la urmă, dă năvală peste cei doi amorezi încleştaţi unul în braţele celuilalt. Discuţia a continuat dupa cum va fi redată, din memorie, mai jos.

Tatăl: Ce faceţi aiiiiiiiiiici??? Fata meaaaaaaa!!!!!

(Fata fuge în spatele prezentatorului, în timp ce hăndrălăul, aflat la bustul gol, ia poziţia de atac)

Tatăl: Tu cine eşti, bă?

Hăndrălăul: Prietenul ei! (sâc!)

Tatăl: Tu nu ştii, bă, că fata meaaaaaa are prieten? Cu mine de ce nu ai vrut să vorbeşti?

Hăndrălăul (calm): Are un prieten pe care i l-ai băgat tu pe gât cu forţa. Şi de tine ea mi-a zis că eşti un comunist cu mintea încuiată.

Tatăl: Fata meaaaaa!!!!!!! (face o pauză, apoi îşi revine) Auziţi...dar voi aţi întreţinut relaţii sexuale????

(În acest moment, pramatia îşi ia inima sfâşiată de durere în dinţii care din fericire au scăpat de furia tatălui. Cu un curaj demn de toată laudă, se introduce între tată şi hăndrălău)

Pramatia: Laaaaasăăăăăă-l!!!!! Nu, nu mai sunt virgină!! (notă personală: Aşa fata lui tata! Aşa! Cât curaj! Câtă sinceritate! Câtă siguranţă!)

Au urmat alte pălăvrăgeli ale personajelor implicate în spectacolul de circ televizat, pe care nu mi le amintesc, apoi a venit pauza publicitară.
Acum, prima problemă se pune în felul următor: aceste emisiuni sunt regizate, asta este clar. Cu toate acestea, ele sunt inspirate din cazuri reale, deci scopul lor este, cică, educativ. Adică se presupune că tot tineretul de sex feminin trebuie să ia aminte de cazurile prezentate în această emisiune cu rating de o sută de ori mai mic decât PIB-ul alocat Educaţiei. Frumos...Aş vrea să văd şi eu o loază din asta care după ce se uită la emisiune are brusc o revelaţie şi se hotărăşte să renunţe la viaţa de noapte, plecările ascunse şi prietenii degeneraţi, pentru a se ocupa de rostul ei pe acest pământ. Parcă o şi văd: azi depravată, mâine director de bancă, la casa ei, maritată, cu copii şi cu o intensă activitate caritabilă.
Cea de-a doua problemă se pune în felul următor: din nou, aceste emisiuni sunt regizate. Deci acele familii sunt plătite de respectiva emisiune să se dea în spectacol. Aici intervine şi marea mea întrebare retorică: cine ar accepta să fie plătit doar pentru a fi văzut bălăcărindu-se la televizor cu toată familia, de vreo nu ştiu câte ori? (punem aici la socoteală prima emisiune cu ei, reluarea acesteia, redifuzarea ei după finalul sezonului şi, bineînţeles, reluarea redifuzării) Dar admitem faptul că este criză, că banul e ochiul dracului şi că omul ar face orice pentru ei (şi să apreciem faptul că, spre deosebire de alţi "fraţi" de-ai noştri, ei obţin bani distrând publicul, nu dând în cap primei pensionare)
Cam aceleaşi lucruri rămân valabile şi pentru celelalte emisiuni construite după acelaşi tipar. Şi, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, sunt destule. Pentru că se pare televiziunile de pe plaiul nostru mioritic nu găsesc altă modalitate de a-şi face concurenţă decât împrumutând idei unele de la altele, pe care să le expună publicului în stilul propriu.
Cât de curând probabil, vom vedea o emisiune în care copii vor pune televiziunile pe urmele părinţilor. Îmi şi imaginez scenariul întâlnirii: copilul, urmat de prezentator, cameraman şi vreo trei gorile de la SPP, îşi va lua prin surprindere părinţii în piaţă, cerându-le socoteală. Părinţii, cu un imens sentiment de vinovăţie atârnându-le, se vor aşeza în genunchi în faţa odraslei: "Nuuuu, puiul mamei/tatălui! Nu te supăra pe noi şi iartă-ne! Promitem să nu mai facem! Promitem să nu mai cheltuim banii pe zarzavat şi borş şi că ţi-i vom da ţie să te distrezi cu ei!". Urmând tiparul, odrasla se va plânge că este foarte dezamăgită, dar că este dispusă să se gândească serios la propunere, care va fi analizată într-o şedinţă de familie ce va avea loc imediat după oprirea camerei. Scenariu original, succes şi rating garantat. Vizionare plăcută! Până la urmă, de ce nu ne-ar mira?

