Sinaia. Episodul 2/3 - "Afaceri, reclame, anunţuri"

În cel de-al doilea episod al serialului "Sinaia" veţi studia una din principalele forme de a face profit ale oraşului. Şi cum o poză face cât o mie de cuvinte, mai jos puteţi admira toate afişele, panourile publicitare şi tăbliţele peste care am dat.


Pozele 1 şi 2 - "Afacerea din boscheţi"






Aceste două poze au fost realizate în drum spre telegondolă. Acum să analizăm. Deci omul nostru vrea să vândă un teren. Acest teren probabil nu este în pădurea pe care o vedem cu toţii în poze. Dacă este, atunci Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii trebuie sesizate. Dacă nu este, atunci eu mă întreb: care ar fi rostul unui astfel de anunţ într-un loc atât de retras? A doua poză este făcută efectiv ÎN pădure. Mai exista şi un al treilea anunţ, mult mai ÎN pădure, pe care nu îl puteai vedea decât cu un telescop de înaltă performanţă, de aceea nici nu l-am putut fotografia. Ar fi frumos de ştiut câte persoane s-au arătat interesate de afacere. Doar aşa, de chestie, nu pentru vreo statistică pentru Guvern.


Poza 3 - "Chiriaşi pentru bude"



În condiţiile în care România se pregăteşte să intre într-o perioadă de rahat (sau, dacă vreţi, să se adâncească mai mult în rahatul în care se încăpăţânează să stagneze de câţiva ani buni încoace), consider că afacerile cu toalete ecologice sunt printre cele mai profitabile la ora actuală. Multe de spus nu ar fi. Cum am zis şi mai sus, o poză face cât o mie de cuvinte, iar imaginea tipei cu chiloţii în vine, surprinsă probabil de un descreierat sau un obsedat sexual al Departamentului de Publicitate al firmei, spune totul. În concluzie, felicitări firmei Toi Toi pentru idee (bine că nu au pus un nume de genul Piu Piu sau Chow Chow sau Bau Bau...)


Poza 4 - "Uite cerbul, nu e cerbul"



Vă place cerbul din imagine? Cum adică unde e cerbul? Acolo, în poză. Sau nu...
Ce înţeleg eu din imaginea de mai sus:
Varianta 1: Este vorba despre un proiect al unei organizaţii de protajare a animalelor pe cale de dispariţie. Oamenii de acolo nu s-au grăbit suficient, aşa că cerbul a dispărut cu mult înaintea amplasării afişului.
Varianta 2: Cerbul era plecat la un mic şi la o bere, ţinând cont că mai încolo era în toi festivalul "Sinaia Forever", şi urma să se intoarcă la locul său în câteva minute.
Varianta 3: Chinezii din staţiune l-au confundat cu un câine gigant, iar atunci se afla în bucătăria lor, într-o tigaie, oală, castron, farfurie, platou.


Poza 5 - "Afacerea morţilor (ei)"



Celor cărora le este teamă că vor muri de frig, de foame, de somn, de râs, de plictiseală, în fine, de orice, nicio grijă. Sinaia, în parteneriat cu Buşteni se pare, oferă servicii funerare de primă clasă tuturor celor care îşi vor da obştescul sfârşit în vacanţă. Clienţii fideli: turiştii cazaţi la câţiva zeci de metri de curtea în care este amplasată reclama, adică la Hotel Riviera, şi care probabil nu vor rezista sportului extrem numit "mâncarea de la restaurant şi chelnerii ce lucrează acolo". Această reclamă se află lângă o şosea, deci şoferii ce nu se pot abţine de la accidente rutiere mortale sunt rugaţi să le facă aici, la unul din sediile lui Doamne-Doamne.


Aici se încheie cel de-al doilea episod al serialului "Sinaia". În ultimul episod, câteva sfaturi pentru cei care vor să (re)vină în vacanţă aici, sau în orice altă staţiune montană sau de orice tip.

Sinaia. Episodul 1/3 - "Crescătoria de chinezi"

Vacanţele care îmi plac mie cel mai mult sunt acelea care îţi oferă destule subiecte de conversaţie la întoarcere, aşa cum este şi cazul celor patru zile petrecute de mine în Sinaia. Am structurat pălăvrăgeala despre peripeţiile mele în orăşelul prahovean în trei episoade, independent unul de altul ca subiect. Primul, aşa cum reiese şi din titlu va fi despre o "micuţă" comunitate de chinezi peste care am tot dat pe durata şederii mele în Sinaia (şi nu numai atunci).

Totul a început într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă, 26.09. Mă scol cu noaptea în cap la ora şase, hotărâtă să prind trenul de la ora şapte jumate. Trec rapid peste scenele duşului, târâtului bagajelor prin casă (eu plecam pentru patru zile, dar parcă o făceam pentru patru ani), ţăranii din tramvaiul 41 şi întârzierea de un sfert de oră a metroului, care mai avea puţin şi mă făcea să pierd trenul, şi ajung la scena din Gara de Nord. Aşadar, iată-mă în Gara de Nord. Prima ţintă: biroul de informaţii, pentru a afla la ce linie şedea trenul (eu ştiam, din experienţa anterioară, de linia zece, numai că o piţigăiată de la CFR abera ea prin staţie ceva legat de linia şase). Pe drumul către biroul de informaţii zăresc un chinez. Nicio problemă, omul poate pleca şi el în vacanţă pe undeva. Câteva secunde mai tarziu, zăresc un alt chinez. Bine, poate cei doi sunt rude sau prieteni şi pleacă împreună. Termin treaba la informaţii şi mă îndrept către peron (într-adevăr, era linia zece). Când colo, ce să vezi? Cinci chinezi, puţini mai înalţi decât nivelul unei clanţe pe o uşă. În fine, să zicem că erau în gaşcă, turişti veniţi de departe. Dar când ajung pe peron, mai observ încă vreo cinci. Ceva începea să devină foarte suspect, iar în gând îmi năvăleau numai gânduri sumbre. Irelevant de menţionat faptul că vocile lor, reunite, sunau mai strident decât zece greve simultane. Încerc să urc în tren. Nu prea reuşesc, deoarece Măriile Lor aveau chef de conversaţii chiar pe scară. Până la urmă dau din coate şi îmi fac loc. Pe culoarul vagonului, surpriză: Alţi chinezi! Lucrurile chiar începeau să se complice. Încerc să trec de ei, însă unul din ei mă obstrucţionează. Adică eu am trecut, domnul cu ochi haioşi, de un metru şi un dop înălţime şedea confortabil cu spatele sprijinit de braţul meu stâng, în timp ce rucsacul meu era blocat, în mâna mea, dar în spatele meu...şi al chinezului nesimţit. Cu mici eforturi şi "excuse me"-uri am reuşit să mă eliberez şi ajung în sfârşit în faţa compartimentului unde aveam loc. Şi tocmai când credeam că mai rău nu se poate, în compartiment mai erau trei chinezi, care stateau pe locul meu. Bun. Aici începe distracţia. Încearcă să le explici lor că tu ai loc în acel compartiment şi că ei nu numai că au greşit compartimentul, dar au greşit şi vagonul. Încerc în engleză. Nimic. Încerc prin semne. Nimic. Îmi doream, în acele momente, să am o cratiţă la mine, să o izbesc cu putere de pereţii vagonului şi astfel să înţeleagă şi ei "limba". Cu ajutorul unui domn amabil din vagon, au înţeles şi s-au mutat, îngrămădindu-se toţi douăzeci, câţi erau, într-un singur compartiment (ce-i drept, ei sunt obişnuiţi cu aglomeraţia. La ei în ţară sunt inghesuiţi mai mult de un miliard). Trenul porneşte, iar două ore şi un pic de călătorie le-am petrecut mulţumind Domnului că am scăpat de ei. Ajung în Sinaia, eu cobor şi ei rămân în tren. "Uraaaa!!!!", îmi ziceam în gând, "se duc mai departe decât mine. Am scăpat.". Mă cazez, iar apoi ies în oraş să văd care era treaba cu festivalul "Sinaia Forever". Şi în timp ce mă plimbam, peste ce naţionalitate venită în vacanţă în România credeţi că am dat? Nervii mei începeau să lovească cu pumnii şi picioarele în cutia mea craniană. Următoarele patru zile am văzut numai chinezi. Azi trei, mâine doi, poimâine alţi trei. Şi niciodată nu erau aceeaşi...Începusem să cred că prin zonă era vreo fabrică de chinezi sau ceva în genul. Ori că s-au amplasat automate de chinezi prin toate oraşele ţării. Adică bagi moneda, tragi de manetă sau apeşi pe buton şi, opa, iese chinezul.
Pe drumul de întoarcere nu am mai avut parte de astfel de peisaje, însă m-am confruntat cu alte probleme: întârzierea de o oră a trenului, mersul de Personal, deşi el era Accelerat, gânduri de asasinare a mecanicilor etc.

După această dureroasă experienţă, plănuiesc să îmi petrec următoarea vacanţă în China. Sunt sigură că acolo voi găsi mult mai puţini ochi oblici. De ce? Pentru că se pare că, din motive demografice probabil, toţi s-au mutat în România.

And the winner is.....ROMANIA!!!!!

