Sinaia. Episodul 3/3 - "Ghidul pentru turişti"

Cu o mică întârziere din pricina începutului anului universitar, revin astăzi cu ultimul episod al (ne)îndrăgitului vostru serial, "Sinaia". Aşa cum am promis la sfârşitul postului anterior, mă voi concentra acum asupra câtorva îndrumări pentru cei ce îşi doresc o vacanţă perfectă la munte, la mare etc. Aşadar, să încep:

1. Găsirea locului şi a cazării: Sinaia este un loc foarte frumos şi foarte liniştit pentru cei care vor să scape pentru câteva zile de aerul infect din Bucureşti sau din orice alt oraş. Dacă nu vreţi Sinaia şi vreţi alt loc, sub nicio formă nu alegeţi Buşteniul. Nu aveţi ce vedea şi s-ar putea să aveţi câteva surprize la cazare. De exemplu, dacă alegeţi să vă căutaţi cazare prin Internet, mare atenţie la ce vă răspunde proprietarul. Dacă acesta vă zice ceva de genul "Să vedem ce putem face", atunci puteţi fi siguri că vă va lăsa cu ochii în soare. În cel mai fericit caz vă va caza la un vecin descreierat şi beţiv care va intra de trei ori peste voi în cameră seara, spunând de trei ori aceeaşi chestie şi uitând de precedentele sale vizite. O spun din experienţă proprie.

2. Drumul cu trenul: Dacă circulaţi cu un tren accelerat, asiguraţi-vă că v-aţi uşurat înainte de a urca în el şi că nu veţi fi nevoiţi să utilizaţi wc-ul din dotare. Noi fiind în anul 2009 d.Hr, budele dintr-un tren accelerat sunt foarte puţin diferite de cele din 2009 î.Hr. Dacă totuşi sunteţi nevoiţi să le folosiţi, vă dau câteva sfaturi:
2.1. Pentru a localiza wc-ul, luaţi-vă după duhoare. Aceasta nu se va abţine de la a dărâma uşa care desparte zona wc-ului de restul vagonului şi de la a se instala pe tot culoarul de trecere şi, eventual, în compartimente.
2.2. Nu încuiaţi uşa. S-ar putea să se blocheze şi să nu mai ieşiţi prea curând, iar respiraţia nu vi-o puteţi ţine până îşi va da cineva seama că sunteţi blocaţi acolo. Luaţi pe cineva să vă ţină de şase sau, dacă sunteţi pe cont propriu, atârnaţi de usa o hârtie pe care să scrie "Ocupat".
2.3. Nu încercaţi să trageţi apa. Nu veţi reuşi. Există un buton acolo pe care ar trebui să îl folosiţi în acest scop, însă credeţi-mă că el nu funcţionează. Eu am apăsat de trei ori pe el şi pentru un moment m-am gândit că acela ar putea fi de fapt vreun semnal de alarmă şi că în următoarea secundă ceata de controlori din tren va năvăli peste mine.

3. Drumeţiile: Vreţi să porniţi într-o plimbare mai lungă în grup. Să zicem...pe şoseaua dintre Sinaia şi Buşteni sau de la Gara din Sinaia până la Hotel Riviera. Dacă nu sunteţi siguri că vă îndreptaţi în direcţia bună, nu ezitaţi să întrebaţi pe cineva. Dacă auziţi pe cineva din grup spunând "Cred că pe aici trebuie să o luăm." sau "Parcă pe aici am luat-o şi ultima dată.", atunci puteţi fi siguri că direcţia corectă este cea opusă celei indicate de persoana respectivă.

4. Restaurantele:
4.1. Când intraţi într-un restaurant să mâncaţi, aveţi grijă unde şi pe ce călcaţi. Eu am călcat o dată pe un rest dintr-o murătură.
4.2. Cum recunoaşteţi un chelner bun? Pentru a răspunde la întrebare, vă redau, din memorie, următorul dialog:

Chelner: Bună seara. Ce comandaţi?
Eu (după ce soră-mea zice ce vrea):...Şi eu vreau o ciocolată caldă cu rom şi frişcă.
Chelner: Şi...ciocolata caldă o doriţi...acum?
Eu (în gândul meu): Nu, o vreau mâine seară, înainte să urc în tren şi să plec acasă. (cu voce tare): Da. ACUM!