09.09.09

2009-09-09T14:45:00.007+03:00

Ultimele date ştiinţifice furnizate de oamenii noştri de încredere dezvăluie faptul că mayaşii au fost nişte neprofesionişti care habar nu au ce sunt acelea previziuni apocaliptice. Aşadar, în conformitate cu noile informaţii, Sfârşitul Lumii nu îşi va face maiestuosul debut în data de 21.12.2012, aşa cum ştiam cu toţii, ci chiar astăzi, 09.09.2009.
Din dosarul alcătuit de experţi, iată care sunt principalele previziuni pentru ziua de astăzi:

Cerul se va întuneca, iar din el vor pica meteoriţi, călăriţi de rudele extraterestrului ucis în Mexic de curând. Aceştia nu vor veni cu gânduri de pace sau în vacanţă, ci în interes de serviciu: exterminarea rasei umane.
Organizaţia Secretă a Insectelor Persecutate de Pliciuri şi Insecticide va susţine o scurtă conferinţă de presă în care îşi va dezvălui planurile diabolice, urmate de punerea lor imediată în aplicare.
Cerşetorii şi hoţii din lumea întreagă se vor uni şi vor înfiinţa o asociaţie internaţională de ajutorare a oamenilor cinstiţi şi nevinovaţi. Aceasta se va ocupa de returnarea banilor furaţi proprietarilor şi va funcţiona fără oprire până la miezul nopţii.
În seara aceasta, la ora nouă, nouă minute şi nouă secunde, un cutremur cu magnitudinea de 6,9 la puterea a noua grade pe scara lui Iliuţă va zgudui tot Pământul. Victimele vor putea fi adunate şi reasambalate într-o morgă a cărei adresă va fi dezvăluită în acel moment. În prezent, ea este în construcţie iar poziţionarea ei este strict secretă.
OTV va deveni cea mai populară televiziune din istorie, iar Dan Diaconescu va fi numit "Man of the Univers". Într-o emisiune specială care va începe de la orele optsprezece, el va înlătura toate misterele care s-au format de-a lungul întregii existenţe umane. Invitaţi speciali vor fi: Monstrul din Loch Ness, Yeti şi Chupacabra.
Toate televiziunile, radiourile, i-pod-urile şi restul dispozitivelor electronice vor difuza videoclipuri sau melodii ale Madonnei, cu muzică religioasă. Între ele, o veţi putea auzi pe aceeaşi Madonna recitând versete din Biblie, cu accent pe capitolul "Apocalipsa după Ioan".

Atât deocamdată. Mai multe informaţii le puteţi afla la Ştirile de la ora 5 sau pe site-ul nostru: www.i-oteapocalipsa.org

Ghid pentru cumpărători

2009-09-09T11:47:00.016+03:00

Ne vom ocupa în rândurile de mai jos de a-l introduce pe cititor în minunata lume a hipermarket-urilor, locul unde nervii muritorilor îşi dau ultima suflare în cel mai crud mod cu putinţă.
Vom începe, aşa cum este şi normal, cu începutul. Tu, cumpărătorul, rămas fără provizii, ai de ales între piaţă, magazin alimentar şi hipermarket. Îl alegi pe ultimul din mai multe motive: este mai modern, acolo găseşti de toate, foarte probabil să existe oferte de genul: iei o roşie, primeşti trei cepe gratuit etc. Pătrunzi în el. De la intrare te întâmpină o mulţime de magazine cu: telefoane, încălţăminte, haine, cadouri. Frumos. Pentru moment îţi dă impresia că românul începe, încetul cu încetul, să se sincronizeze cu popoarele civilizate din restul lumii. Această impresie îţi este însă imediat spulberată odată cu accesul în universul aflat dincolo de casele de marcat. De aici şi până la ieşirea din hipermarket trebuie să înfrunţi trei personaje demonice: Dobitocimea, Nesimţirea şi Vai Mama Ei De Organizare. Vom continua prin a le analiza pe rând.

Dobitocimea: Este reprezentată de totalitatea cumpărătorilor ale căror creiere, reunite, nu depăşesc ca mărime un bob de mazăre şi care, conştiente de aglomeraţia formată, îşi lasă cărucioarele cu alimente în mijlocul raionului, blocând evident circulaţia. Nu vă sfătuim să încercaţi să mutaţi cu mânile voastre căruciorul. Şansele ca, în cazul în care o veţi face, să vă treziţi în cel mai fericit caz cu o ţelină în cap, un morcov în fund şi un ţipăt de gaiţă în urechi sunt foarte, foarte mari. În schimb, recomandăm ocolirea a jumătate de magazin, cu scopul găsirii unui culoar liber.

Nesimţirea: Nu este greu de găsit. Tot ce aveţi de făcut este să vă poziţionaţi în spatele unei cozi, la alegere dintre: mezeluri, brânzeturi, pescărie. Ea apare în momentul în care persoana din spatele vostru, vizibil sictirită de aşteptare, începe să vă împingă cu geanta, mâna, cotul, coşul, căruciorul, în speranţa că respectiva coadă se va mişca mai repede decât un tren Intercity în deraiere. Replicile de genul "Hai dom'le/cucoană, ce te împingi ca la piaţă??" ori injuriile sunt strict interzise. Recomandăm răbdare şi puţină terapie zen. Asta în cazul în care nu aveţi la îndemână un pistol sau o mitralieră.

