Jaf la drumul mare

Prietenii mei de la R.A.D.E.T. au iniţiat o campanie împotriva ciorditorilor de contoare din subsolurile blocurilor. Aceasta campanie se desfăşoară în prezent prin lipirea afişelor în holurile blocurilor, urmând ca pe viitor, probabil, să se treacă şi la fapte. Un prim afiş l-am văzut prin intermediul unei prietene, al doilea l-am remarcat aici, iar al treilea, adică cel de mai jos, l-am pozat chiar eu în blocul în care locuiesc.


Ce pot spune în faţa unei astfel de situaţii? Felicitări R.A.D.E.T. pentru incredibila desfăşurare de forţe şi îi urez succes în prinderea infractorilor. O mică întrebare aş mai avea, totuşi: dacă acum avertizaţi poporul plătitor de taxe asupra furtului de contoare, când veţi iniţia şi o campanie împotriva "furtului" de apă caldă pe care îl mai săvârşiţi voi din când în când pe la casele oamenilor sau căminele studenţeşti sub pretextul "efectuăm lucrări de înlocuire a conductelor"? Sau voi nu sunteţi hoţi, ci asociaţi ai statului la rezolvarea crizei prin limitarea ocazională a accesului la principala modalitate de încălzire a omului?
În cazul în care vă răzgândiţi, vă dau o idee de afiş: triunghiul în cele trei culori patriotice îl puteţi păstra. E foarte drăguţ. În interiorul său, însă, înlocuiţi mesajul deja existent cu următorul: "Atenţie! Luna asta vă furăm din apa caldă trei dimineţi şi două după-amiezi pe săptămână! Nu mai permiteţi locatarilor să plătească şi căldura la cotele de întreţinere! Oricum o fac degeaba!"
În speranţa că ideile mele vă vor fi de folos, vă urez o zi bună şi cât mai puţine blesteme primite.



P.S.: Ca fapt divers, recent mi-am schimbat contorul de apă caldă şi instalaţia din baie şi bucătărie. În cazul în care instalaţia veche era de vină pentru problemele de distribuţie a apei calde, atunci înseamnă că acum totul se va rezolva. Dacă nu, nicio problemă. Mereu îmi găsesc puţin timp liber să vă dau în cap pe blog sau pe oriunde apuc.

Impresii de "boboacă"

Cu chiu, cu vai am reuşit să îmi fac şi eu puţin timp să povestesc despre primele mele reacţii după contactul cu straturile atmosferice ale facultăţii. Pentru cei ce nu ştiu încă şi nu au avut curiozitatea să îşi arunce un ochi în stânga paginii, unde scrie "Despre mine", sunt studentă în anul I la Politehnică, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (pe scurt, ETTI). Fiind abia în prima săptămână (excluzând cursurile de vinerea trecută), încă nu am simţit pe pielea mea durerea produsă de titulatura "student(ă) la Politehnică", însă după patru ani cu siguranţă voi avea ce povesti. Până atunci, mă limitez strict la ceea ce am putut observa şi auzi până acum.