După ce frumoasa noastră ţară ne-a făcut mândrii prin apariţia ei în topurile: cele mai corupte ţări, ţara cu cei mai incapabili oameni politici, ţara de unde provin cele mai multe spam-uri, ţara al cărei popor are cele mai multe porniri sexuale etc., iată că ea îşi face din nou intrarea într-un alt clasament, chiar pe primul loc: Ţara cu cei mai proşti şoferi.
Suntem fericiţi şi onoraţi de această zdrobitoare victorie şi noi, românii de pretutindeni, vrem să mulţumim tuturor celor care au muncit din greu la acest succes extraordinar. Aceştia sunt:

• Şoferii care fac salturi simple, duble, triple sau quadruple, Axel, Touloop sau Lutz, cu şurub sau fără şurub, în iazurile, lacurile, râurile, fluviile din ţară.
• Şoferii cărora le paralizează piciorul pe pedala de acceleraţie şi care, din cauza andrenalinei, uită de existenţa unei pedale de frână la câţiva centimetri distanţă de cea de acceleraţie, provocând mici accidente soldate doar cu câţiva morţi.
• Şoferii care încurcă sticla de apă plată cu cea de vodcă, iar apoi valsează pe străzile, şoselele, autostrăzile din ţară.
• Şoferii care omoară pe cine apucă pe trecerile de pietoni, apoi se plâng de traume psihice post-crimă. Să luăm următorul exemplu: nişte oameni şi-au pierdut un copil. Să vedem acum cine este mai traumatizat: tu, idioata care îl omori şi pleci de la faţa locului sau ei? (acesta a fost un caz particular real)
• Şoferii care se cred în Anglia şi conduc ca atare (pe scurt, contrasens). Dacă nu vine o altă maşină din sens opus, perfect. Dacă da, hai cu SMURD-ul la înaintare.
• Şoferii kamikaze care consideră avertismentele din preajma căilor ferate ca fiind de înaltă inutilitate.
  

Iar acum, din experienţă proprie, enumăr următoarele situaţii în care am fost implicată eu, ca martoră sau victimă, şi nişte şoferi proşti:

• Pe trecerea de pietoni din preajma fostului meu liceu, un taximetrist chior era să calce o fată. Eu, într-o imensă pornire civică, îl felicit şi îi ridic la rang de "Bou". El lasă geamul jos şi îmi trage câteva înjurături. Deci eu sunt de vină...
• În drum spre acelaşi fost liceu al meu sunt lovită de către o Dacie 1310, condusă de un şofer ieşit de mult la pensie pe caz de ramolire şi care a crezut că trotuarul a fost construit special pentru ca el să se plimbe cu rabla lui. O vânătaie care a tronat pe genunchiul meu timp de o săptămână şi un val de blesteme şi înjurături au fost rezultatele ciocnirii.
• În zona Pieţei Unirii, un şofer de maşină aparţinând celor de la REBU încearcă o schemă de şmecher când virează pe o străduţă şi este la un pas de a mă agăţa când mai aveam doar câţiva centimetri până a termina de traversat. Mirosul m-a împiedicat să mă întorc şi să mă adresez Prostiei Sale.

Acestea fiind spuse, distinşi şoferi, aţi muncit mult până să ajungeţi pe primul loc, dar acum va trebui să munciţi mult mai mult pentru a vă menţine acolo. Noi, pietonii români de pe lumea asta şi cei de pe lumea cealaltă avem încredere în voi. Nu ne dezamăgiţi.

Ghid pentru "nerolleri"

Cine a avut astăzi drum prin Parcul Herăstrău în intervalul orar 15:00-18:00 a putut admira o idioată învăţând să meargă pe role. Acea idioată era nimeni alta decât eu. Nu, nu zic că toată lumea care vrea să înveţe să meargă pe role e idioată, doar că eu am fost astfel, din moment ce aveam trei persoane lângă mine şi tot am reuşit să cad şi să îmi învineţesc zona coccisului. Pentru cei ce doresc să evite astfel de accidente, am întocmit un mic training.

Condiţii necesare:

1. Să fii posesor de role.
2. Să fii posesor de role, dar să nu ştii să mergi pe ele.
3. Să fii posesor de role, să nu ştii să mergi pe ele, dar să fii dornic de a învăţa.
4. Să ai prieteni care să le aibă cu roţile.
5. Să cunoşti un parc suficient de mare, pentru a avea unde învăţa.

Paşi de urmat:

1. Dacă aveţi persoane în jurul vostru pregătite să vă ajute, folosiţi-le. Dacă ele vă spun să îndoiţi genunchii şi să vă lăsaţi pe spate, atunci îndoiţi-vă genunchii şi lăsaţi-vă în faţă. Ştiu ele ce zic.
2. Presupunem că nu puneţi în aplicare primul pas. Nicio problemă. E greu la început. Bineînţeles, în mod inevitabil, veţi cădea, persoana de lângă nu se va aştepta la acest lucru şi îi va fi greu să vă ţină. Când veţi cădea şi vedeţi/sunteţi conştienţi de faptul că persoana/persoanele de lângă nu vă poate/pot ţine, atunci nu vă agăţaţi de ea/ele. S-ar putea să rezulte un accident multiplu cu fracturi deschise.
3. Învăţaţi să vă ţineţi pe propriile picioare. Este deja un semn bun. Reuşiţi să vă deplasaţi singuri. Fiind la început, este foarte probabil ca acest miracol să nu ţină decat câteva zeci de secunde. Adică iar veţi cădea. Persoanele de lângă sunt entuziasmate să vă vadă descurcându-vă, aşa că rămân doi metri mai în spate. Din nou, nimeni nu vă poate ţine. Sfat: când simţiţi că vă dezechilibraţi, căutaţi ceva fix de care să vă agăţaţi: un stâlp, o bancă, o toaletă ecologică, o matahală. Dacă nu, aruncaţi-vă pur şi simplu în genunchi, cu coatele în faţă (presupunem că aveţi genunhciere şi cotiere). Sub nicio formă, dar SUB NICIO FORMĂ nu vă agăţaţi de crengi. Nu sunt rezistente şi nu vor ezita să vă trimită la pământ în următoarea secundă.
4. Aveti role cu frână la una din ele (nu va speriaţi, nu sunt defecte, aşa sunt construite cam toate). Nu vă sfătuiesc să le folosiţi la început. S-ar putea să reuşiti să opriţi una din role, dar a doua să tindă spre infinitul dinainte. Rezultatul este acelaşi ca la punctul 3. Frână recomandată: zbieraţi "OPRIŢI-MĂĂĂĂĂ!!!!!!!!!!!!". Persoana cea mai apropiată va face tot ce va sta în putinţă să vă oprească. Dacă nu, aplicaţi punctul 3.

Sfaturile de mai sus au fost întocmite în urma muncii de cercetare din cursul zilei de astăzi. Bilanţul: două căzături de senzaţie, de unde au rezultat două lovituri în fund şi una la cap. Coccis nefracturat, posibile hemoragii interne la cap. Momentan îmi este greu să stau la masă să manânc, în pat la laptop şi pe WC. Gândirea nu mi-a fost însă afectată de impact. Gleznele şi genunchii, deşi au fost greu încercaţi, funcţionează la parametrii normali.

Alex, Diana, Cătălina, apreciez toate încercările voastre de a mă ţine pe picioare. Sunt sigură că o persoană mai receptivă la sfaturile voastre v-ar fi dat mai puţine bătăi de cap. Nu am ce să vă reproşez.

Concurs interactiv

Piesă în un act, un tablou, o scenă

Personaje:

Maricica, prezentatoare de concurs
Tanti Gherghina, pensionară
Petrică, informaţii încă necunoscute
Marcel Ciumpalac, şmecher fără viaţă socială


UNICUL ACT

UNICUL TABLOU


Încăpere de 3 pe 3 metri, vopsită în culorile curcubeului, un telefon digital. Maricica, sumar îmbrăcată, cu ochi bulbucaţi şi păr ciufulit, stă în partea dreaptă a decorului.


UNICA SCENĂ


Maricica (privind fix în camera de filmat şi uneori plimbându-se prin tot decorul): Bună ziua, dragii mei telespectatori, şi bine v-am regăsit la o nouă ediţie a concursului nostru interactiv, concursul interactiv care vă dă premii pe care nici măcar nu îndrăzniţi să le visaţi noaptea. Astăzi m-am hotărât să vă ofer o sumă de neimaginat, o sumă surpriză pe care o voi anunţa abia la finalul concursului, ca să vă ţin în suspans. Dar să nu mai vorbesc aiurea şi să dăm drumul concursului. Echipă tehnică, vă rog să afişaţi cuvântul de astăzi. Echipă tehnică? Echipă teeeeehniiiiicăăăăă? ECHIPĂ TEHNICĂ!!!!!!! Fir-ar mama voastră de obsedaţi şi degeneraţi! Lăsaţi revistele alea porno şi apăsaţi nenorocitul ăla de buton că ne scade ratingul din cauza voastră!

Echipa tehnică se conformează într-o secundă

Maricica (ceva mai calmă): Mulţumesc, echipei tehnice. Acum, dragi telespectatori, pe ecran a apărut cuvântul concursului de astăzi...

V_CĂ

Maricica: Tot ce aveţi de făcut este să apelaţi ACUM numărul de telefon afişat pe ecranele televizoarelor dumneavoastră, 89 89 989, pentru a intra în legătură directă cu MINE! Grăbiţi-vă, sau nu veţi afla suma surpriză, fabuloasa sumă pe care eu, Maricica, gazda dumneavoastră, sunt gata să vi-o ofer. Aşa....să sune telefonul. SĂ SUNE TELEFONUL!!! ACUUUUUUUUM!!!!! VREAU SĂ SUNE TELEFONUL!!!!!!!!!! DE CE NU SUNĂ TELEFOOOOOOONUUUUUUL??????????