Vai Mama Ei De Organizare: Este bonusul pe care îl primesc acei cumpărători care reuşesc să supravieţuiască celor două cazuri expuse mai sus. O puteţi observa foarte uşor atunci când vă îndreptaţi către casele de marcat, pentru a achita cumpărăturile. Cum o recunoaşteţi? Foarte simplu. Lanţul caselor de marcat se prezintă în felul următor: din primele şase case, trei sunt închise, iar restul au cozi care se întind până în cartierele învecinate. Situaţia continuă în acelaşi mod din şase în şase case, până la terminarea lanţului.

Ce câştigaţi dacă treceţi de cele trei probe de foc: plecaţi cu toate cumpărăturile pe care le-aţi plătit şi, cadou de la patroni, un certificat medico-legal al stării nervilor sau certificatul de deces al acestora, după caz.
Fireşte, există zile sau momente ale zilei în care situaţia este mai pozitivă decât este descrisă mai sus. Dar pentru acest lucru este nevoie de alte statistici, aşa că să ne rezumăm la ce avem în prezentarea de faţă. În speranţa că v-am fost de ajutor, vă dorim: Cumpărături plăcute!

P.S.: Articolul de mai sus, deşi este scris sub formă de pamflet, este inspirat din cazuri reale. Orice asemănare cu realitatea este, de această dată, pur intenţionată.

"Sunteţi cetăţean român?"

2009-09-08T14:39:00.006+03:00

"Un bancomat al Volksbank din Konstanz, un oraş german de la graniţa cu Elveţia, a avut timp de mai bine de două zile o defecţiune curioasă, el confruntând fiecare client care voia să schimbe bani cu o întrebare indiscretă: "Locuiţi în România?", relatează cotidianul Südkurier." (Sursa: Realitatea.net. Ştirea completă, aici.)

Să facem un mic joc de imaginaţie. Să presupunem că respectivul bancomat nu se afla în Germania, ci într-o altă ţară. Să zicem...Italia. Bun. Un om (îl voi numi simplu: X-ulescu) se duce la respectivul bancomat să schimbe nişte bani. La un moment dat, pe ecran îi apare următoarea întrebare: "Sunteţi cetăţean român?". X-ulescu răspunde: "Da". În acel moment, douăzeci de carabinieri, înarmaţi până în dinţi, ies de nicăieri şi îl/o imobilizează pe X-ulescu. De acolo, este dus(ă) într-un loc necunoscut, dotat preventiv cu pereţi izolaţi fonic, legat(ă) de un scaun şi supus(ă) unui interogatoriu: "Cine eşti?", "Ce vroiai să faci cu banii?", "De unde i-ai furat?", "Pe cine ai omorât pentru ei?", "Pe cine/Câte femei ai violat pentru ei?" (dacă victima este bărbat), "Cât timp te-ai prostituat pentru ei?" (dacă victima este femeie). După trei zile de sechestru, timp în care a fost stropit(ă) cu bulion şi batut(ă) cu pliciul, X-ulescu este eliberat(ă). La ieşirea din locul groazei, îl/o întâmpină primarul oraşului, care îşi cere scuze pentru incident, motivând faptul că totul a făcut parte dintr-o anchetă statistică a Poliţiei, care dorea să afle rata infracţionalităţii din respectivul oraş şi, eventual, prin intermediul acesteia, să afle şi cine a pătruns prin efracţie în locuinţa primarului, sustrăgându-i acestuia un bibelou şi două linguri. Drept consolare, X-ulescu a primit dreptul de a-şi schimba gratuit şi definitiv cetăţenia.

P.S.: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu vreun eveniment real, anterior sau viitor, este pur întâmplătoare.

"Caturday" sau "Ziua de stârpit pisicile de pe Internet"

2009-09-07T11:38:00.003+03:00

Conform Urlesque.com, ziua de 9 septembrie 2009 este dedicată stârpirii pisicilor de pe Internet. Altfel spus, este o zi fără filmuleţe, poze şi orice altceva care are legătură cu pisicile. Detalii, mai jos.

Aşadar, după mii de ani de căutări, s-a găsit sursa tuturor relelor de pe lumea asta: pisicile...
Dacă este aşa, atunci propun şi eu câteva campanii, ca de exemplu: "Ziua fără site-uri/filme/poze porno", "Ziua fără ştiri legate de efectele dezastruoase ale crizei economice mondiale", "Ziua fără jocuri teroriste în reţea" (pentru cei care îmi vor sări în cap: gândiţi-vă că asta vă va salva de la a sta 23 de ore din 24 cu ochii contopiţi cu monitorul, omorându-vă prietenii virtuali) etc.
Şi, special pentru România: "Ziua fără ştiri şi reportaje cu şi despre ultimele bălăcăreli politice".
Sunt doar câteva idei. Lista rămâne deschisă sugestiilor.