Un chelner bun nu ar mai fi pus o asemenea întrebare. Ca să nu mai vorbim de faptul că ciocolata caldă cu rom numai gust de ciocolată caldă cu rom nu avea.

5. Magazine: Nu vă speriaţi dacă vedeţi nişte magazine ciudate în staţiune. Scopul lor este tocmai acela de a atrage clienţii prin cele mai neobişnuite moduri cu putinţă. Să vă dau un exemplu. În Sinaia am trecut pe lângă un magazin care se prezenta în felul următor: la geam erau postate nişte gratii de care erau atârnate, pe un rând, cinci mărci diferite de bere, iar fix deasupra lor, trei pantofi. Am vrut să intru să intreb dacă pantofii se servesc la halbă sau la sticlă PET, dar nu ştiu din ce motive nu am mai făcut-o.

6. Telegondolă/Telecabină: Dacă sunteţi claustrofobi şi/sau aveţi rău de înălţime, nu vă urcaţi în telegondolă sau în telecabină. Dacă totuşi nu aveţi de ales, pe toată durata urcuşului încercaţi să vă căutaţi activităţi care să vă distragă atenţia de la un eventual atac de panică. Faceţi poze interiorului, discutaţi cu cine mai e cu voi, închideţi ochii şi imaginaţi-vă pe o insulă tropicală etc. Nu staţi încremeniţi înăuntru, nu spuneţi fraze de genul: "Aoleu Doamne! Aoleu Doamne! Aoleu Doamne! Dacă se rupe cablul? Dacă expolodează cabina? Dacă se blochează? Dacă....?" Poate veţi supravieţui "călătoriei", însă nu veţi scăpa de traumele de după coborâre. A doua şi a treia oară însă, va fi cu mult mai bine şi vă veţi urca mult mai optimişti. Credeţi-mă pe cuvânt. Aveţi în faţa o paranoică ce a reuşit să îşi vindece groaza de aceste mijloace de transport în comun în doar o singură după-amiază.


Acestea sunt principalele sfaturi pe care trebuie să le reţineţi şi să încercaţi să le puneţi în aplicare.
Acestea fiind spuse, închei aici trilogia. Mulţumesc pentru atenţie şi vă doresc o vacanţă viitoare cât mai reuşită.

Sinaia. Episodul 2/3 - "Afaceri, reclame, anunţuri"

În cel de-al doilea episod al serialului "Sinaia" veţi studia una din principalele forme de a face profit ale oraşului. Şi cum o poză face cât o mie de cuvinte, mai jos puteţi admira toate afişele, panourile publicitare şi tăbliţele peste care am dat.


Pozele 1 şi 2 - "Afacerea din boscheţi"






Aceste două poze au fost realizate în drum spre telegondolă. Acum să analizăm. Deci omul nostru vrea să vândă un teren. Acest teren probabil nu este în pădurea pe care o vedem cu toţii în poze. Dacă este, atunci Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii trebuie sesizate. Dacă nu este, atunci eu mă întreb: care ar fi rostul unui astfel de anunţ într-un loc atât de retras? A doua poză este făcută efectiv ÎN pădure. Mai exista şi un al treilea anunţ, mult mai ÎN pădure, pe care nu îl puteai vedea decât cu un telescop de înaltă performanţă, de aceea nici nu l-am putut fotografia. Ar fi frumos de ştiut câte persoane s-au arătat interesate de afacere. Doar aşa, de chestie, nu pentru vreo statistică pentru Guvern.


Poza 3 - "Chiriaşi pentru bude"



În condiţiile în care România se pregăteşte să intre într-o perioadă de rahat (sau, dacă vreţi, să se adâncească mai mult în rahatul în care se încăpăţânează să stagneze de câţiva ani buni încoace), consider că afacerile cu toalete ecologice sunt printre cele mai profitabile la ora actuală. Multe de spus nu ar fi. Cum am zis şi mai sus, o poză face cât o mie de cuvinte, iar imaginea tipei cu chiloţii în vine, surprinsă probabil de un descreierat sau un obsedat sexual al Departamentului de Publicitate al firmei, spune totul. În concluzie, felicitări firmei Toi Toi pentru idee (bine că nu au pus un nume de genul Piu Piu sau Chow Chow sau Bau Bau...)