Geamurile nu mai rezistă presiunii. Se sparg. Maricica aruncă cu telefonul în echipa tehnică. Echipa tehnică îi aduce un alt telefon, luat de la second-hand. Maricicăi îi sunt administrate calmante. După un sfert de oră....

Maricica: Am revenit în emisie, stimaţii mei. Şi....da...DA! Avem un telefon! Chiar avem un telefon? Se pare că da, avem un telefon. Alo, bună ziua!

Tanti Gherghina: Alo, bună Maricica!

Maricica: Bună ziua, doamnă! Cum vă numiţi şi de unde ne sunaţi?

Tanti Gherghina: Sunt tanti Gherghina, de la parter. Am sunat să îţi spun să nu mai urlii ca o posedată, că îmi sperii câinii şi pisicile.

Maricica (galbenă la faţă): ........

Tanti Gherghina: Aaaa...şi dacă tot am sunat....vezi că iar ai uitat să plăteşti întreţinerea, nesimţito care eşti! Unde te crezi aici, în parc, să stai cât vrei tu şi pe gratis? Şi vezi că băieţii ăia pe care i-ai băgat ieri în bloc au băgat groază în prietenele mele de canastă. Ce? Ţi se pare că blocul ăsta e bordel, iar tu eşti matroana? Obraznico.....

Maricica: Îmi cer scuze pentru acest moment, dragi telespectatori. Sunaţi, spuneţi cuvântul corect şi câştigaţi suma pusă în joc numai astăzi la concursul dumneavoastră preferat. Ce? Ce spui echipă tehnică? Scoate parizerul din gură şi vorbeşte mai tare! Mai avem un telefon? Serios?? Dar unde i-aţi găsit pe toţi într-o zi? Alo, bună ziua, dragă domnule sau dragă doamnă!

Petrică: Ăăăăă.....bună ziua....

Maricica: Cine sunteţi şi de unde sunaţi?

Petrică: Eu sunt Petrică.

Maricica: Petrică...de unde ne sunaţi dumneavoastră, Petrică?

Petrică: De acasă vă sun.

Maricica: Şi unde se află mai exact casa asta a dumneavoastră, domnule Petrică?

Petrică: Gherla....

Maricica: Gherla...Bine, Petrică din Gherla. Care este cuvântul corect?

Petrică: Care cuvânt?

Maricica: Cuvântul care apare pe ecran.

Petrică: Care ecran?

Maricica (exasperată): Ecranul televizorului dumneavoastră!!!!

Petrică: Care televizor? Eu nu am niciun televizor acasă. Doar la cârciumă, dar acolo mă duc numai lunea, marţea, miercurea, joia, vinerea şi sâmbăta.

Maricica: Şi atunci de ce aţi sunat, domnule Petrică din Gherla care nu aveţi televizor decât la cârciumă?

Petrică: Am auzit la vecinul o isterică acum jumătate de oră dictând numărul de telefon şi am crezut că sunteţi de la masaje erotice. Şi vroiam şi eu.....(convorbire întreruptă)

Maricica: Frumos. Foarte frumos, echipă tehnică. Puneţi-mi obsedaţi la telefon. Că de mai mult nu sunteţi în stare. Care din voi a sunat? Care? CARE?????

Pauză publicitară. În timpul acesteia, Maricica este plesnită de echipa tehnică şi producători şi ameninţată cu concedierea. După zece minute, emisiunea este reluată.

Maricica: Iubiţii mei telespectatori, din motive ce nu depind de mine, anunţ cu tristeţe că astăzi nu vom mai lua decât un telefon, apoi vom întrerupe concursul, chiar dacă vom risca să nu dăm suma surpriză de astăzi. Ultimul telefon, vă rog.

Marcel Ciumpalac: Alo! Care eşti acolo, mă??

Maricica: Bună ziua, domnule! Maricica mă numesc....

Marcel Ciumpalac: Care Maricica? De la bar?

Maricica: Nu...

Marcel Ciumpalac: Maricica de la bordel?

Maricica: Da..adică..nu. NU!!! Maricica de la concursul interactiv sunt.

Marcel Ciumpalac: Aaa...concursul....Şi ce vrei?

Maricica: Cum vă numiţi, de unde sunteţi şi răspunsul, vă rog.

Marcel Ciumpalac: Marcel Ciumpalac sunt. Din Ferentari. Nu ştiu răspunsul.

Maricica: Ferentari? Unde este acest Ferentari mai exact?

Marcel Ciumpalac: FERENTARI!!!! Cartierul Ferentari!!!! Bucureşti, măi, vacă!

Maricica: VAAAAACĂĂĂĂĂĂ!!!!!!!! Acesta este cuvântul corect, domnule Marcel!

Marcel Ciumpalac: Marcel CIUMPALAC!!!

Maricica: Bine, Marcel Ciumpalac. Felicitări. Sunteţi singurul câştigător al sumei fabuloase de astăzi.

Marcel Ciumpalac: Şi ce am câştigat?

Maricica: Aţi câştigat cea mai mare sumă pusă vreodată în joc de acest concurs: salariul unui bugetar în cele zece zile de concediu forţat. Vă felicităm. Aici se incheie concursul nostru de astăzi. Vă aşteptăm şi mâine, la aceeaşi oră, pe acelaşi post. La revedere!!!

Generic, apoi reclame.


FINAL



P.S.: Numele personajelor sunt fictive, scenariul adaptat, iar asemănările cu realitatea slab intenţionate.

Ion Creangă sau mostra de sadism oferită copiilor în şcoli

Pentru a veni în sprijinul dezvoltării învăţământului preuniversitar românesc, mai exact al celui primar, mi-am propus să fac în rândurile de mai jos o scurtă analiză a unor opere aparţinând marelui nostru clasic, Ion Creangă. Pentru a nu plictisi cititorul care cu siguranţă nu va avea chef să îmi citească lucrări de doctorat voi restrânge analiza la un singur subiect, şi anume: scenele cu profund caracter sadic şi conţinând violenţă fizică excesivă ale poveştilor şi povestirilor ce se doresc a servi elevilor drept material educaţional. Am ales, în acest sens, următoarele poveşti şi povestiri memorabile: "Capra cu trei iezi", "Punguţa cu doi bani", "Fata babei şi fata moşneagului", "Soacra cu trei nurori", patru opere inocente în aparenţă, adevărate lecţii de morală pe care micul şcolar trebuie să le înveţe şi să le pună în aplicare. Dar oare să fie numai atât? Să le luam pe rând.

"Capra cu trei iezi"

Subiectul: O capră îşi lasă cei trei iezi minori singuri în casă, în timp ce ea se duce în supermarketul din pădure să caute de mâncare (un prim indiciu al amoralităţii poveştii: capra nu se duce să CUMPERE de mâncare, ci să CAUTE de mâncare, fapt ce ne-ar putea duce cu gândul la faptul că doamna capră este fie o hoaţă de alimente, fie o căutătoare de alimente prin gunoi/boscheţi). Înainte să plece, mama grijulie sfătuieşte iezii să nu deschidă uşa nimănui în afară de ea. Două din pramatii încalcă sfatul şi deschid uşa lupului, care le era de altfel şi naş. Acesta din urmă omoară cei doi iezi, le taie capetele, le expune la fereastră, mânjeşte pereţii cu sânge şi pleacă. Întoarsă acasă, capra vede isprava şi, ca simbol al dreptăţii ce doreşte a fi, îl omoară pe lup în chinuri.
Analiză şi morală: Aş dori şi eu să ştiu ce mamă întreagă la cap s-ar înrudi vreodată în viaţa ei cu un lup? (considerând lupul ca fiind reprezentarea în zilele noastre a gangster-ului de la colţ, traficantului de droguri dintre blocuri, criminalului în serie de la "Ştirile de la ora 5" etc.) Dar în fine, să presupunem că în momentul naşterii era prea ameţită ca să îşi mai dea seama ce face.
Ce învaţă copii din această poveste? După ce citesc pasajele cu violenţă explicită, aceştia ajung la concluzia că nu trebuie să deschidă uşa străinilor, altfel vor ajunge exponate în propriul balcon. Şi dacă totuşi acest lucru se întâmplă, trebuie reţinut faptul că o crimă sângeroasă trebuie să fie neapărat urmată de o alta, apoi de o alta, de o alta, de o alta....tot aşa până este exterminată toată populaţia globului.

"Punguţa cu doi bani"

Personaje şi subiect: Un moş cu un cocoş şi o babă cu o găină. Găina face ouă, cocoşul nu. Cocoşul este alungat din casă şi după mai multe peripeţii se întoarce în ogradă cu cirezi de vite şi râuri de bani. Babă, într-o uriaşă criză de invidie, bate găina incapabilă de a atinge performanţele cocoşului până o omoară. La propriu.
Morală: 1. Elevii învaţă să preţuiască mai mult bogăţiile decât valorile morale.
2. Elevii învaţă să îşi scoată animalele de companie la produs şi să abuzeze de ele până la extrem dacă se intorc cu buzunarele goale. Protecţia Animalelor nu s-a autosesizat încă în această problemă.