Cursurile. Acele două sau trei ore alocate fiecărei materii din programă, în care profesorul vine şi predă vreo zece table, în timp ce studentul scrie, în medie, zece pagini/curs.
Trec peste importanţa acestora în formarea intelectuală a proaspătului student şi ajung la cel care este cu adevărat un aspect important al fiecărui curs: aşezarea studenţilor în bănci. În general, locurile bune sunt ocupate cu o jumătate de oră înaintea apariţiei profesorului în sală şi pornesc de la rândul patru în sus, în timp ce studenţii conştiincioşi şi cei care au ratat prima repartiţie se mulţumesc cu primele trei rânduri. Cei mai fericiţi sunt, evident, cei care stau în primul rând. La cursul de fizică, de exemplu, dacă nu se oferă nimeni să iasă la tablă (şi chiar nu se oferă nimeni), profesoara merge pe sistemul "Ia ieşi tu la tablă şi fă/continuă problema, pentru că poţi să sari mai uşor peste bancă". Pentru cei din rândurile superioare aceste cuvinte sună ca o invitaţie la somn.
Un caz particular al acestui sistem de organizare îl constituie amfiteatrul A05 din ETTI. Teoriei primelor trei rânduri i se adaugă şi cea a rândului patru, considerat şi el de mare risc. Mai exact, pe principiul "cauză-efect", oricine din rândul cinci vrea să se fâţâie puţin pe scaun, dărâmă automat şi jumătate din rândul patru.
Un alt aspect important îl reprezintă testul de rezistenţă a studentului. Aici voi expune situaţia într-un mod mai ştiinţific: Se dau două mărimi fizice, temperatura aerului din afara facultăţii şi temperatura din interiorul facultăţii. Se ştie faptul că studenţii sunt îmbrăcaţi de primăvară şi cele două mărimi fizice sunt invers proporţionale, în sensul că dacă prima creşte de n ori, cea de-a doua scade tot de n ori. Invers, s-a demonstrat deja că procesul este imposibil. Cunoscând aceste date, se cere să se calculeze frecvenţa cu care studentul tremură pe scaun, măsurată nu în Hz, ci în dârdâieli/secundă. Pe hârtie, rezolvarea problemei este mai complicată şi depinde de anumite valori variabile în timp. Experimental însă (adică la faţa locului), ea este ceva mai simplă, iar rezultatele sunt uluitoare. În fine, s-a hotărât ca studentului cu cea mai mare frecvenţă de tremurat ce depăşeşte 300 dârdâieli/secundă să îi fie acordat imediat Premiul Parkinson, ca o recunoaştere a activităţii sale intense în cadrul cursului.

Laboratoarele (de fizică şi chimie). Prilejul cu care studenţii au ocazia de a se cunoaşte mai bine între ei şi de a colabora, întrucât toate experimentele din laborator se efectuează în subgrupe de câte trei. Ocazional, asistenta/asistentul care ţine orele de laborator trece pe la fiecare masă de lucru, pentru a da indicaţii şi a se asigura că prin experimentele realizate nicio subgrupă nu va arunca facultatea în aer. Este bine de ştiut faptul că, în cazul experimentelor de la chimie, contrar metodologiei din liceu se lucrează şi cu acid sufluric nedistilat. Asta înseamnă că unui student neîndemânatic nu îi va fi greu să plece din laborator la următorul curs/seminar cu o mână şi jumătate dizolvată. În ceea ce priveşte distrugerea materialului didactic, este iarăşi bine de ştiut faptul că nu este nicio problemă dacă, din neatenţie, se sparge vreo eprubetă. Problemele apar abia în momentul în care dialogul sună asemănător cu următorul:

Student(ă): Am spart o eprubetă....
Asistent(ă): A, nu-i nimic...
Student(ă): ...cu nitroglicerină...

În acest caz, dialogul nu se va mai purta în laborator, ci undeva în zona Purgatoriului.

Seminariile. Locul unde teoria primelor trei rânduri, expusă mai sus, nu mai este valabilă. Cursurile le fac în comun toate grupele dintr-o serie (asta însemnând în jur de 80 de studenţi), în timp ce seminariile le face fiecare grupă, deci 20 şi ceva de studenţi. În aceste condiţii, poţi să stai ascuns şi sub banca din ultimul rând, deoarece profesorul de la seminar tot te va vedea şi te va scoate la tablă. Soluţia ar fi să nu vii la seminar, dar decât să aplici metoda, iar ulterior să aprofundezi materia în toamnă deoarece profesorul în mod sigur nu te va recunoaşte la examen, mai bine strângi din dinţi şi suporţi, mergând pe principiul "Ce nu te omoară, te întăreşte".


Dincolo de toate acestea, am auzit totuşi că viaţa de student(ă) e frumoasă Am auzit şi teorii de genul "Acum eşti la facultate, te-ai maturizat, atingi un nou nivel intelectual, răspunzi direct pentru faptele tale, mai ales pentru cele penale, înveţi în sfârşit ce este aceea VIAŢĂ etc.". Patru ani voi avea timp să şi demonstrez experimental aceste teoreme
Voi reveni curând cu noi impresii, pe măsură ce voi aprofunda subiectele "Seminar", "Parţial", "Colocviu", "Examen final".