Concluzia: Nu mă subscriu campaniei. Fiecare are libertatea de a căuta pe Internet ceea ce doreşte (fie...şi site-uri cu conţinut pornografic, dacă sunteţi o adunătură de obsedaţi fără viaţă socială)
Să începem prin a căuta şi interzice lucrurile mai dăunătoare, care induc mai multă dependenţă şi care tâmpesc mai mult mintea umană. Cred că are avea un efect mai mare şi pozitiv.

Aparenţele înşală

2009-09-06T15:00:00.003+03:00

Filmuleţ pentru testarea gradului de perversitate al minţii umane. Mulţumiri Mirunei pentru distribuire.

Salvarea de la criză

2009-09-06T09:41:00.008+03:00

Am câştigat la loterie. Fără ca măcar să particip. Dovada, mai jos. (click pe imagine pentru mărire) Acum vă rog să mă scuzaţi. Mă duc să îmi şterg lacrimile de fericire, să-mi pudrez nasul şi să aştept televiziunile care vor să mă intervieveze.

P.S.: Nu donez nimic. Sâc!

Jurnalismul piţipoancelor şi al speciilor înrudite

2009-09-05T18:02:00.019+03:00

Să începem cu un mic sondaj: deschizi Internetul şi intrii pe pagina ziarului Playboy sub acoperire (cunoscut şi sub numele de Libertatea). Citeşti bârfele plaiurilor mioritice şi, din scroll în scroll, ajungi la următorul titlu: "Lady Gaga: "Vibratorul mă face fericită"". Ce faci? Intrii să vezi ce are atât de interesant individul numit "vibrator" de îi provoacă fetii o asemenea dereglare hormonală şi neuronală sau îţi pui mâinile în cap şi îţi spui: "Doamne Dumnezeule! Ce ziar o mai fi şi ăsta?" (ori alte reacţii asemănătoare). Eu, personal, înclin puternic spre şi chiar aplic a doua variantă. Şi nu neapărat pentru că aparţin sexului feminin şi aş privi această pseudo-personalitate ca o insultă la adresa esenţei feminine, ci pentru că pur şi simplu nu înţeleg mecanismul de gândire al unei anumite părţi a mass-mediei, care promovează excesiv astfel de "fenomene". Nu generalizez, spunând că întreaga presă, scrisă şi audio-vizuală, se ocupă de astfel de ştiri-bombă, nici nu particularizez, deoarece ziarul mai sus menţionat nu este unica sursă a unor astfel de informaţii.
Ideea este că în ultimii ani am ajuns să fim îmbâcsiţi cu ştiri şi reportaje despre persoane care se doresc a fi vedete, gen: Simona Sensual, Sexy Brăileanca, Sexy Tripletele, Blonda lu' Bote etc. (nu le mai menţionez pe cele din afară). Răsfoieşti ziarul şi vezi ştiri de genul: nu ştiu ce cântăreţ/cântăreaţă si-a cumpărat mazăre de la taraba din Obor, alături de un prim-plan cu traista sa şi un titlu cât Autostrada Soarelui, să îl vadă şi cel mai chior cititor, ori că vedeta X s-a împiedicat din cauza tocurilor sale de paişpe şi a căzut cu nasul fix într-un...deşeu toxic. Sau deschizi televizorul şi vezi un super-reportaj cu Marean Gherţoiul cel Bengos, alături de palatul şi haremul lui. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate anti-talentele, cu voci de spart geamurile şi crăpat pereţii, sunt considerate mari artişti/artiste, diamante neşlefuite ale muzicii, Pavarotti de Pantelimon sau alte astfel de apelative.
Avem şi noi valori, care însă sunt lăsate la naftalină şi scoase de acolo cu scopul de a mai varia puţin informaţia. Şi nu este numai presa de vină, ci şi publicul care pare să guste acest tip de jurnalism, devenit deja o tendinţă. Pentru că noi facem rating OTV-ului atunci când dă pe post poza cu unghia netăiată a Elodiei, noi cumpărăm ziare şi reviste de tipul celor descrise mai sus, dându-le de înţeles că asta vrea poporul, deci asta trebuie să primească şi de acum încolo. Ne transformăm, unii dintre noi, în nişte consumatori de imoralităţi şi amoralităţi şi, din păcate, nu ştim cum şi când să ne oprim.
Poate am eu probleme de gândire, concepţii prea înapoiate pentru vârsta mea, însă chiar nu văd rostul acestei invazii de non-valori cu care ne confruntăm de ceva timp încoace şi nici nu înţeleg mentalitatea celor care o primesc cu braţele deschise.