"Fata babei şi moşneagului"

Subiect: Asemeni poveştii "Punguţa cu doi bani", avem de-a face cu un moş şi o babă. Numai că, în acest caz, cei doi posedă fiecare câte o fată în loc de un cocoş şi o găină. Scenariu asemănător: moşul îşi dă odrasla afară din casă, iar aceasta se întoarce cu aceleaşi daruri ca şi cocoşul. Babă, la fel de invidioasă ca sor-sa de mai sus, îşi trimite şi ea pramatia să repete ispraza. Aceasta evident nu reuşeşte şi, mai mult decât atât, se întoarce acasă cu câteva degete lipsă, care se aflau în acel moment în posesia gurii unui câine din pădure, pe care mândra refuzase să îl ajute.
Morală: Dragi elevi, să nu care cumva să mergeţi prin pădure fără sa ajutaţi câinii sau orice alt animal pe care îl găsiţi pe acolo, pentru că altfel riscaţi să rămâneţi fără un deget, o mână, un picior, un ficat...Hingheri în pădure nu există, pădurarul este "mână în mână" cu animalele de acolo, aşadar aveţi grijă.

"Soacra cu trei nurori"

Subiect: Trei don'şoare devenite ulterior doamne au de înfruntat cel mai aprig duşman posibil: o soacră. Desfăşurarea acţiunii prezintă o relaţie între personaje deosebit de tensionată, care culminează cu următoarea scenă: cele trei, sătule de ifosele mamei-soacră, se hotărăsc să îi aplice acesteia o corecţie fizică de toată frumuseţea. Mai întâi o trag de păr şi o dau cu capu de pereţi, apoi o trântesc la pământ şi o bat, aşa căzută şi neajutorată cum se afla, pentru ca la final să îi înţepe limba cu un ac. Urmarea: cum mama-soacră nu era Femeia Fantastică, evident că a dat colţul.
Analiză şi morală: Tinerele eleve vor privi această poveste ca o adevărată Biblie, întrucât ea conţine secretele supravieţuirii post-nuntă. De cealaltă parte, băieţii vor reţine faptul că înainte de însurătoare nu trebuie să uite de controlul psihiatric pentru posibila viitoare nevastă.


La finalul analizei tragem şi concluziile: Copii din ziua de astăzi sunt pregătiţi încă de pe băncile şcolii să devină asasini profesionişti. Pentru a evita totuşi acest lucru, rugăm, dacă se poate, cenzurarea pasajelor ce ar putea fi văzute de către elevii labili psihic ca idei de torturare a colegilor inamici.

Ce au fost şi ce au ajuns

Astăzi, plimbându-mă prin curtea Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, am avut ocazia să admir următorul monument al dreptăţii şi al democraţiei:



Statuia de mai sus ni-l înfăţişează pe nimeni altul decât Lenin, ajuns în poate cea mai degradantă postură din întreaga sa existenţă şi inexistenţă, iar asta după ce în "epoca de glorie" a României (mai exact între anii 1960 şi 1990) monumentul stătea mândru în zona Pieţei Presei Libere. Astăzi, precum se poate lesne observa, Lenin zace la pământ, crăpat şi în prag de "descompunere", fiind victima abuzurilor fizice şi psihice ale vizitatorilor.

Aproximativ doi metri mai încolo o altă statuie căzută la datorie poate fi admirată de trecători:


Nu ştiu când s-a transformat Palatul de la Mogoşoaia în depozit pentru statui ruginite, dar să presupunem că cele două de mai sus reprezintă puncte de atracţie turistică. Pe cel de-al doilea personaj nu am reuşit să îl identific, însă poate îşi dă cineva seama din poza de mai jos:



Cine poate oferi informaţii referitoare la identitatea personajului de mai sus este rugat să se adreseze Poliţiei Comunitare, Departamentul "Statui Dispărute Şi Găsite Ruginind În Palatele Din România". Dacă este Lenin, să îi transmită cineva că mai este deja în aceeaşi zonă şi că ocupă cam mult spaţiu verde. Dacă nu este el, atunci să dispară, căci Lenin de lângă el s-ar putea simţi eclipsat.

Un secol de RATB

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de când toţi bucureştenii care nu posedă autovehicule personale sau de împrumut folosesc mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa oriunde îi duce gândul. Cu această ocazie, îi felicit pe toţi cei care au muncit din greu la dezvoltarea Regiei şi pe toţi cei care lucrează zi de zi la RATB. Aşadar, la mulţi ani, şoferi demenţi care daţi călătorii cu capetele de toate barele şi geamurile din mijloacele de transport din cauza frânelor voastre tâmpite. La mulţi ani, babe şi moşi care ne informaţi zilnic cu privire la înaltul stadiu de depravare la care a ajuns tineretul din ziua de azi. La mulţi ani, cocalari şi piţipoance care le oferiţi celor anterior menţionaţi suficiente materiale informative şi scoateţi din sărite restul călătorilor prin simpla voastră prezenţă. La mulţi ani, voi cei care nu aţi auzit în viaţa voastră de duş înainte de plecare sau deodorante. La mulţi ani, hoţi de buzunare şi alţi Robin Hoozi urbani care ne scăpaţi de toate obiectele inutile cu care circulăm. La mulţi ani, cerşetori care ne oferiţi în fiecare zi scurte momente de divertisment. La mulţi ani, vânzători amubulanţi de evantaie, umbrele, şerveţele parfumate şi "lecoplaste cu rivalon". Cu voi chiar nu am nimic pentru că sunteţi utili economiei ţării, în felul vostru. La mulţi ani, controlori, monumente ale corectitudinii, care amendaţi elevii şi studenţii şi lăsaţi persoanele de etnie să circule "ilegal", cum spuneţi voi.
Dar de ajuns cu urările. Să trecem la alte chestiuni.
Sistemul de transport în comun a cunoscut, de-a lungul celor o sută de ani ai săi de existenţă, câteva modificări. Astfel, de la tramvaiele trase de cai de la începutul anilor 1900 s-a ajuns astăzi la maşinile acelea mari, albe şi frumoase, dotate cu aer condiţionat (cică...), GPS şi camere de supraveghere. Însă nu putem privi aceasta ca o mare diferenţă decât dacă ne referim la design şi dotări. De altfel, şi în ziua de astăzi tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele sunt conduse şi folosite într-un anumit procentaj de către animale.
Tot ca urmare a trecerii anilor şi a inevitabilei dezvoltări tehnologice, Omul de Neanderthal din Bucureşti a început să prindă gustul maşinilor pe patru roţi, fapt ce a dus la o altă modificare a sistemului de transport în comun. Un exemplu: în trecut, deşi astăzi pare greu de crezut, în zona rondului din Piaţa Universităţii circulau tramvaie. Invazia de autovehicule ce a avut loc în anii ce au urmat a avut drept consecinţă smulgerea liniilor de tramvai. O decizie oarecum înţeleaptă. Dacă în prezent tramvaiele ar fi circulat cot la cot cu troleibuzele, autobuzele şi maşinile, probabil că acestora din urmă le-ar fi luat cel puţin trei sferturi de oră pentru a ajunge de la TNB până în zona anticariatelor (luând în calcul aici organizarea generală de invidiat a oraşului şi teribilismul şoferilor din ziua de astăzi). Alte zone ale oraşului au trecut printr-o transformare asemănătoare.

Anii vor mai trece, iar peste alţi o sută de ani ne aşteptăm la un nou val de modernizări: mijloacele de transport să nu mai fie conduse de cineva, ci să meargă pe pilot automat, la detectarea ambuteiajelor să facă nişte scheme şi să zboare asemeni calului lui Harap-Alb, iar călătorii să fie selectaţi în funcţie de bun simţ, cei şase-şapte ani de acasă, grad de (in)cultură etc. Până atunci însă, trăiască mersul pe jos, Metrorexul şi cine l-a înfiinţat.

Pentru cei interesaţi de istoria RATB-ului de la origini şi până astăzi, aveţi un articol aici.

După "marele cutremur"

Oferim pentru prima dată informaţii legate de cutremurul devastator ce s-a produs undeva în România, cândva în cursul zilei de astăzi. Menţionam faptul că acesta a fost prezis încă de acum câteva zile de numeroşi ingineri dezaxaţi şi demenţi cu puteri supranaturale.