P.S.: Tovarăşii de la Politehnică, şi nu numai, sunt rugaţi să îşi exprime şi ei impresiile. Cele mai bune comentarii vor fi premiate. Nu ştiu în prezent cum anume, dar ele vor fi premiate.

Matrimoniale pe stradă

Joi, undeva pe lângă Cişmigiu, în timp ce mă îndreptam către facultate, primesc de la un individ următorul bileţel (îmi cer scuze pentru calitatea slabă a pozei):



Ok. Se vede că omul e intelectual, din moment ce nu a găsit o altă metodă de "agăţat". Nu tu mers în cluburi, nu tu stat pe chat şi site-uri de cuplări. Bravo lui. Băiat serios. Tocmai de aceea m-am gândit să fac o faptă bună şi să îl ajut pe bietul disperat publicând bileţelul cu tot cu număr de telefon şi ID. Aşadar, fetelor singure sau dornice de bigamie, la atac. Dar repede, pentru că habar nu aveţi ce pierdeţi. Cine ştie ce mare diplomat va ajunge şi vă va ţine în puf până la sfârşitul vieţii sau până va mai scoate un nou rând de bileţele. Omul stă şi într-un cartier exclusivist, e tânăr, potent, bine făcut, deschis oricărei propuneri din partea voastră. Ce vreţi mai mult de atât? Vă dau şi un sfat: invitaţi-l la Constanţa pe Don Juan acesta, plimbaţi-vă împreună pe faleză, iar când este prea ocupat explicându-vă ce a simţit Munch atunci când a pictat "Ţipătul", definind filozofia hedonistă sau recitându-vă versuri din Eminescu, aruncaţi-l pur şi simplu în mare. Va fi fericit, pentru că a cunoscut fericirea supremă alături de voi şi pentru că va avea în sfârşit ocazia să afle mai multe informaţii despre viaţa de după moarte, chiar de la faţa locului.

P.S.: Domnu' (h)intelectual, câteva mici precizări. După "tu" din rândul "sau ce propui tu" se putea pune şi o virgulă. Apoi, unde ai scris matale P.S., vezi că după "Dacă nu vrei" iar se putea pune o virgulă, în timp ce după "biletul" era frumos şi un punct, urmat de o nouă propoziţie, scrisă cu majusculă, evident. În fine, nu se scrie "dăi la o altă fată". Mai corect ar fi "dă-l unei alte fete". De înlănţuirea frazelor nici nu mai vorbesc.
Îţi cam strici firma cu aceste mici greşeli. Nici eu nu scriu 100% corect în limba română, dar eu măcar nu mă laud că aş fi intelectuală. Fără resentimente.