Criza de apă caldă

2009-09-05T15:20:00.010+03:00

Mă trezesc eu frumuşel astăzi de dimineaţă şi mă duc la baie cu gânduri măreţe, acelea de a-mi da vreo două ape peste faţă şi de a face un duş. Aşadar, intru în baie, dau drumul la robinetul de la chiuvetă şi aud....ceva. Ce spunea acel ceva? Acel ceva spunea o chestie care semăna cu: "Ţeapă, fraiero. Azi dimineaţă iar nu ai apă caldă".
Acum, eu nu vreau să acuz pe nimeni. Nici pe cei de la RADET, care probabil iar repară conducte, fără să anunţe poporul, nici blocul, unde probabil cineva îşi monta/repara contoare, fără să pună un amărât de afiş pe care să scrie: "Dragi vecini de la apartamentul 105 şi care oţi mai fi, în dimineaţa asta vă lăsăm fără apă caldă". Nu mă mai plâng pentru că este deja cunoscut faptul că nesimţirea este cel mai de încredere tovarăş al românului, iar eu m-am obişuit cu situaţia de faţă.
Mă gândesc că poate a ajuns criza şi la acest nivel: să lăsăm omul fără apă caldă, că şi-aşa foloseşte prea multă. Sau, hai mai bine să fraierim noi, mai marii capitalei, toţi oamenii, să le oprim apa, să le spunem că facem nu ştiu ce lucrări de modernizare/reparare/înlocuire a conductelor şi să justificăm astfel banii pe care li-i luăm. Sau poate că apa caldă o fi şi ea bugetară şi a intrat în cele zece zile de concediu forţat, ori i s-a impus program de lucru mai scurt.
Până aflu răspunsul exact, înapoi cu igiena câteva sute de ani. Încălzeşte-ţi într-o oală apa rece care îţi este furnizată, dintr-un imens altruism, şi toarnă-ţi-o în cap (mai grav dacă rămâi şi fără apă rece şi fără gaze). Nu ne supărăm pentru că oricum noi, românii, suntem cu cel puţin 40 de ani în urma popoarelor civilizate din Europa. Dar, cum bine îmi zicea cineva nu cu foarte mult timp în urmă, ne sacrificăm dacă asta ne scoate din criză.

Acum, după-amiaza, apa caldă dă semne de revenire. Să mă grăbesc să mulţumesc cuiva sau să aştept să văd ce se întâmplă în dimineţile următoare?

Căutând-o pe Elodia

2009-09-02T21:08:00.011+03:00

Veve: Buna seara, stimaţi telespectatori, şi bine v-am găsit în această seară la un nou episod al serialului dumneavoastră preferat, “Căutând-o pe Elodia”, difuzat în cadrul emisiunii dumneavostre preferate, “Veve în direct”. În episodul x sute de astăzi, mega, ultra bombă: Elodia a fost gasită, zăcând în mai multe tomberoane din Bucureşti. Rămâneţi cu noi pentru mai multe detalii de la feţele locurilor, transmise de reporterul nostru de teren, Cristina. Cristina?

Cristina: Mulţumesc, Veve. Ne aflăm aici, în sectorul 7, la parterul etajului al 4-lea, şi transmitem în legătură cu un membru al binecunoscutei Elodia. După cum bine ştiţi, dupa cele x sute de episoade transmise în direct şi în exclusivitate în cadrul emisiunii "Veve în direct", am ales să facem şi un reality show pe teren. Veve?

Veve: Da, stimati telespectatori. Aşa cum ştiti, astazi se implinesc doi ani de la dispariţia Elodiei, un an de cand NASA a acceptat să ne pună la dispoziţie Telescopul Hubble, trei luni de când spiritiştii noştri au încercat, fără succes, să ia legatura cu sufletul său zbuciumat, patru zile de când am primit pe adresa televiziunii poze cu rămăşitele ei şi tomberoanele aferente şi, iată, zece minute de când detectivii noştri particulari au luat cu asalt acele zone, ajutaţi fiind de membrii echipajului de urgenţă de la REBU. Cristina, ce spune membrul Elodiei? Emoţionat de întâlnirea cu celelalte părţi ale corpului?

Cristina: Da,trebuie sa menţionez că membrul acesta sufera de o boală rară, aceea că are minte şi coordonare proprie. Deşi nu se ştie cât timp a trecut de la despărţirea sa de trup, acesta este intact, având doar nişte zgârieturi uşoare pe antebraţ. Acesta pare încântat de faptul că noi, televiziunea popoului, am reuşit să gasim toate părtile si să încercăm să le reunim, ca şi Isis găsindu-l pe Osiris..dar debităm. Să ascultăm acum declaraţia acestui membru al Elodiei, care, din greşeala a luat în loc de microfon un cuţit şi se îndreaptă entuziasmat către mine. Ai legătura în studio.

Veve: Iată, stimaţi telespectatori, o scena incredibilă, senzaţională, în direct, în exclusivitate şi, dacă vreţi, şi în reluare, numai la OTV: reporterul nostru este fugărit de mâna diabolică prin tot cartierul. Doamna mână, doamna mână, spuneţi-ne, vă rog, ce simţiţi în aceste momente?