• În urma seismului, un grup de douăzeci de deputaţi şi senatori au căzut de pe scaunele pe care dormeau, impactul cu solul fiind suficient de puternic pentru a-i trezi pe aceştia din somn. Şefii celor două Camere ale Parlamentului au fost atât de încântaţi de efect încât au hotărât achiziţionarea şi montarea de urgenţă pe toţi pereţii clădirii a unor sisteme performante de producere artificală a cutremurelor.
• Invitaţii speciali ai emisiunii "Dan Diaconescu în direct", Omul-Magnet şi Femeia-Prenandez, s-au luat la ceartă în exclusivitate din cauza următoarelor previziuni necomune: magnitudinea cutremurului, numărul de replici ale acestuia, numărul de victime, ora producerii şi durata acestuia în nanosecunde. Parapsihologul de serviciu al emisiunii a declarat că seismul a avut loc chiar în momentul în care activitatea cerebrală a celor doi a atins nivelul maxim. Simplă coincidenţă?
• În Bucureşti, magnitudinea ridicată a cutremurului a scos la suprafaţa oraşului toţi aurolacii ce locuiau în canale. Alartaţi de numărul mare al acestora, oamenii aflaţi în acele momente pe străzi au apelat de urgenţă Serviciul 112. Aceştia însă nu au apărut, motivând faptul că seismul le-ar fi inghiţit toate maşinile de intervenţie, iar că abonamentele RATB şi Metrorex le-au expirat. De cealaltă parte, odată cu ieşirea la suprafaţă, aurolacii au început să se plângă de condiţiile mizere de viaţă oferite de canale. Aceştia au înaintat o plângere Primăriei Capitalei, iar problema se află chiar acum în discuţie pe biroul primarului.
• O vedetă internaţională, apărătoare a drepturilor rromilor şi al cărui nume ne-a rugat să nu îl facem public, a sosit astăzi în România pentru a-şi lua în primire Diploma de Onoare din aur promisă de Regele Cioabă. Seismul s-a produs chiar în momentul emoţionantei ceremonii, iar diva, speriată că "micile" trepidaţii ar fi putut fi provocate de un val de paparazzi demenţi ce se îndreaptă spre ea, s-a întors de urgenţă în America fără cadoul după care venise.
• Într-o comună din judeţul Ilfov cutremurul a produs şi o victimă. Este vorba despre nea Gigicu, clopotarul bisericii, care s-a dezechilibrat şi a căzut din clopotniţă odată cu izbucnirea cutremurului. Din fericire, căderea acestuia a fost amortizată de popa Damian şi maica Elefteria, care se plimbau întâmplător prin zona respectivă.
• Cei care au ales să se plimbe în zona Lispcani din Bucureşti după seism au avut ocazia de a admira un peisaj unic. Gropile şi "siturile arheologice" formate ca urmare a lucrărilor ce se execută în zonă au fost umplute cu excavatoarele şi muncitorii ce lucrau în preajma acestora. Intervievat, Dorel a declarat că nu este prima dată când el şi colegii săi trăiesc o asemenea experienţă. Conform informaţiilor oferite de acesta, astfel de "incidente" se produc zilnic după ora zece dimineaţa, adică după pauza de o oră pentru ţuică şi pălincă a acestora. Dorel a fost bătut şi concediat la scurt timp după aceste declaraţii.
  

Din bilanţul cutremurului mai enumerăm următoarele modificări ale cadrului natural şi antropic românesc:

• Marea Neagră s-a retras de frică peste Turcia şi alte ţări din Asia, până în Oceanul Indian, de unde a declarat că se va întoarce după revenirea la Codul Verde de alertă pentru cutremure.
• Babele de pe Munţii Bucegi au hotărât să se pensioneze pe caz de boală psihică, indusă de seism. Sfinxul a fugit acasă, în Egipt.
• Porţile de Fier I par acum mai mult Porţile de Carton şi Hârtie. Porţile de Fier II au dispărut brusc şi sunt căutate în prezent prin satelit. Zvonurile spun că acestea au căzut victime comercianţilor de fier vechi.
• După ştergerea de pe harta României o zonei Ardealului, Traian Băsescu a hotărât în sfârşit să o cedeze minorităţii maghiare.

Altfel, românii se străduiesc din greu să îşi revină din marele şoc. Ei sunt cu atât mai panicaţi cu cât aceeaşi prezicători au mai anunţat alte patruzeci de cutremure fatale pentru săptămâna ce va veni.



P.S.: Dezastrele de mai sus sunt pur fictive. În eventualitatea în care acestea se vor transforma în realitate, blogul de faţă şi autoarea acestuia nu îşi asumă responsabilitatea şi nici nu vor invoca drepturi de prezicători.

Bucureştiul miroase a grajd

Astăzi după-amiază am trăit una dintre cele mai împuţite experienţe din viaţa mea. La propriu. Mai exact, ieşind de la metrou, zona Izvor, mă trezesc brusc că nervii mei olfactivi sunt izbiţi fără milă de un miros de...balegă. Da, aţi citit bine: BALEGĂ! Dar un miros din acela, puternic, să îţi bagi unghia în gât că te-ai dat cu o tonă de parfum, pentru că oricum nu îl simţi nici tu, nici cel/cei din preajma ta (cocina de porci pe care o aveau bunicii meu odinioară sigur ar fi murit de ciudă dacă ar fi simţit şi ea) Mireasma m-a purtat de la metrou, până la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", apoi în sus până la una din intrările din Cişmigiu. Prima oară am crezut că poate, schimbând metroul la Eroilor, de pe acoperişul său a căzut pe mine vreun rest de la un aurolac. Dar nu, am rugat-o pe persoana cu care aveam întâlnire în parc să mă cerceteze cu atenţie pe spate şi pe cap şi verdictul a fost clar: niciun obiect străin pe mine. În parc, mirosul a dispărut, iar noi ne-am continuat plimbarea în tihnă, iar la întoarcerea către casă am evitat acel drum.
În urmă cu puţin timp ajung acasă şi aflu o informaţie de ultimă oră, primită de la o prietenă a mamei. Se pare că zona umblată de mine nu era singura în această situaţie, ci că duhoarea putea fi simţită şi, atenţie, în preajma Guvernului. Păi bine, stimaţi miniştri şi subalterni ai acestora, ce s-a întâmplat? V-aţi scăpat pe voi de frică atunci când aţi auzit de greva bugetarilor? La vârsta şi experienţa voastră? Dar de ce nu aţi dat un comunicat de presă? Om fi noi români, dar ne-am fi solidarizat şi am fi făcut o chetă să vă cumpărăm scutece. Păi se poate? Şi dumneavoastră, domnule primar, de ce nu puneţi o vorbă bună pentru angajaţii de la salubrizare, să le mărească salariile şi să cureţe oraşul mai cu spor? Noi înţelegem că Bucureştiul este capitala unei ţări de rahat, dar hai să fim doar cu numele şi organizarea, nu şi cu mireasma. Sper că dacă veţi candida la preşedenţie şi veţi câştiga nu se va extinde problema şi în restul ţării. Şi eventual să ştim şi noi cauza exactă a acestei poluări. Sau este secret de stat şi o vom afla peste cincizeci de ani?

Cum a mai dat norocul peste mine

În ultima vreme am început să primesc tot felul de e-mail-uri suspecte. Primul m-a anunţat că am câştigat un milion de lire sterline la loteria britanică. Asta ar însemna aproape 4 900 000 RON, deci 49 000 000 000 în lei vechi (sper că am calculat bine) A doua zi, surpriză! Un alt e-mail prin care eram informată că am câştigat, din nou, dar la o altă extragere şi tot la loteria britanică, aceeaşi sumă. În cei nouăsprezece ani ai mei de existenţă mărturisesc că mi-am încercat de câteva ori norocul la loteria noastră, fără a câştiga, iar acum, peste noapte, fără să particip, câştig la loteria din altă ţară. Frumos...
Lovitura de graţie a venit însă astăzi. Un nene din Burkina Faso mă contactează, tot pe e-mail, propunându-mi să îl ajut cu o tranzacţie bancară, căci bietul de el nu o poate face din ţara lui bananieră. Mă roagă, deci, să îi trimit toate datele contului meu, care, fireşte, vor fi utilizate strict în scop "profesional". Dar bineînţeles, domnule al cărui nume nu m-am obosit să vi-l reţin, vă trimit toate datele pe care mi le cereţi. Nu am cont în bancă, dar fiţi fără grijă, mâine la prima oră îl deschid şi vă trimit tot ceea ce vreţi. Aveţi vreo preferinţă la ce bancă să fie? Auziţi, dar mi-a venit o idee acum, pe moment: nu vreţi să vă trimit şi cardul cu codul PIN ataşast, contractul de la casă, cheile? La fel şi dumneavoastră, reprezentanţi suspect de generoşi ai loteriei britanice. Dacă tot mergem pe încredere, să mergem până la capăt. Ce se va alege de lumea aceasta dacă nu avem încredere în fraţii noştri din alte ţări şi chiar de pe alte continente?
Aşadar, oamenilor cinstiţi li se deschid în sfârşit alte orizonturi, posibilităţi de îmbogăţire şi....sau staţi! Sigur că da! Dar de ce nu m-am gândit la asta până acum? Mi-a picat fisa: sunt la camera web ascunsă. Asta trebuie să fie. Acum dezasamblez monitorul să o caut, să văd pe unde au băgat-o şmecherii aştia. Să fac cu mâna? "Bună, mama, sunt la TV!" sau ceva în genul? Dacă tot e aşa, măcar să apar şi eu la televizor, pe net, pe Youtube...
În orice caz, aştept zilele acestea e-mail de la Donald Trump, cu propunerea promisă referitoare la investiţia mea în compania sa/companiile sale şi postul de vicepreşedinte care mi s-a garantat. Dacă am noroc, să am până la capăt. Oameni de afaceri, directori de bănci, preşedinţi de companii, poftiţi vă rog la mine să vă învăţ cum se iese de criză. Vă ajut pe toţi cu dragă inimă.