Părinţii perfecţi

Într-o seară mă duceam spre Gara de Nord, cu metroul. Urc de la Lujerului. După mine, un tip, o tipă şi un cărucior cu un copil de un an si ceva. La scurt timp dupa instalarea în vagon, mama ia un şerveţel umed şi îşi şterge copilul pe mânuţe. "Frumos", îmi zic, "uite o mamă care chiar are grijă să îşi ferească odrasla de microbi". După câteva secunde, ea îi dă copilului şerveţelul, să se joace cu el şi să nu mai plângă (am uitat să menţionez faptul ca el plângea. Un plâns din acela enervant, care are capacitatea de a străbate toate vagoanele metroului şi de a ajunge până la următoarea staţie). Copilului nu îi place, aşa că aruncă şerveţelul pe jos. Mama, pe care eu o lăudam în gândul meu, dă însă dovadă că suferă şi ea de sindromul "Mamelor Bătute În Cap": culege şerveţelul de pe jos, plin de praf, microbi, bacterii şi ce mai vreţi, apoi îl dă înapoi copilului. Părea că nu avea nicio problemă cu asta. Până la urmă, copilul său este supranatural, nu este sensibil de la o vârstă atât de fragedă şi nu va fi predispus unor boli. Era liberă să şi calce în picioare şerveţelul acela şi abia apoi să îl înapoieze copilului său.
Odrasla pune şerveţelul la gură, se arată nemulţumită şi îl aruncă din nou (o fi ştiut, bietul de el, ce o fi ştiut). Mama inconştientă nu se lasă învinsă: iar îl ia, iar îl dă. Scena se repetă de vreo trei ori. Tatăl privea impasibil întreaga desfăşurare a acţiunii, de parcă rolul său în acea familie ar fi fost doar decorativ. Nu intervenea nici măcar pentru a-şi pocni peste gură soţia cu neuronii intraţi în grevă. Mama schimbă foaia: ia un lego şi i-l dă copilului. Acelaşi scenariu ca şi acela cu şerveţelul. Acestuia i se adauga în continuare plânsul copilului, care părea că se intensifica pe măsura ce metroul înainta.
Slavă Domnului, la a doua staţie a trebuit să cobor pentru a schimba magistrala, lăsând părinţii inconştienţi să îşi îmbolnăvească odrasla în linişte. Mă tot gândesc dacă nu cumva cei doi colaborează cu vreo organizaţie teroristă a pensionarilor ce urmăresc stârpirea tineretului denaturat încă din primii ani ai vieţii.

Sinaia. Episodul 3/3 - "Ghidul pentru turişti"

Cu o mică întârziere din pricina începutului anului universitar, revin astăzi cu ultimul episod al (ne)îndrăgitului vostru serial, "Sinaia". Aşa cum am promis la sfârşitul postului anterior, mă voi concentra acum asupra câtorva îndrumări pentru cei ce îşi doresc o vacanţă perfectă la munte, la mare etc. Aşadar, să încep:

1. Găsirea locului şi a cazării: Sinaia este un loc foarte frumos şi foarte liniştit pentru cei care vor să scape pentru câteva zile de aerul infect din Bucureşti sau din orice alt oraş. Dacă nu vreţi Sinaia şi vreţi alt loc, sub nicio formă nu alegeţi Buşteniul. Nu aveţi ce vedea şi s-ar putea să aveţi câteva surprize la cazare. De exemplu, dacă alegeţi să vă căutaţi cazare prin Internet, mare atenţie la ce vă răspunde proprietarul. Dacă acesta vă zice ceva de genul "Să vedem ce putem face", atunci puteţi fi siguri că vă va lăsa cu ochii în soare. În cel mai fericit caz vă va caza la un vecin descreierat şi beţiv care va intra de trei ori peste voi în cameră seara, spunând de trei ori aceeaşi chestie şi uitând de precedentele sale vizite. O spun din experienţă proprie.

2. Drumul cu trenul: Dacă circulaţi cu un tren accelerat, asiguraţi-vă că v-aţi uşurat înainte de a urca în el şi că nu veţi fi nevoiţi să utilizaţi wc-ul din dotare. Noi fiind în anul 2009 d.Hr, budele dintr-un tren accelerat sunt foarte puţin diferite de cele din 2009 î.Hr. Dacă totuşi sunteţi nevoiţi să le folosiţi, vă dau câteva sfaturi:
2.1. Pentru a localiza wc-ul, luaţi-vă după duhoare. Aceasta nu se va abţine de la a dărâma uşa care desparte zona wc-ului de restul vagonului şi de la a se instala pe tot culoarul de trecere şi, eventual, în compartimente.
2.2. Nu încuiaţi uşa. S-ar putea să se blocheze şi să nu mai ieşiţi prea curând, iar respiraţia nu vi-o puteţi ţine până îşi va da cineva seama că sunteţi blocaţi acolo. Luaţi pe cineva să vă ţină de şase sau, dacă sunteţi pe cont propriu, atârnaţi de usa o hârtie pe care să scrie "Ocupat".
2.3. Nu încercaţi să trageţi apa. Nu veţi reuşi. Există un buton acolo pe care ar trebui să îl folosiţi în acest scop, însă credeţi-mă că el nu funcţionează. Eu am apăsat de trei ori pe el şi pentru un moment m-am gândit că acela ar putea fi de fapt vreun semnal de alarmă şi că în următoarea secundă ceata de controlori din tren va năvăli peste mine.