(În fundal: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaajutoooooor ....... aaaaa... aaaaaaaaa ajutooooooor)

Veve: Incredibil, senzaţional. Până reporterul nostru reuşeşte să îşi oprească multiplele hemoragii interne şi externe, noi vă prezentăm graficul ratingului făcut de postul nostru tot timpul cât ne-am ocupat de acest caz. Precum vedeţi, nu am avut concurenţă pe tronsonul orar în care am difuzat emisiunile. Din păcate nu ne-a încăput pe hârtia aceasta tot graficul, ci doar un sfert din el, dar vă asigur că liniuţa din dreptul OTV urcă şi înfrânge la o diferenţa zdrobitoare celelalte posturi concurente....
Da...avem informatii noi...reporterul nostru şi-a revenit. Relatează în direct şi în exclusivitate pentru dumneavoastră dintr-o alta zonă. Acolo se pare că se află scalpul Elodiei. Spune-ne, Cristina, cum arată scalpul?

Cristina: Huh,huh....pfew....Într-un final echipa SMURD a reuşit să mă intubeze, drept pentru care voi încerca să nu imi ridic vocea, doar ca să vă ridic vouă ratingul...Păi bine, mă, dobitocilor, în contract nu scria că vreţi să mă duc pe teren ca să fiu jupuită de vie. După ce am fost alergată de o mână ucigaşă, nici că voi lua interviuri psihopaţilor din colţul drept al ecranului, ce se dau drept politişti, şi nici cameramanului care, apropo, nu mai este în spatele camerei, ci se autosatisface cu mâna Elodiei, scuzându-se că doreşte să fotografieze proba. Aşa. Deci eu acum plec de aici cu singurul picior rămas în cateva ţesuturi şi un muşchi să fac un duş si vin în cincisprezece minute să îmi dau demisia. Dumnezeii vostri de emisiune...

Veve: Aici se incheie emisiunea noastră din această noapte. Cu multe peripeţii şi răsturnări de situaţii, aşa cum v-am obişnuit de la început şi până în prezent. Nu iţi face probleme, domnişoară Cristina. Oricum aveam de gând să te concediez după această emisiune, deoarece am informaţii certe că tu ai fost cea care a lăsat uşa de la ghenă deschisă, împuţind tot platoul....
Stimaţi telespectatori, vă aşteptăm şi mâine la o nouă ediţie a emisiunii "Veve în direct". În episodul de mâine, Elodia va fi reasamblată şi ne va putea oferi un interviu în exclusivitate nouă, OTV, televiziunea poporului, cea mai bună televiziune de la începutul începuturilor începuturilor şi până în zilele noastre. La revedere.

Cristina: Am terminat aici. Gata, băieţi. La revedere. Oricum vroiam să mă duc la Realitatea. Plătesc mai bine….(transmisie întreruptă)

Articol semnat de Cristina (Cricket) & Veve

În atenţia Ministrului Educaţiei

2009-09-01T13:01:00.008+03:00

Precum bine ştiţi, elevii sunt nemulţumiţi de ideea scoaterii unei ore de educaţie fizică din programă, motiv pentru care ei au realizat un filmuleţ prin care să demonstreze lipsa condiţiei fizice a elevului român şi necesitatea acelei ore în dezvoltarea lui fizică armonioasă.

Un tip curajos.Prea curajos:))
Vezi mai multe video Haioase

Şi dacă tot se doreşte introducerea controlului psihologic obligatoriu pentru profesori, eu personal aş propune şi un control psihiatric obligatoriu pentru elevi. S-ar putea să aveţi câteva surprize. Dar este doar o simplă sugestie...

Campanie antidrog şi anti accidente rutiere

2009-08-31T11:05:00.012+03:00

Asta explică probabil numărul mare de accidente care au loc în ultima vreme pe autostrăzile, străzile, şoselele, chiar şi trotuarele de la noi. Rugăm Poliţia Rutieră din România ca la realizarea anchetelor să ia în calcul şi scenariile de mai sus.

Ne enervează...

2009-08-30T19:01:00.008+03:00

flegmele şi acţiunea de a scuipa pe trotuar (şi nu numai acolo)
şoferii care nu permit pietonilor să traverseze pe zebră, uneori nici măcar pe culoarea verde, ori să meargă pe trotuar, parcându-şi maşinile pe aproape toată lăţimea acestuia
sadismul şoferilor de autobuz, troleibuz, tramvai, care închid uşile în nasul călătorilor, chiar în momentul în care aceştia vor să se urce în respectivul mijloc de transport
mirosul de pateuri şi ceapă prăjită din staţiile de metrou, la ora 7 dimineaţa
sistemul perfect de succedare a mijloacelor de transport în comun, pe timpul iernii: un autobuz/troleibuz/tramvai la 5 ore
"burţile umblătoare" (a se citi "bărbaţii care se plimbă etalându-şi nestingherit porţiunea adipoasă de la nivelul abdomenului")
geniile nedescoperite care terorizează călătorii cu muzica lor cultă, Georges Bizet feat Guţă&Friends
prostul gust al celor care îşi dau cu parfumuri agresive, precum şi nesimţirea celor care nu numai că nu folosesc parfumuri, dar nici măcar nu se sinchisesc să facă o vizită duşului, înainte de a pleca de acasă
atingerile "tandre" ale celor care, nedetectând existenţa cuvântului "pardon" în vocabularul limbii române, forţează trecerea printre călători, pietoni etc.
gropile de pe trotuare şi străzi, care generează un veritabil spectacol de magie, de genul: "uite pietonul/maşina, nu mai e pietonul/maşina"