"Ştoarfa lu' tata"

Ieri seară m-a omorât şi pe mine o curiozitate: să mă uit la una dintre cele mai populare şi educative emisiuni care se difuzează la noi, şi anume, "Fata lui tata". (pentru o mai bună informare a opiniei publice: "Fata lui tata" este acea emisiune în care taţii disperaţi pun televiziunea pe urmele loazelor minore, cu scopul de afla cu ce activităţi culturale îşi ocupă ele timpul liber) Slavă Domnului, nu am prins-o pe toată, ci abia de pe la mijloc şi doar până la următoarea pauză, adică zece minute, însă mi-a fost de ajuns cât pentru trei filme.
Cum a început totul: mama, admiratoare a acestui gen de emisiuni, a avut grijă să mărească sonorul la televizor chiar în punctul culminant al acesteia, adică în acel moment când se nasc toate urletele animalice şi bip-urile de rigoare. Sursa zgomotelor: prezentatorul emisiunii îi oferea tatălui imagini în premieră din timpul spionajului. Acesta din urmă suferă un şoc imens atunci când îşi vede pe camera pramatia, cocoţată pe un hăndrălău, gata de acţiune. Suferă un şoc şi mai mare atunci când află că scenele se petreceau chiar în momentul în care el urla şi sărea de pe canapea, gata de un preinfarct. A urmat apoi întalnirea de gradul 007. O delegaţie în frunte cu tatăl, prezentatorul însetat de rating, în spatele său, şi mama albită la faţă la urmă, dă năvală peste cei doi amorezi încleştaţi unul în braţele celuilalt. Discuţia a continuat dupa cum va fi redată, din memorie, mai jos.

Tatăl: Ce faceţi aiiiiiiiiiici??? Fata meaaaaaaa!!!!!

(Fata fuge în spatele prezentatorului, în timp ce hăndrălăul, aflat la bustul gol, ia poziţia de atac)

Tatăl: Tu cine eşti, bă?

Hăndrălăul: Prietenul ei! (sâc!)

Tatăl: Tu nu ştii, bă, că fata meaaaaaa are prieten? Cu mine de ce nu ai vrut să vorbeşti?

Hăndrălăul (calm): Are un prieten pe care i l-ai băgat tu pe gât cu forţa. Şi de tine ea mi-a zis că eşti un comunist cu mintea încuiată.

Tatăl: Fata meaaaaa!!!!!!! (face o pauză, apoi îşi revine) Auziţi...dar voi aţi întreţinut relaţii sexuale????

(În acest moment, pramatia îşi ia inima sfâşiată de durere în dinţii care din fericire au scăpat de furia tatălui. Cu un curaj demn de toată laudă, se introduce între tată şi hăndrălău)

Pramatia: Laaaaasăăăăăă-l!!!!! Nu, nu mai sunt virgină!! (notă personală: Aşa fata lui tata! Aşa! Cât curaj! Câtă sinceritate! Câtă siguranţă!)

Au urmat alte pălăvrăgeli ale personajelor implicate în spectacolul de circ televizat, pe care nu mi le amintesc, apoi a venit pauza publicitară.
Acum, prima problemă se pune în felul următor: aceste emisiuni sunt regizate, asta este clar. Cu toate acestea, ele sunt inspirate din cazuri reale, deci scopul lor este, cică, educativ. Adică se presupune că tot tineretul de sex feminin trebuie să ia aminte de cazurile prezentate în această emisiune cu rating de o sută de ori mai mic decât PIB-ul alocat Educaţiei. Frumos...Aş vrea să văd şi eu o loază din asta care după ce se uită la emisiune are brusc o revelaţie şi se hotărăşte să renunţe la viaţa de noapte, plecările ascunse şi prietenii degeneraţi, pentru a se ocupa de rostul ei pe acest pământ. Parcă o şi văd: azi depravată, mâine director de bancă, la casa ei, maritată, cu copii şi cu o intensă activitate caritabilă.
Cea de-a doua problemă se pune în felul următor: din nou, aceste emisiuni sunt regizate. Deci acele familii sunt plătite de respectiva emisiune să se dea în spectacol. Aici intervine şi marea mea întrebare retorică: cine ar accepta să fie plătit doar pentru a fi văzut bălăcărindu-se la televizor cu toată familia, de vreo nu ştiu câte ori? (punem aici la socoteală prima emisiune cu ei, reluarea acesteia, redifuzarea ei după finalul sezonului şi, bineînţeles, reluarea redifuzării) Dar admitem faptul că este criză, că banul e ochiul dracului şi că omul ar face orice pentru ei (şi să apreciem faptul că, spre deosebire de alţi "fraţi" de-ai noştri, ei obţin bani distrând publicul, nu dând în cap primei pensionare)
Cam aceleaşi lucruri rămân valabile şi pentru celelalte emisiuni construite după acelaşi tipar. Şi, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, sunt destule. Pentru că se pare televiziunile de pe plaiul nostru mioritic nu găsesc altă modalitate de a-şi face concurenţă decât împrumutând idei unele de la altele, pe care să le expună publicului în stilul propriu.
Cât de curând probabil, vom vedea o emisiune în care copii vor pune televiziunile pe urmele părinţilor. Îmi şi imaginez scenariul întâlnirii: copilul, urmat de prezentator, cameraman şi vreo trei gorile de la SPP, îşi va lua prin surprindere părinţii în piaţă, cerându-le socoteală. Părinţii, cu un imens sentiment de vinovăţie atârnându-le, se vor aşeza în genunchi în faţa odraslei: "Nuuuu, puiul mamei/tatălui! Nu te supăra pe noi şi iartă-ne! Promitem să nu mai facem! Promitem să nu mai cheltuim banii pe zarzavat şi borş şi că ţi-i vom da ţie să te distrezi cu ei!". Urmând tiparul, odrasla se va plânge că este foarte dezamăgită, dar că este dispusă să se gândească serios la propunere, care va fi analizată într-o şedinţă de familie ce va avea loc imediat după oprirea camerei. Scenariu original, succes şi rating garantat. Vizionare plăcută! Până la urmă, de ce nu ne-ar mira?

09.09.09

Ultimele date ştiinţifice furnizate de oamenii noştri de încredere dezvăluie faptul că mayaşii au fost nişte neprofesionişti care habar nu au ce sunt acelea previziuni apocaliptice. Aşadar, în conformitate cu noile informaţii, Sfârşitul Lumii nu îşi va face maiestuosul debut în data de 21.12.2012, aşa cum ştiam cu toţii, ci chiar astăzi, 09.09.2009.
Din dosarul alcătuit de experţi, iată care sunt principalele previziuni pentru ziua de astăzi:

• Cerul se va întuneca, iar din el vor pica meteoriţi, călăriţi de rudele extraterestrului ucis în Mexic de curând. Aceştia nu vor veni cu gânduri de pace sau în vacanţă, ci în interes de serviciu: exterminarea rasei umane.
• Organizaţia Secretă a Insectelor Persecutate de Pliciuri şi Insecticide va susţine o scurtă conferinţă de presă în care îşi va dezvălui planurile diabolice, urmate de punerea lor imediată în aplicare.
• Cerşetorii şi hoţii din lumea întreagă se vor uni şi vor înfiinţa o asociaţie internaţională de ajutorare a oamenilor cinstiţi şi nevinovaţi. Aceasta se va ocupa de returnarea banilor furaţi proprietarilor şi va funcţiona fără oprire până la miezul nopţii.
• În seara aceasta, la ora nouă, nouă minute şi nouă secunde, un cutremur cu magnitudinea de 6,9 la puterea a noua grade pe scara lui Iliuţă va zgudui tot Pământul. Victimele vor putea fi adunate şi reasambalate într-o morgă a cărei adresă va fi dezvăluită în acel moment. În prezent, ea este în construcţie iar poziţionarea ei este strict secretă.
  
• OTV va deveni cea mai populară televiziune din istorie, iar Dan Diaconescu va fi numit "Man of the Univers". Într-o emisiune specială care va începe de la orele optsprezece, el va înlătura toate misterele care s-au format de-a lungul întregii existenţe umane. Invitaţi speciali vor fi: Monstrul din Loch Ness, Yeti şi Chupacabra.
• Toate televiziunile, radiourile, i-pod-urile şi restul dispozitivelor electronice vor difuza videoclipuri sau melodii ale Madonnei, cu muzică religioasă. Între ele, o veţi putea auzi pe aceeaşi Madonna recitând versete din Biblie, cu accent pe capitolul "Apocalipsa după Ioan".
  

Atât deocamdată. Mai multe informaţii le puteţi afla la Ştirile de la ora 5 sau pe site-ul nostru: www.i-oteapocalipsa.org

Ghid pentru cumpărători

Ne vom ocupa în rândurile de mai jos de a-l introduce pe cititor în minunata lume a hipermarket-urilor, locul unde nervii muritorilor îşi dau ultima suflare în cel mai crud mod cu putinţă.
Vom începe, aşa cum este şi normal, cu începutul. Tu, cumpărătorul, rămas fără provizii, ai de ales între piaţă, magazin alimentar şi hipermarket. Îl alegi pe ultimul din mai multe motive: este mai modern, acolo găseşti de toate, foarte probabil să existe oferte de genul: iei o roşie, primeşti trei cepe gratuit etc. Pătrunzi în el. De la intrare te întâmpină o mulţime de magazine cu: telefoane, încălţăminte, haine, cadouri. Frumos. Pentru moment îţi dă impresia că românul începe, încetul cu încetul, să se sincronizeze cu popoarele civilizate din restul lumii. Această impresie îţi este însă imediat spulberată odată cu accesul în universul aflat dincolo de casele de marcat. De aici şi până la ieşirea din hipermarket trebuie să înfrunţi trei personaje demonice: Dobitocimea, Nesimţirea şi Vai Mama Ei De Organizare. Vom continua prin a le analiza pe rând.

