Într-o seară mă duceam spre Gara de Nord, cu metroul. Urc de la Lujerului. După mine, un tip, o tipă şi un cărucior cu un copil de un an si ceva. La scurt timp dupa instalarea în vagon, mama ia un şerveţel umed şi îşi şterge copilul pe mânuţe. "Frumos", îmi zic, "uite o mamă care chiar are grijă să îşi ferească odrasla de microbi". După câteva secunde, ea îi dă copilului şerveţelul, să se joace cu el şi să nu mai plângă (am uitat să menţionez faptul ca el plângea. Un plâns din acela enervant, care are capacitatea de a străbate toate vagoanele metroului şi de a ajunge până la următoarea staţie). Copilului nu îi place, aşa că aruncă şerveţelul pe jos. Mama, pe care eu o lăudam în gândul meu, dă însă dovadă că suferă şi ea de sindromul "Mamelor Bătute În Cap": culege şerveţelul de pe jos, plin de praf, microbi, bacterii şi ce mai vreţi, apoi îl dă înapoi copilului. Părea că nu avea nicio problemă cu asta. Până la urmă, copilul său este supranatural, nu este sensibil de la o vârstă atât de fragedă şi nu va fi predispus unor boli. Era liberă să şi calce în picioare şerveţelul acela şi abia apoi să îl înapoieze copilului său.
Odrasla pune şerveţelul la gură, se arată nemulţumită şi îl aruncă din nou (o fi ştiut, bietul de el, ce o fi ştiut). Mama inconştientă nu se lasă învinsă: iar îl ia, iar îl dă. Scena se repetă de vreo trei ori. Tatăl privea impasibil întreaga desfăşurare a acţiunii, de parcă rolul său în acea familie ar fi fost doar decorativ. Nu intervenea nici măcar pentru a-şi pocni peste gură soţia cu neuronii intraţi în grevă. Mama schimbă foaia: ia un lego şi i-l dă copilului. Acelaşi scenariu ca şi acela cu şerveţelul. Acestuia i se adauga în continuare plânsul copilului, care părea că se intensifica pe măsura ce metroul înainta.
Slavă Domnului, la a doua staţie a trebuit să cobor pentru a schimba magistrala, lăsând părinţii inconştienţi să îşi îmbolnăvească odrasla în linişte. Mă tot gândesc dacă nu cumva cei doi colaborează cu vreo organizaţie teroristă a pensionarilor ce urmăresc stârpirea tineretului denaturat încă din primii ani ai vieţii.
Mulțumim
-
Adrian Georgescu
Mulțumim
Asta voiam: o echipă națională care să nu ne lase să-i vedem meciurile pe
scaun. Să avem din nou inimile în gât și ochii măriți...
Acum 11 luni
Si acesta este doar unul dintre muuultele exemple de 'Inconstienta Parentala'.E trist.E trist,daca te gandesti ca[in cazul femeilor],stai cu el in 'stomac' aprox. 9 luni,iar ca barbat il vei avea toata viata pe cap[si mai ales in buzunar]-ceea ce,pana la urma se aplica ambilor parinti.
RăspundețiȘtergerePana la urma fiecare isi creste plodul cum stie el mai bine,iar daca acea mama s-a gandit ca ii creste imunitatea copilului ei,acesta stand cu microbul in gura,asa trebuie sa fie.Citand dintr-un spot publicitar,care sustinea sus si tare ca:"Mama stie ce este cel mai bine pentru copilul ei".
Acum ma gandesc la cate proaspete mame si actuale-gravide am vazut saptamanile astea.Ma trece un fior pe sira spinarii.Pentru ca ma uit la modul in care se comporta,si ma ingrozesc.
Dar asta e mersul treburilor,si noi nu avem cu ce interventiona.