3. Drumeţiile: Vreţi să porniţi într-o plimbare mai lungă în grup. Să zicem...pe şoseaua dintre Sinaia şi Buşteni sau de la Gara din Sinaia până la Hotel Riviera. Dacă nu sunteţi siguri că vă îndreptaţi în direcţia bună, nu ezitaţi să întrebaţi pe cineva. Dacă auziţi pe cineva din grup spunând "Cred că pe aici trebuie să o luăm." sau "Parcă pe aici am luat-o şi ultima dată.", atunci puteţi fi siguri că direcţia corectă este cea opusă celei indicate de persoana respectivă.

4. Restaurantele:
4.1. Când intraţi într-un restaurant să mâncaţi, aveţi grijă unde şi pe ce călcaţi. Eu am călcat o dată pe un rest dintr-o murătură.
4.2. Cum recunoaşteţi un chelner bun? Pentru a răspunde la întrebare, vă redau, din memorie, următorul dialog:

Chelner: Bună seara. Ce comandaţi?
Eu (după ce soră-mea zice ce vrea):...Şi eu vreau o ciocolată caldă cu rom şi frişcă.
Chelner: Şi...ciocolata caldă o doriţi...acum?
Eu (în gândul meu): Nu, o vreau mâine seară, înainte să urc în tren şi să plec acasă. (cu voce tare): Da. ACUM!

Un chelner bun nu ar mai fi pus o asemenea întrebare. Ca să nu mai vorbim de faptul că ciocolata caldă cu rom numai gust de ciocolată caldă cu rom nu avea.

5. Magazine: Nu vă speriaţi dacă vedeţi nişte magazine ciudate în staţiune. Scopul lor este tocmai acela de a atrage clienţii prin cele mai neobişnuite moduri cu putinţă. Să vă dau un exemplu. În Sinaia am trecut pe lângă un magazin care se prezenta în felul următor: la geam erau postate nişte gratii de care erau atârnate, pe un rând, cinci mărci diferite de bere, iar fix deasupra lor, trei pantofi. Am vrut să intru să intreb dacă pantofii se servesc la halbă sau la sticlă PET, dar nu ştiu din ce motive nu am mai făcut-o.

6. Telegondolă/Telecabină: Dacă sunteţi claustrofobi şi/sau aveţi rău de înălţime, nu vă urcaţi în telegondolă sau în telecabină. Dacă totuşi nu aveţi de ales, pe toată durata urcuşului încercaţi să vă căutaţi activităţi care să vă distragă atenţia de la un eventual atac de panică. Faceţi poze interiorului, discutaţi cu cine mai e cu voi, închideţi ochii şi imaginaţi-vă pe o insulă tropicală etc. Nu staţi încremeniţi înăuntru, nu spuneţi fraze de genul: "Aoleu Doamne! Aoleu Doamne! Aoleu Doamne! Dacă se rupe cablul? Dacă expolodează cabina? Dacă se blochează? Dacă....?" Poate veţi supravieţui "călătoriei", însă nu veţi scăpa de traumele de după coborâre. A doua şi a treia oară însă, va fi cu mult mai bine şi vă veţi urca mult mai optimişti. Credeţi-mă pe cuvânt. Aveţi în faţa o paranoică ce a reuşit să îşi vindece groaza de aceste mijloace de transport în comun în doar o singură după-amiază.


Acestea sunt principalele sfaturi pe care trebuie să le reţineţi şi să încercaţi să le puneţi în aplicare.
Acestea fiind spuse, închei aici trilogia. Mulţumesc pentru atenţie şi vă doresc o vacanţă viitoare cât mai reuşită.