Dobitocimea: Este reprezentată de totalitatea cumpărătorilor ale căror creiere, reunite, nu depăşesc ca mărime un bob de mazăre şi care, conştiente de aglomeraţia formată, îşi lasă cărucioarele cu alimente în mijlocul raionului, blocând evident circulaţia. Nu vă sfătuim să încercaţi să mutaţi cu mânile voastre căruciorul. Şansele ca, în cazul în care o veţi face, să vă treziţi în cel mai fericit caz cu o ţelină în cap, un morcov în fund şi un ţipăt de gaiţă în urechi sunt foarte, foarte mari. În schimb, recomandăm ocolirea a jumătate de magazin, cu scopul găsirii unui culoar liber.

Nesimţirea: Nu este greu de găsit. Tot ce aveţi de făcut este să vă poziţionaţi în spatele unei cozi, la alegere dintre: mezeluri, brânzeturi, pescărie. Ea apare în momentul în care persoana din spatele vostru, vizibil sictirită de aşteptare, începe să vă împingă cu geanta, mâna, cotul, coşul, căruciorul, în speranţa că respectiva coadă se va mişca mai repede decât un tren Intercity în deraiere. Replicile de genul "Hai dom'le/cucoană, ce te împingi ca la piaţă??" ori injuriile sunt strict interzise. Recomandăm răbdare şi puţină terapie zen. Asta în cazul în care nu aveţi la îndemână un pistol sau o mitralieră.

Vai Mama Ei De Organizare: Este bonusul pe care îl primesc acei cumpărători care reuşesc să supravieţuiască celor două cazuri expuse mai sus. O puteţi observa foarte uşor atunci când vă îndreptaţi către casele de marcat, pentru a achita cumpărăturile. Cum o recunoaşteţi? Foarte simplu. Lanţul caselor de marcat se prezintă în felul următor: din primele şase case, trei sunt închise, iar restul au cozi care se întind până în cartierele învecinate. Situaţia continuă în acelaşi mod din şase în şase case, până la terminarea lanţului.

Ce câştigaţi dacă treceţi de cele trei probe de foc: plecaţi cu toate cumpărăturile pe care le-aţi plătit şi, cadou de la patroni, un certificat medico-legal al stării nervilor sau certificatul de deces al acestora, după caz.
Fireşte, există zile sau momente ale zilei în care situaţia este mai pozitivă decât este descrisă mai sus. Dar pentru acest lucru este nevoie de alte statistici, aşa că să ne rezumăm la ce avem în prezentarea de faţă. În speranţa că v-am fost de ajutor, vă dorim: Cumpărături plăcute!



P.S.: Articolul de mai sus, deşi este scris sub formă de pamflet, este inspirat din cazuri reale. Orice asemănare cu realitatea este, de această dată, pur intenţionată.

"Sunteţi cetăţean român?"

"Un bancomat al Volksbank din Konstanz, un oraş german de la graniţa cu Elveţia, a avut timp de mai bine de două zile o defecţiune curioasă, el confruntând fiecare client care voia să schimbe bani cu o întrebare indiscretă: "Locuiţi în România?", relatează cotidianul Südkurier." (Sursa: Realitatea.net. Ştirea completă, aici.)

Să facem un mic joc de imaginaţie. Să presupunem că respectivul bancomat nu se afla în Germania, ci într-o altă ţară. Să zicem...Italia. Bun. Un om (îl voi numi simplu: X-ulescu) se duce la respectivul bancomat să schimbe nişte bani. La un moment dat, pe ecran îi apare următoarea întrebare: "Sunteţi cetăţean român?". X-ulescu răspunde: "Da". În acel moment, douăzeci de carabinieri, înarmaţi până în dinţi, ies de nicăieri şi îl/o imobilizează pe X-ulescu. De acolo, este dus(ă) într-un loc necunoscut, dotat preventiv cu pereţi izolaţi fonic, legat(ă) de un scaun şi supus(ă) unui interogatoriu: "Cine eşti?", "Ce vroiai să faci cu banii?", "De unde i-ai furat?", "Pe cine ai omorât pentru ei?", "Pe cine/Câte femei ai violat pentru ei?" (dacă victima este bărbat), "Cât timp te-ai prostituat pentru ei?" (dacă victima este femeie). După trei zile de sechestru, timp în care a fost stropit(ă) cu bulion şi batut(ă) cu pliciul, X-ulescu este eliberat(ă). La ieşirea din locul groazei, îl/o întâmpină primarul oraşului, care îşi cere scuze pentru incident, motivând faptul că totul a făcut parte dintr-o anchetă statistică a Poliţiei, care dorea să afle rata infracţionalităţii din respectivul oraş şi, eventual, prin intermediul acesteia, să afle şi cine a pătruns prin efracţie în locuinţa primarului, sustrăgându-i acestuia un bibelou şi două linguri. Drept consolare, X-ulescu a primit dreptul de a-şi schimba gratuit şi definitiv cetăţenia.



P.S.: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu vreun eveniment real, anterior sau viitor, este pur întâmplătoare.

"Caturday" sau "Ziua de stârpit pisicile de pe Internet"

Conform Urlesque.com, ziua de 9 septembrie 2009 este dedicată stârpirii pisicilor de pe Internet. Altfel spus, este o zi fără filmuleţe, poze şi orice altceva care are legătură cu pisicile. Detalii, mai jos.



Aşadar, după mii de ani de căutări, s-a găsit sursa tuturor relelor de pe lumea asta: pisicile...
Dacă este aşa, atunci propun şi eu câteva campanii, ca de exemplu: "Ziua fără site-uri/filme/poze porno", "Ziua fără ştiri legate de efectele dezastruoase ale crizei economice mondiale", "Ziua fără jocuri teroriste în reţea" (pentru cei care îmi vor sări în cap: gândiţi-vă că asta vă va salva de la a sta 23 de ore din 24 cu ochii contopiţi cu monitorul, omorându-vă prietenii virtuali) etc.
Şi, special pentru România: "Ziua fără ştiri şi reportaje cu şi despre ultimele bălăcăreli politice".
Sunt doar câteva idei. Lista rămâne deschisă sugestiilor.

Concluzia: Nu mă subscriu campaniei. Fiecare are libertatea de a căuta pe Internet ceea ce doreşte (fie...şi site-uri cu conţinut pornografic, dacă sunteţi o adunătură de obsedaţi fără viaţă socială)
Să începem prin a căuta şi interzice lucrurile mai dăunătoare, care induc mai multă dependenţă şi care tâmpesc mai mult mintea umană. Cred că are avea un efect mai mare şi pozitiv.

Aparenţele înşală

Filmuleţ pentru testarea gradului de perversitate al minţii umane. Mulţumiri Mirunei pentru distribuire.

Salvarea de la criză

Am câştigat la loterie. Fără ca măcar să particip. Dovada, mai jos. (click pe imagine pentru mărire) Acum vă rog să mă scuzaţi. Mă duc să îmi şterg lacrimile de fericire, să-mi pudrez nasul şi să aştept televiziunile care vor să mă intervieveze.



P.S.: Nu donez nimic. Sâc!

Jurnalismul piţipoancelor şi al speciilor înrudite

Să începem cu un mic sondaj: deschizi Internetul şi intrii pe pagina ziarului Playboy sub acoperire (cunoscut şi sub numele de Libertatea). Citeşti bârfele plaiurilor mioritice şi, din scroll în scroll, ajungi la următorul titlu: "Lady Gaga: "Vibratorul mă face fericită"". Ce faci? Intrii să vezi ce are atât de interesant individul numit "vibrator" de îi provoacă fetii o asemenea dereglare hormonală şi neuronală sau îţi pui mâinile în cap şi îţi spui: "Doamne Dumnezeule! Ce ziar o mai fi şi ăsta?" (ori alte reacţii asemănătoare). Eu, personal, înclin puternic spre şi chiar aplic a doua variantă. Şi nu neapărat pentru că aparţin sexului feminin şi aş privi această pseudo-personalitate ca o insultă la adresa esenţei feminine, ci pentru că pur şi simplu nu înţeleg mecanismul de gândire al unei anumite părţi a mass-mediei, care promovează excesiv astfel de "fenomene". Nu generalizez, spunând că întreaga presă, scrisă şi audio-vizuală, se ocupă de astfel de ştiri-bombă, nici nu particularizez, deoarece ziarul mai sus menţionat nu este unica sursă a unor astfel de informaţii.
Ideea este că în ultimii ani am ajuns să fim îmbâcsiţi cu ştiri şi reportaje despre persoane care se doresc a fi vedete, gen: Simona Sensual, Sexy Brăileanca, Sexy Tripletele, Blonda lu' Bote etc. (nu le mai menţionez pe cele din afară). Răsfoieşti ziarul şi vezi ştiri de genul: nu ştiu ce cântăreţ/cântăreaţă si-a cumpărat mazăre de la taraba din Obor, alături de un prim-plan cu traista sa şi un titlu cât Autostrada Soarelui, să îl vadă şi cel mai chior cititor, ori că vedeta X s-a împiedicat din cauza tocurilor sale de paişpe şi a căzut cu nasul fix într-un...deşeu toxic. Sau deschizi televizorul şi vezi un super-reportaj cu Marean Gherţoiul cel Bengos, alături de palatul şi haremul lui. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate anti-talentele, cu voci de spart geamurile şi crăpat pereţii, sunt considerate mari artişti/artiste, diamante neşlefuite ale muzicii, Pavarotti de Pantelimon sau alte astfel de apelative.
Avem şi noi valori, care însă sunt lăsate la naftalină şi scoase de acolo cu scopul de a mai varia puţin informaţia. Şi nu este numai presa de vină, ci şi publicul care pare să guste acest tip de jurnalism, devenit deja o tendinţă. Pentru că noi facem rating OTV-ului atunci când dă pe post poza cu unghia netăiată a Elodiei, noi cumpărăm ziare şi reviste de tipul celor descrise mai sus, dându-le de înţeles că asta vrea poporul, deci asta trebuie să primească şi de acum încolo. Ne transformăm, unii dintre noi, în nişte consumatori de imoralităţi şi amoralităţi şi, din păcate, nu ştim cum şi când să ne oprim.
Poate am eu probleme de gândire, concepţii prea înapoiate pentru vârsta mea, însă chiar nu văd rostul acestei invazii de non-valori cu care ne confruntăm de ceva timp încoace şi nici nu înţeleg mentalitatea celor care o primesc cu braţele deschise.