Poza 4 - "Uite cerbul, nu e cerbul"



Vă place cerbul din imagine? Cum adică unde e cerbul? Acolo, în poză. Sau nu...
Ce înţeleg eu din imaginea de mai sus:
Varianta 1: Este vorba despre un proiect al unei organizaţii de protajare a animalelor pe cale de dispariţie. Oamenii de acolo nu s-au grăbit suficient, aşa că cerbul a dispărut cu mult înaintea amplasării afişului.
Varianta 2: Cerbul era plecat la un mic şi la o bere, ţinând cont că mai încolo era în toi festivalul "Sinaia Forever", şi urma să se intoarcă la locul său în câteva minute.
Varianta 3: Chinezii din staţiune l-au confundat cu un câine gigant, iar atunci se afla în bucătăria lor, într-o tigaie, oală, castron, farfurie, platou.


Poza 5 - "Afacerea morţilor (ei)"



Celor cărora le este teamă că vor muri de frig, de foame, de somn, de râs, de plictiseală, în fine, de orice, nicio grijă. Sinaia, în parteneriat cu Buşteni se pare, oferă servicii funerare de primă clasă tuturor celor care îşi vor da obştescul sfârşit în vacanţă. Clienţii fideli: turiştii cazaţi la câţiva zeci de metri de curtea în care este amplasată reclama, adică la Hotel Riviera, şi care probabil nu vor rezista sportului extrem numit "mâncarea de la restaurant şi chelnerii ce lucrează acolo". Această reclamă se află lângă o şosea, deci şoferii ce nu se pot abţine de la accidente rutiere mortale sunt rugaţi să le facă aici, la unul din sediile lui Doamne-Doamne.


Aici se încheie cel de-al doilea episod al serialului "Sinaia". În ultimul episod, câteva sfaturi pentru cei care vor să (re)vină în vacanţă aici, sau în orice altă staţiune montană sau de orice tip.

Sinaia. Episodul 1/3 - "Crescătoria de chinezi"

Vacanţele care îmi plac mie cel mai mult sunt acelea care îţi oferă destule subiecte de conversaţie la întoarcere, aşa cum este şi cazul celor patru zile petrecute de mine în Sinaia. Am structurat pălăvrăgeala despre peripeţiile mele în orăşelul prahovean în trei episoade, independent unul de altul ca subiect. Primul, aşa cum reiese şi din titlu va fi despre o "micuţă" comunitate de chinezi peste care am tot dat pe durata şederii mele în Sinaia (şi nu numai atunci).