Articol semnat de Brînduşa & Veve

Concertul (an)divei din Izvor

2009-08-27T09:52:00.018+03:00

Cu mici eforturi am reusit să smulgem cateva cuvinte din partea unuia din membrii staff-ului Madonnei, cu privire la şederea acesteia pe teritoriul ţării noastre. Sub protecţia anonimatului, acesta a declarat următoarele:

"Ziua concertului a fost foarte solicitantă, nu numai pentru Madonna, ci şi pentru întregul său staff. Primul care a simţit furia cântăreţei a fost chiar bucătarul. Acesta, încercând să experimenteze un nou fel de mancare, tocăniţa românească, a adăugat accidental carne de pui, în loc de soia verde. Cântăreaţa a sesizat greşeala după prima înghiţitură, moment în care aceasta a scos un urlet care a înfiorat întreg hotelul. A fost nevoie de intervenţia medicului divei şi de o clismă pentru a scoate alimentul blestemat din intestinul acesteia. Bucătarul criminal a fost devansat din funcţie. În prezent acesta se ocupă de igiena limuzinei cântăreţei.
Madonna şi-a petrecut toată seara de marţi, anterioară concertului, şi o bună parte din dimineaţa de miercuri în compania unui profesor de geografie, care a încercat din răsputeri să o lămurească pe aceasta cu privire la diferenţele dintre România şi orice altă ţară din Africa. Nereuşind, profesorul s-a limitat la a exersa cu diva fraze care conţin în ele termenii "Romania" şi "Bucharest", pentru a fi sigur că nu va uita în timpul concertului cele două denumiri.
De frica unor eventuale atacuri teroriste împotriva sa, cântăreaţa a chemat de urgenţă câteva membre de încredere ale cultului Kabbala, Paris Hilton şi Lindsay Lohan. Împreună cu acestea, ea a realizat un ritual de purificare a costumelor, scenei şi cabinelor. Jumătate din apa sfinţită cerută de Madonna a fost consumată în acest scop. Mulţumită de rezultat aceasta a hotărât să înceapă repetiţiile dinaintea concertului. Un moment emoţionant din cadrul acestora l-a constituit acela în care diva a exersat săritul coardei. Aceasta a declarat că, sărind, şi-a adus aminte de copilăria ei, motiv pentru care s-a hotărât ca la următorul concert să încerce mai multe acrobaţii de acest fel. În pole-position par a fi şotronul, tumbele şi roata.
Un alt incident s-a petrecut în cabina cântăreţei, când aceasta vroia să probeze primul costum. Designer-ul său de interior, cărat special pentru acest concert, a vrut să îi facă o surpriză, aşa că s-a apucat să redecoreze în ultimul moment cabina. Madonna a fost atât de impresionată de munca acestuia încât nu s-a mai putut stăpâni şi a urlat "Jesus...Chriiiist!!!". În câteva secunde, iubitul cântăreţei, pe care printr-o coincidenţă îl cheamă Jesus, a năvălit peste cântăreaţa, crezând că teroristul care o ameninţase că îi va tăia gâtul a dat peste ea, iar ea îl chemase în ajutor. Gărzile de corp ale Madonnei, care au crezut la rândul lor că Jesus este chiar teroristul, au năvălit şi ele în cabină, declanşându-se astfel un adevărat fiasco. Toată scena s-a terminat însă rapid, iar la scurt timp după, diva a urcat pe scenă, unde a susţinut un show de zile mari. La sfârşitul acestuia, cântăreaţa, încă terifiată de un eventual atentat, a cerut interogarea rapidă a câtorva suspecţi, pe care ea i-a observat comportându-se într-un mod bizar pe toată durata concertului. Astfel, la cererea acesteia, forţele de ordine prezente la faţa locului au arestat doi pensionari, un grup de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani şi pe Loredana Groza, cunoscută şi sub denumirea de Madonna wannabe a României.
După acest ultim moment tensionat, diva şi întregul său staff s-au întors la hotel pentru a se odihni. Cântăreaţa este obosită după spectacolul pe care l-a susţinut, atât de obosită încât se gândeşte ca, imediat după terminarea turneului, să plece într-o scurtă vacanţă într-una din staţiunile destinate persoanelor de vârsta a treia."

P.S.: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu desfăşurarea reală a a evenimentelor este pur întâmplătoare.

Copacii vorbesc...