Criza de apă caldă

Mă trezesc eu frumuşel astăzi de dimineaţă şi mă duc la baie cu gânduri măreţe, acelea de a-mi da vreo două ape peste faţă şi de a face un duş. Aşadar, intru în baie, dau drumul la robinetul de la chiuvetă şi aud....ceva. Ce spunea acel ceva? Acel ceva spunea o chestie care semăna cu: "Ţeapă, fraiero. Azi dimineaţă iar nu ai apă caldă".
Acum, eu nu vreau să acuz pe nimeni. Nici pe cei de la RADET, care probabil iar repară conducte, fără să anunţe poporul, nici blocul, unde probabil cineva îşi monta/repara contoare, fără să pună un amărât de afiş pe care să scrie: "Dragi vecini de la apartamentul 105 şi care oţi mai fi, în dimineaţa asta vă lăsăm fără apă caldă". Nu mă mai plâng pentru că este deja cunoscut faptul că nesimţirea este cel mai de încredere tovarăş al românului, iar eu m-am obişuit cu situaţia de faţă.
Mă gândesc că poate a ajuns criza şi la acest nivel: să lăsăm omul fără apă caldă, că şi-aşa foloseşte prea multă. Sau, hai mai bine să fraierim noi, mai marii capitalei, toţi oamenii, să le oprim apa, să le spunem că facem nu ştiu ce lucrări de modernizare/reparare/înlocuire a conductelor şi să justificăm astfel banii pe care li-i luăm. Sau poate că apa caldă o fi şi ea bugetară şi a intrat în cele zece zile de concediu forţat, ori i s-a impus program de lucru mai scurt.
Până aflu răspunsul exact, înapoi cu igiena câteva sute de ani. Încălzeşte-ţi într-o oală apa rece care îţi este furnizată, dintr-un imens altruism, şi toarnă-ţi-o în cap (mai grav dacă rămâi şi fără apă rece şi fără gaze). Nu ne supărăm pentru că oricum noi, românii, suntem cu cel puţin 40 de ani în urma popoarelor civilizate din Europa. Dar, cum bine îmi zicea cineva nu cu foarte mult timp în urmă, ne sacrificăm dacă asta ne scoate din criză.

Acum, după-amiaza, apa caldă dă semne de revenire. Să mă grăbesc să mulţumesc cuiva sau să aştept să văd ce se întâmplă în dimineţile următoare?

Căutând-o pe Elodia

Veve: Buna seara, stimaţi telespectatori, şi bine v-am găsit în această seară la un nou episod al serialului dumneavoastră preferat, “Căutând-o pe Elodia”, difuzat în cadrul emisiunii dumneavostre preferate, “Veve în direct”. În episodul x sute de astăzi, mega, ultra bombă: Elodia a fost gasită, zăcând în mai multe tomberoane din Bucureşti. Rămâneţi cu noi pentru mai multe detalii de la feţele locurilor, transmise de reporterul nostru de teren, Cristina. Cristina?

Cristina: Mulţumesc, Veve. Ne aflăm aici, în sectorul 7, la parterul etajului al 4-lea, şi transmitem în legătură cu un membru al binecunoscutei Elodia. După cum bine ştiţi, dupa cele x sute de episoade transmise în direct şi în exclusivitate în cadrul emisiunii "Veve în direct", am ales să facem şi un reality show pe teren. Veve?

Veve: Da, stimati telespectatori. Aşa cum ştiti, astazi se implinesc doi ani de la dispariţia Elodiei, un an de cand NASA a acceptat să ne pună la dispoziţie Telescopul Hubble, trei luni de când spiritiştii noştri au încercat, fără succes, să ia legatura cu sufletul său zbuciumat, patru zile de când am primit pe adresa televiziunii poze cu rămăşitele ei şi tomberoanele aferente şi, iată, zece minute de când detectivii noştri particulari au luat cu asalt acele zone, ajutaţi fiind de membrii echipajului de urgenţă de la REBU. Cristina, ce spune membrul Elodiei? Emoţionat de întâlnirea cu celelalte părţi ale corpului?

Cristina: Da,trebuie sa menţionez că membrul acesta sufera de o boală rară, aceea că are minte şi coordonare proprie. Deşi nu se ştie cât timp a trecut de la despărţirea sa de trup, acesta este intact, având doar nişte zgârieturi uşoare pe antebraţ. Acesta pare încântat de faptul că noi, televiziunea popoului, am reuşit să gasim toate părtile si să încercăm să le reunim, ca şi Isis găsindu-l pe Osiris..dar debităm. Să ascultăm acum declaraţia acestui membru al Elodiei, care, din greşeala a luat în loc de microfon un cuţit şi se îndreaptă entuziasmat către mine. Ai legătura în studio.

Veve: Iată, stimaţi telespectatori, o scena incredibilă, senzaţională, în direct, în exclusivitate şi, dacă vreţi, şi în reluare, numai la OTV: reporterul nostru este fugărit de mâna diabolică prin tot cartierul. Doamna mână, doamna mână, spuneţi-ne, vă rog, ce simţiţi în aceste momente?

(În fundal: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaajutoooooor ....... aaaaa... aaaaaaaaa ajutooooooor)

Veve: Incredibil, senzaţional. Până reporterul nostru reuşeşte să îşi oprească multiplele hemoragii interne şi externe, noi vă prezentăm graficul ratingului făcut de postul nostru tot timpul cât ne-am ocupat de acest caz. Precum vedeţi, nu am avut concurenţă pe tronsonul orar în care am difuzat emisiunile. Din păcate nu ne-a încăput pe hârtia aceasta tot graficul, ci doar un sfert din el, dar vă asigur că liniuţa din dreptul OTV urcă şi înfrânge la o diferenţa zdrobitoare celelalte posturi concurente....
Da...avem informatii noi...reporterul nostru şi-a revenit. Relatează în direct şi în exclusivitate pentru dumneavoastră dintr-o alta zonă. Acolo se pare că se află scalpul Elodiei. Spune-ne, Cristina, cum arată scalpul?

Cristina: Huh,huh....pfew....Într-un final echipa SMURD a reuşit să mă intubeze, drept pentru care voi încerca să nu imi ridic vocea, doar ca să vă ridic vouă ratingul...Păi bine, mă, dobitocilor, în contract nu scria că vreţi să mă duc pe teren ca să fiu jupuită de vie. După ce am fost alergată de o mână ucigaşă, nici că voi lua interviuri psihopaţilor din colţul drept al ecranului, ce se dau drept politişti, şi nici cameramanului care, apropo, nu mai este în spatele camerei, ci se autosatisface cu mâna Elodiei, scuzându-se că doreşte să fotografieze proba. Aşa. Deci eu acum plec de aici cu singurul picior rămas în cateva ţesuturi şi un muşchi să fac un duş si vin în cincisprezece minute să îmi dau demisia. Dumnezeii vostri de emisiune...

Veve: Aici se incheie emisiunea noastră din această noapte. Cu multe peripeţii şi răsturnări de situaţii, aşa cum v-am obişnuit de la început şi până în prezent. Nu iţi face probleme, domnişoară Cristina. Oricum aveam de gând să te concediez după această emisiune, deoarece am informaţii certe că tu ai fost cea care a lăsat uşa de la ghenă deschisă, împuţind tot platoul....
Stimaţi telespectatori, vă aşteptăm şi mâine la o nouă ediţie a emisiunii "Veve în direct". În episodul de mâine, Elodia va fi reasamblată şi ne va putea oferi un interviu în exclusivitate nouă, OTV, televiziunea poporului, cea mai bună televiziune de la începutul începuturilor începuturilor şi până în zilele noastre. La revedere.

Cristina: Am terminat aici. Gata, băieţi. La revedere. Oricum vroiam să mă duc la Realitatea. Plătesc mai bine….(transmisie întreruptă)


Articol semnat de Cristina (Cricket) & Veve

În atenţia Ministrului Educaţiei

Precum bine ştiţi, elevii sunt nemulţumiţi de ideea scoaterii unei ore de educaţie fizică din programă, motiv pentru care ei au realizat un filmuleţ prin care să demonstreze lipsa condiţiei fizice a elevului român şi necesitatea acelei ore în dezvoltarea lui fizică armonioasă.


Un tip curajos.Prea curajos:))
Vezi mai multe video Haioase


Şi dacă tot se doreşte introducerea controlului psihologic obligatoriu pentru profesori, eu personal aş propune şi un control psihiatric obligatoriu pentru elevi. S-ar putea să aveţi câteva surprize. Dar este doar o simplă sugestie...