Totul a început într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă, 26.09. Mă scol cu noaptea în cap la ora şase, hotărâtă să prind trenul de la ora şapte jumate. Trec rapid peste scenele duşului, târâtului bagajelor prin casă (eu plecam pentru patru zile, dar parcă o făceam pentru patru ani), ţăranii din tramvaiul 41 şi întârzierea de un sfert de oră a metroului, care mai avea puţin şi mă făcea să pierd trenul, şi ajung la scena din Gara de Nord. Aşadar, iată-mă în Gara de Nord. Prima ţintă: biroul de informaţii, pentru a afla la ce linie şedea trenul (eu ştiam, din experienţa anterioară, de linia zece, numai că o piţigăiată de la CFR abera ea prin staţie ceva legat de linia şase). Pe drumul către biroul de informaţii zăresc un chinez. Nicio problemă, omul poate pleca şi el în vacanţă pe undeva. Câteva secunde mai tarziu, zăresc un alt chinez. Bine, poate cei doi sunt rude sau prieteni şi pleacă împreună. Termin treaba la informaţii şi mă îndrept către peron (într-adevăr, era linia zece). Când colo, ce să vezi? Cinci chinezi, puţini mai înalţi decât nivelul unei clanţe pe o uşă. În fine, să zicem că erau în gaşcă, turişti veniţi de departe. Dar când ajung pe peron, mai observ încă vreo cinci. Ceva începea să devină foarte suspect, iar în gând îmi năvăleau numai gânduri sumbre. Irelevant de menţionat faptul că vocile lor, reunite, sunau mai strident decât zece greve simultane. Încerc să urc în tren. Nu prea reuşesc, deoarece Măriile Lor aveau chef de conversaţii chiar pe scară. Până la urmă dau din coate şi îmi fac loc. Pe culoarul vagonului, surpriză: Alţi chinezi! Lucrurile chiar începeau să se complice. Încerc să trec de ei, însă unul din ei mă obstrucţionează. Adică eu am trecut, domnul cu ochi haioşi, de un metru şi un dop înălţime şedea confortabil cu spatele sprijinit de braţul meu stâng, în timp ce rucsacul meu era blocat, în mâna mea, dar în spatele meu...şi al chinezului nesimţit. Cu mici eforturi şi "excuse me"-uri am reuşit să mă eliberez şi ajung în sfârşit în faţa compartimentului unde aveam loc. Şi tocmai când credeam că mai rău nu se poate, în compartiment mai erau trei chinezi, care stateau pe locul meu. Bun. Aici începe distracţia. Încearcă să le explici lor că tu ai loc în acel compartiment şi că ei nu numai că au greşit compartimentul, dar au greşit şi vagonul. Încerc în engleză. Nimic. Încerc prin semne. Nimic. Îmi doream, în acele momente, să am o cratiţă la mine, să o izbesc cu putere de pereţii vagonului şi astfel să înţeleagă şi ei "limba". Cu ajutorul unui domn amabil din vagon, au înţeles şi s-au mutat, îngrămădindu-se toţi douăzeci, câţi erau, într-un singur compartiment (ce-i drept, ei sunt obişnuiţi cu aglomeraţia. La ei în ţară sunt inghesuiţi mai mult de un miliard). Trenul porneşte, iar două ore şi un pic de călătorie le-am petrecut mulţumind Domnului că am scăpat de ei. Ajung în Sinaia, eu cobor şi ei rămân în tren. "Uraaaa!!!!", îmi ziceam în gând, "se duc mai departe decât mine. Am scăpat.". Mă cazez, iar apoi ies în oraş să văd care era treaba cu festivalul "Sinaia Forever". Şi în timp ce mă plimbam, peste ce naţionalitate venită în vacanţă în România credeţi că am dat? Nervii mei începeau să lovească cu pumnii şi picioarele în cutia mea craniană. Următoarele patru zile am văzut numai chinezi. Azi trei, mâine doi, poimâine alţi trei. Şi niciodată nu erau aceeaşi...Începusem să cred că prin zonă era vreo fabrică de chinezi sau ceva în genul. Ori că s-au amplasat automate de chinezi prin toate oraşele ţării. Adică bagi moneda, tragi de manetă sau apeşi pe buton şi, opa, iese chinezul.
Pe drumul de întoarcere nu am mai avut parte de astfel de peisaje, însă m-am confruntat cu alte probleme: întârzierea de o oră a trenului, mersul de Personal, deşi el era Accelerat, gânduri de asasinare a mecanicilor etc.

După această dureroasă experienţă, plănuiesc să îmi petrec următoarea vacanţă în China. Sunt sigură că acolo voi găsi mult mai puţini ochi oblici. De ce? Pentru că se pare că, din motive demografice probabil, toţi s-au mutat în România.

Ce au fost şi ce au ajuns

Astăzi, plimbându-mă prin curtea Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, am avut ocazia să admir următorul monument al dreptăţii şi al democraţiei:



Statuia de mai sus ni-l înfăţişează pe nimeni altul decât Lenin, ajuns în poate cea mai degradantă postură din întreaga sa existenţă şi inexistenţă, iar asta după ce în "epoca de glorie" a României (mai exact între anii 1960 şi 1990) monumentul stătea mândru în zona Pieţei Presei Libere. Astăzi, precum se poate lesne observa, Lenin zace la pământ, crăpat şi în prag de "descompunere", fiind victima abuzurilor fizice şi psihice ale vizitatorilor.

Aproximativ doi metri mai încolo o altă statuie căzută la datorie poate fi admirată de trecători:


Nu ştiu când s-a transformat Palatul de la Mogoşoaia în depozit pentru statui ruginite, dar să presupunem că cele două de mai sus reprezintă puncte de atracţie turistică. Pe cel de-al doilea personaj nu am reuşit să îl identific, însă poate îşi dă cineva seama din poza de mai jos:



Cine poate oferi informaţii referitoare la identitatea personajului de mai sus este rugat să se adreseze Poliţiei Comunitare, Departamentul "Statui Dispărute Şi Găsite Ruginind În Palatele Din România". Dacă este Lenin, să îi transmită cineva că mai este deja în aceeaşi zonă şi că ocupă cam mult spaţiu verde. Dacă nu este el, atunci să dispară, căci Lenin de lângă el s-ar putea simţi eclipsat.