2009-08-17T16:35:00.014+03:00

...numai că nu îmi pot da seama ce vrea să transmită exact cel de mai sus. Iată câteva explicaţii posibile:

1. Îndemnul avea legătură cu invitaţia la întrunirea legionarilor de pe stâlpul alăturat copacului (amănunte şi aici), ceea ce înseamnă că legionarii vor din nou conducerea ţării şi s-au folosit de puterea de convingere a plantelor pentru a strânge adepţi (în contextul în care alegerile prezidenţiale se apropie, probabil că aceasta a fost cea mai convenabilă formă de campanie)

2. Copacul vrea să le insufle încredere trecătorilor şi să le facă, în acest fel, mai plăcută călătoria prin jungla din oraş. Mesajul complet ar fi trebuit să fie: "Hai că poţi!", "Hai că trece", "Hai că nu e chiar atât de rău!" etc.

3. Copacul face parte dintr-un program al Ministerului Educaţiei de a atrage studenţii către facultate (cu menţiunea că strada unde este amplasat copacul se află chiar vis-a-vis de Facultatea de Drept)

4. Cum cele mai multe ziduri ale clădirilor de pe aceeaşi stradă sunt pline de graffuri, iar stâlpii plini de afişe, grafferii au ales să îşi arate pornirile artistice pe copaci (mesajul de mai sus fiind probabil doar un demo, iar spray-urile urmând a fi folosite cât de curând)

Dacă niciuna din variantele de mai sus nu este bună, rog poliţia să se deplaseze la faţa locului, să facă analiza grafologică a scrisului, să identifice autorul şi să îl supună unui interogatoriu, pentru a afla explicaţia exactă a mesajului.

Culese de prin Bucureşti

2009-08-05T21:12:00.011+03:00

M-am obisnuit de-a lungul anilor să văd maşini distruse în gropile neasfaltate din Bucureşti, pietoni la un pas să cadă în canalizările neacoperite, ori împiedicându-se de bordurile denivelate, trotuare pe care îţi este imposibil să mergi din pricina lucrărilor de asfaltare (nu ar fi nimic rău în asta dacă lucrările nu ar dura luni bune şi nu ar avea rezultate nu tocmai satisfăcătoare), însă niciodată nu mi s-a întâmplat să văd ceva care să semene cât de puţin cu obiectele din imaginea de mai sus.
Aceste trei fier betonuri, apărute Dumnezeu ştie de unde, tronează de câteva săptămâni bune pe un trotuar din zona Bulevardului Uverturii, din sectorul 6. Nu am fost niciodată conştientă de prezenţa lor până într-o dimineaţă, când grăbindu-mă să ajung undeva şi nefiind atentă pe unde mergeam, am simţit deodată o împunsătura în burtă. Când mă uit, surpriză! Ghearele morţii în mijlocul trotuarului.
Săptămânile au trecut, am sperat că fiarele vor dispărea, însă ele tot acolo sunt. Deşi eu m-am mai împiedicat în două rânduri de ele, o doamnă/domnişoară şi-a rupt fusta în ele, devenind batjocura cocalarilor şi şaormiştilor din acea zonă, iar trecătorii le blestemă ori de câte ori au ocazia, nimeni nu a avut până acum decenţa să vină şi să smulgă uneltele diavolului de unde sunt. Mulţumim Domnului, până acum nu s-a înfipt nimeni în ele (ori cineva a avut grijă să şteargă rapid urmele de sânge şi să se debaraseze de cadavre)
Câţiva metri mai încolo, în apropierea unei terase, alte două, trei astfel de obiecte, însă trântite la pământ. Până acum nu am putut afla dacă patronul terasei a chemat pe cineva să rezolve problema sau dacă fiarele au ajuns în această postură în urma căderilor repetate ale clienţilor şi pietonilor ce treceau pe acolo.
Cum vremea când Vlad Ţepeş trăgea în ţeapă toţi hoţii, şnapanii, trădătorii şi restul depravaţilor din acea vreme a trecut, sper în soluţionarea cât mai rapidă a situaţiei. Cele trei fier betonuri au transmis că nu vor fugi, ci vor rămâne acolo, aşteptând pe cineva să vină să le ia. Între timp, ca să nu se plictisească, au declarat că sunt dispuse să mai facă nişte victime.
Până atunci însă, e bine să aveţi grijă pe unde circulaţi. S-ar putea ca acesta să nu fie un caz izolat.

P.S.: Această poză a fost trimisă în aceeaşi zi pe mail-ul celor de la Realitatea TV. Cu puţin noroc, oamenii de acolo vor fi de treabă şi o vor posta atât la televizor, cât şi pe site-ul lor, astfel că toţi vor fi avertizaţi cu pirivire la pericolele ce răsar din trotuarele oraşului

UPDATE: Cam la o săptămână şi jumătate de la publicarea pozei am descoperit că prăjinile de mai sus au dispărut, contrar aşteptărilor pe care le aveam. Aşadar, cineva s-a încumetat într-un final să anunţe Primăria şi Administraţia Publică ale sectorului 6, iar acestea din urmă au avut amabilitatea/bunul simţ de a trimite pe cineva în recunoaştere. Mulţumim! Vânătăile noastre vă sunt recunoscătoare. Sperăm, pe viitor, la reacţii tot atât de rapide şi pentru rezolvarea celorlalte probleme cu care se confruntă oraşul.